Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 8309/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 8309/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 7680/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 8309/2014
Ședința publică din data de 24 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află pronunțării hotărârii judecătorești în cauza Civilă formulată de creditoarea ., împotriva debitoarei . SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. .
Cauza s-a judecat în fond la termenul de judecată din data de 17.10.2014, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise cu privire la fondul cauzei, a dispus amânarea pronunțării hotărârii judecătorești la data de 24.10.2014, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
Se constată că la data de 23.10.2014, prin Serviciul registratură, creditoarea, prin reprezentant convențional, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise cu privire la fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea . a solicitat să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea . SRL ca, în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia, să achite suma de 43.953,5 lei precum și suma de 9.000 euro + TVA (reprezentând 49.276,98 lei la un curs de 4,41551ei/euro din 24.07.2014), aferente lucrărilor de amenajare a unui drum de acces și a unei platforme, potrivit Contractului de antrepriză nr. 06/19.11.2013 și a Actului adițional nr. 1 la Contractul nr. 06/19.11.2013, încheiat la 19.12.2013; și la plata de penalități de întârziere de 26.319 lei până la data de 24.07.2014, și în continuare, de 0,15%/zi întârziere, până la plata efectivă a sumei datorate; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin contractul de antrepriză nr. 06/19.11.2013, s-a convenit efectuarea de către societatea creditoare în beneficiul . SRL de lucrări de amenajare a unei platforme pentru un parc fotovoltaic și a unui drum de acces în raza administrativă a comunei Galații Bistriței. Lucrările solicitate au fost efectuate, astfel că, la 04.12.2013, s-au emis facturile nr._, pentru suma de 75.345,5 lei, și_, pentru suma de 4.290,37 lei, recepționate de reprezentantul debitoarei.
Creditoarea precizează că a lucrat zi și noapte în condiții de ninsoare și ger, cu oamenii și materialele societății, pentru a respecta termenul de 15 zile prevăzut în contract. Mai mult, la 19.12.2013, a încheiat Actul adițional nr. 1 prin care s-a convenit efectuarea de lucrări suplimentare în valoare de 9000 euro plus TVA, care, de asemenea, au fost finalizate. Cu privire la aceste lucrări suplimentare, la 10.01.2014, s-a formulat o adresă către debitoare prin care i-a solicitat să se prezinte pentru a recepționa și lucrările suplimentare, însă a refuzat motivat de faptul că nu ar deține la acel moment banii pentru efectuarea plăților.
Potrivit art. 11 din contractul de antrepriză, debitoarea urma să achite 10% din valoarea contractului în avans, 80% în termen de 20 de zile de la finalizarea lucrărilor și 10% în 60 de zile de la facturare. Potrivit actului adițional nr. 1 la contractul de antrepriză nr. 6/19.11.2013, lucrările suplimentare urmau a fi achitate în 10 zile de la recepționare.
Din sumele datorate, creditoarei i-a fost achitat doar avansul de 10.882 lei și cu mare întârziere încă 23.800 lei. Din 03.02.2014, debitoarea nu a mai achitat nimic. Aferent actului adițional nu s-a achitat nimic până în prezent. Astfel, în momentul de față, debitul pârâtei este de 43.953,5 lei, reprezentând diferența dintre sumele facturate potrivit contractului nr. 6/19.11.2013 și sumele încasate, precum și suma de 9000 euro plus TVA, calculată ca fiind de 49.276,98 lei la un curs de 4,41551ei/euro din 24.07.2014, data formulării acțiunii, aferente lucrărilor prevăzute în actul adițional.
Debitoarea invocă dificultăți financiare pentru neexecutarea în termen a obligațiilor asumate. Însă dificultăți financiare reale are creditoarea întrucât, în baza unui avans de 10.882 lei, a cumpărat materiale și a închiriat utilaje de circa 100.000 lei, toate suportate din patrimoniul său (sau pentru care și în prezent este datoare la diferiți agenți economici) pentru lucrările efectuate în contul beneficiarului . SRL și pe care nu le-a recuperat nici până în ziua de astăzi.
Din partea debitoarei s-au primit multiple asigurări că plățile se vor efectua, creditoarea a făcut mai multe deplasări la Timișoara, obținând doar promisiuni de efectuare de plăți parțiale, dar care nu au fost niciodată respectate. Aceasta a formulat și o somație în temeiul art. 1014 Cod de procedură civilă, rămasă fără vreun rezultat. Văzând atitudinea organelor de conducere ale debitoarei, dar și faptul că aceștia și-au schimbat chiar și numerele de telefon pentru a nu mai putea fi contactați, creditoarea s-a văzut nevoită să formuleze prezenta cerere de emitere a ordonanței de plată.
Totodată, întrucât potrivit art. 12 din contract s-a prevăzut o penalitate în sarcina beneficiarului (dobândă penalizatoare) de 0,15% pentru fiecare zi întârziere la plată, se impune obligarea debitoarei și la plata sumei de 26.319 lei cu acest titlu calculate până la data de 24.07.2014 și în continuare de penalități 0,15%/zi întârziere, până la plata efectivă a sumei datorate.
Cu privire la modul de calcul al acestora, scadența obligațiilor de plată pentru creanțele izvorâte din contract este de 20 de zile de la finalizarea lucrărilor, astfel că raportat la data emiterii facturilor - 04.12.2014 - scadența acestora este la 24.12.2013, astfel că până în prezent se înregistrează un nr. de 203 zile de întârziere la plată.
În ce privește creanțele rezultate din actul adițional, lucrările au fost finalizate la 10.01.2014, dată la care s-a notificat recepționarea acestora și având în vedere termenul de plată de 10 zile, până în prezent se înregistrează o întârziere de 175 de zile. Astfel, 43.953,5 lei ori 203 zile întârziere ori 0,15%/zi întârziere = 13.383,8 lei; 49.276,98 lei ori 175 zile întârziere ori 0,15%/zi întârziere = 12.935,2 lei; total = 26.319 lei.
În consecință, întrucât creanța este certă - existența ei este neîndoielnică și rezultă din contract; lichidă - întinderea ei este determinată ca fiind o sumă de bani; exigibilă - termenele scadenței au fost de mult împlinite; și rezultă din contratul civil încheiat între părți întitulat Contract de antrepriză nr. 6/19.11.2013 și din Actul adițional nr. 1 încheiat la 19.12.2014, însușit prin semnătură de debitoare, precum și din facturile aferente semnate de aceasta prin reprezentant, se impune admiterea cererii și obligarea debitoarei la plata sumelor datorate în temeiul contractului.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1013 și urm., 451 și urm. Cod procedură civilă, art. 1350 cod civil și OG nr. 13/2011.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-20).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea ca neîntemeiată a acțiunii privind emiterea somației de plată formulată de reclamantă pentru faptul că acțiunea nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate ale unei acțiuni privind emiterea somației de plată, așa cum prevede art.1.013 și urm. Cod procedură civilă; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, între societatea pârâtă și reclamantă s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 06/19.11.2013 prin care reclamanta se obliga la realizarea unor lucrări de amenajare a unei platforme pentru un parc fotovoltaic și a unui drum de acces în raza administrativă a comunei Galații Bistriței.
În opinia pârâtei, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, așa cum arată reclamanta creditoare, din considerentele ce urmează.
În realitate, lucrarea nu a fost recepționată nici până în prezent, lucrările prevăzute în contract și invocate în acțiune nefiind executate în întregime și nici conform normelor calitative existente în domeniu. În concluzie, consideră că partea adversă este cea care nu și-a executat întocmai obligațiile contractuale.
Cu toate acestea, societatea a plătit până în prezent lucrările care s-au realizat, la solicitările reclamantei (care recunoaște plata), chiar dacă nu s-a efectuat o recepție efectivă a acestor lucrări. Însă pentru lucrările neconforme, consideră că nu poate fi obligată la plată, chiar dacă reclamanta creditoare a emis o factură (neacceptată de către pârâtă) pentru întreaga sumă solicitată, la care mai solicita și penalități de întârziere conform contractului.
Astfel, în apărare s-ar impune administrarea unui probatoriu cu expertiză tehnică judiciară în domeniul construcțiilor, audiere de martori, interogatoriul reclamantei, probe incompatibile cu procedura emiterii somației de plată, însă admisibile în dreptul comun. În aceste condiții,se impune a se face aplicarea dispozițiilor art.1020 pct. (2), respingându-se cererea de emitere a somației de plată motivat de faptul că dovedirea stării de fapt implică administrarea unui probatoriu admisibil doar în procedura de drept comun.
Facturile invocate de către reclamanta creditoare în dovedirea pretențiilor sale nu reprezintă obligații de plată reale ale societății pârâte, după cum urmează: în privința facturii fiscale nr._/04.12.2013, aceasta nu a fost acceptată de către societate, nepurtând semnătura vreunui reprezentant legal al societății și nici ștampila sa. Această factură a fost emisă de către reclamanta creditoare pe numele societății pârâte, însă poartă aceeași semnătura atât la "furnizor" cât și la "primitor”, fără a avea vreo ștampilă din partea societății emitente sau din partea societății pârâte. De asemenea, reprezintă contravaloarea unor lucrări neexecutate în întregime și în conformitate cu prevederile contractuale, așa cum s-a arătat mai sus.
În privința facturii fiscale nr._/04.12.2013, aceasta a fost emisă pe numele societății pârâte, reprezentând contravaloarea "închiriere modul +mobilier, toilet ecologic, transport + descărcat", mai exact serviciile prevăzute în art.3 lit. (a) din cuprinsul contractului de antrepriză, servicii care cădeau însă în sarcina antreprenorului, ca obligații contractuale, fiind incluse în prețul total al contractului, neexistând astfel obligația de plată separată a acestora.
Referitor la suma de 9.000 euro solicitată de către reclamanta creditoare, aceasta reprezintă lucrări nerecepționate și neverificate, nefiind emisă vreo factură cu aceste servicii către societatea pârâtă.
În ceea ce privește penalitățile solicitate, în situația în care debitul inițial invocat este incert, penalitățile nu pot subzista. În aceste condiții, creanța invocată de creditoare nu poate fi considerată certă, lichidă și exigibilă.
Așa cum s-a arătat mai sus, litigiul astfel intervenit între părți îmbracă forma unei cauze de drept comun, în care se impune administrarea unui probatoriu adecvat pentru lămurirea celor învederate prin întâmpinare, aspecte incompatibile cu procedura somației de plată.
Conform art. 1020, creanța invocată este contestată, iar acțiunea reclamantei nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate ale unei acțiuni privind emiterea somației de plată, motiv pentru care se impune respingerea acțiunii de somație de plată promovată de către creditoare.
În drept s-au invocat prevederile art. 1018, 1020, 453 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 29-31).
Prin concluziile depuse la dosarul cauzei la termenul din 24.10.2014, creditoarea a solicitat să se dispună admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, așa cum rezultă din probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză, între părți s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 06/19.11.2013 prin care s-a convenit efectuarea de către societatea reclamantă, în beneficiul . SRL, de lucrări de amenajare a unei platforme pentru un parc fotovoltaic și a unui drum de acces în raza administrativă a comunei Galații Bistriței. Aceasta susține că a lucrat zi și noapte în condiții de ninsoare și ger, cu oamenii și materialele societății pentru a respecta termenul de 15 zile prevăzut în contract.
Lucrările solicitate au fost efectuate, astfel că la 04.12.2013 s-au emis facturile nr._ pentru suma de 75.345,5 lei, și_ pentru suma de 4.290,37 lei, recepționate de reprezentantul debitoarei. Mai mult, la 19.12.2013, s-a încheiat Actul adițional nr. 1 prin care s-a convenit efectuarea de lucrări suplimentare în valoare de 9000 euro plus TVA, care de asemenea au fost finalizate. Cu privire la aceste lucrări suplimentare, la 10.01.2014 s-a formulat o adresă către debitoare prin care creditoarea i-a solicitat să se prezinte pentru a recepționa și lucrările suplimentare, însă a refuzat motivat de faptul că nu ar deține la acel moment banii pentru efectuarea plăților.
Din sumele datorate, acesteia i-a fost achitat doar avansul de 10.882 lei și cu mare întârziere încă 23.800 lei. Din 03.02.2014 debitoarea nu a mai achitat nimic. Aferent actului adițional nu s-a achitat nimic până în prezent.
Pentru a înțelege situația disperată în care se află creditoarea, aceasta subliniază că a fost nevoită să cumpere materiale de construcție, să închirieze mașini pentru îndepărtarea pământului, nivelarea și compactarea solului, plata de lucrări topometrice, etc., în valoare de aproape 100.000 lei, ce sunt încorporate în lucrare. Acestea au fost suportate din banii săi sau pentru care însă este datoare la diferiți furnizori, plătește penalități de întârziere sau este expusă unor acțiuni în justiție. D. stratul geotextil (pct. 4 din oferta anexă la contract) a depășit avansul achitat de beneficiar de 10.882 lei. Deci, debitoarei i s-au efectuat lucrările pe cheltuiala creditoarei, aceste lucrări i-au fost recepționate de către beneficiarul final al parcului fotovoltaic (aceasta fiind de fapt, subantreprenor) și achitate, și, cu toate acestea, cu rea-credință, nici în ziua de azi nu binevoiește să achite contravaloarea lucrărilor. Așa se fac afacerile în ziua de azi: unii muncesc și suportă costurile, iar alții încasează fără se efectueze nicio lucrare.
Cu privire la apărările formulate de către debitoare vizând faptul că creanța nu ar fi certă lichidă și exigibilă, creditoarea solicită respingerea lor și emiterea ordonanței de plată. Aceste apărări sunt pur formale, făcute cu singurul scop de a crea o umbră de incertitudine asupra creanței și aparența necesității administrării unui probatoriu suplimentar (apărări clasice în situația în care știi că nu ai dreptate pe fond dar dorești tergiversarea obținerii de partea adversă a titlului executoriu) și a obține respingerea acesteia.
Sub punctul 1 se invocă faptul că lucrarea nu ar fi fost recepționată nici până în ziua de astăzi pe motiv că lucrările nu ar fi fost efectuate în întregime și nici conform normelor calitative stabilite. Ori, în ce privește lucrările aferente contractului inițial nr. 06/19.11.2013, acestea au fost recepționate, la fața locului prezentându-se reprezentantul debitoarei care personal a acceptat factura fiscală aferentă acestor lucrări la data de 04.12.2013, semnând de primire. Atâta timp cât nu au existat obiecții cu privire la lucrările efectuate, nu s-a mai întocmit un proces-verbal de recepție, debitoarea asumându-și obligația de achitare a contravalorii lucrărilor efectuate, la termenele stabilite prin contract. Atât timp cât debitoarea, prin reprezentantul său, verificând lucrarea, a acceptat factura, creditoarea consideră că nu i se poate imputa vreo lipsă de diligență în a-i solicita semnarea și a unui proces-verbal de recepție separat.
În ce privesc lucrările suplimentare solicitate prin actul adițional nr. 1 la contract, arată că a depus la dosar dovada convocării debitoarei la recepția lucrării. Aceasta nu i-a dat curs nici până în prezent. Dacă lucrurile ar sta așa cum afirmă debitoarea, aceasta s-ar fi prezentat la recepție și ar fi menționat în procesul-verbal ce lucrări nu sunt efectuate integral sau necorespunzător și că nu le recepționează, fapt care evident nu s-a întâmplat.
Cu privirea la această factură, respectiv nr._/04.12.2013, în valoare de 75.345,5 lei, cu rea-credință debitoarea invocă faptul că nu ar fi acceptată de către reprezentantul acesteia. Arată debitoarea că aceasta poartă aceeași semnătură atât la rubrica destinată furnizorului cât și la cea destinată primitorului. Mai invocă lipsa ștampilei societății emitente sau a debitoarei.
Creditoarea arată că nu contestă faptul că cele două semnături ar fi identice și este evident că în loc să fie semnată o dată de ea și de două ori de reprezentantul debitoarei (la rubricile privind expediția și primirea), este semnată de două ori de ea și o dată de debitoare. Este o greșeală, dar care nu atrage desființarea facturii fiscale ori o altă consecință, însă solicită instanței să constate că factura este semnată de către reprezentantul debitoarei la rubrica privind expediția, iar acesta și-a însușit-o. Debitoarea nu contestă că semnătura de la rubrica privind expediția facturii nu ar fi a reprezentantului său (deci, implicit recunoaște acest lucru), ci doar cea de la rubrica privind primirea facturii. Ori, atâta timp cât delegatul debitoarei semnează că factura i-a fost expediată, nu se poate prevala de faptul că nu a semnat că a și primit-o. Din nou raționamentul debitoarei nu justifică decât faptul că aceasta este de rea-credință în executarea obligațiilor asumate și că s-ar agăța de orice, doar să nu fie nevoită să plătească lucrările de care a beneficiat.
Se mai arată și faptul că aferent acestei facturi debitoare ne-a efectuat în trei rânduri plăți parțiale (recunoaște acest aspect prin întâmpinare), achitând o dată 5.000 lei, o dată 3.000 lei și încă 15.000 lei la 03.02.2014. Această ultimă sumă a fost achitată după mari insistențe din partea creditoarei întrucât, în trei luni de la emiterea facturii, devenea scadentă obligația de achitare a TVA-ului de 14.583 lei aferent acestei facturi. Deci, încă o dată, debitoarea a recunoscut însușirea facturii și efectuarea lucrărilor, doar că nu și-a executat obligația de plată conforma contractului.
În ce privește lipsa ștampilei potrivit art. 155 alin. 28 din Codul fiscal: „Semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura". De altfel, nu există vreo altă dispoziție legală în vigoare care să impună aplicarea ștampilei ca element de valabilitate a obligațiilor asumate.
În ce privește factura fiscală nr._/04.12.2013 se invocă faptul că ar fi fost vorba de lucrări ce cădeau în sarcina debitoarei potrivit art. 3 lit. „a" din contract, că nu trebuiau făcute de creditoare și nici plătite de debitoare.
Relevant cu privire la această factură este alt aspect, respectiv că aceasta poartă două semnături ale reprezentantului debitoarei, același care a semnat și factura_/04.12.2013, iar debitoarea nu le contestă. Invocă faptul că lucrările nu ar fi trebuit efectuate de creditoare ci de debitoare. Însă, trebuie observat că deși obligația de efectuare a lucrării de către creditoare și de plată de către pârâtă nu izvorăște din contractul 06/19.11.2013, aceasta este tot contractuală, factura ținând loc de contract semnat între părți. De fapt, părțile au convenit să deroge de la contractul inițial, tot creditoare să efectueze acea lucrare de închiriere a modul cu scop de a servi de birou pe șantier, a mobilierului și a unui „toilet ecologic", iar debitoarea să o suporte. În aceste condiții a semnat și acceptat factura privind lucrările și serviciile respective.
Tot în sensul existenței contractului și a acceptării debitului vine și plata parțială de 1.800 lei făcută de debitoare pentru care s-a eliberat chitanța nr._/04.12.2013 în care se arată expres aferentă cărei facturi este direcționată plata. Așadar, plata s-a făcut chiar la data semnării facturii, deci nu există dubii cu privire la recunoașterea debitului, contestarea fiind din nou formală, doar în scopul respingerii cererii.
Cu privire la cei 9.000 euro din actul adițional și raportat la apărarea debitoarei în sensul că lucrările nu ar fi recepționate, creditoarea arată că își menține în întregime cele arătate sub punctul 1 din prezentele concluzii. Lipsa facturii nu poate duce la respingerea cererii, atât timp cât obligația rezultă din contractul însușit de părți prin semnătură. De fapt, observând că debitoarea nu a achitat decât în mică măsură primele două facturi (cât a putut achita obligațiile către stat), nu a mai emis factură și pentru celelalte lucrări care ar fi însemnat stabilirea de obligații către bugetul statului cu titlu de TVA de 24% și impozit pe profit de 16% pentru o creanță ce nu se întrevedea că o să o încaseze prea curând. Evident că, la momentul achitării debitului, de bună-voie sau silit, se vor emite și documentele contabile.
În ce privește penalitățile de întârziere, potrivit art. 11 din contractul de antrepriză, debitoarea urma să achite 10% din valoarea contractului în avans, 80% în termen de 20 de zile de la finalizarea lucrărilor și 10% în 60 de zile de la facturare. Potrivit actului adițional nr. 1 la contractul de antrepriză nr. 6/19.11.2013, lucrările suplimentare urmau a fi achitate în 10 zile de la recepționare. Astfel, în momentul de față, debitul pârâtei este de 43.953,5 lei reprezentând diferența dintre sumele facturate potrivit contractului nr. 6/19.11.2013 și sumele încasate, precum și suma de 9000 euro plus TVA, calculată ca fiind de 49.276,98 lei la un curs de 4,41551ei/euro din 24.07.2014, data formulării acțiunii, aferente lucrărilor prevăzute în actul adițional.
Totodată, întrucât potrivit art. 12 din contract s-a prevăzut o penalitate în sarcina beneficiarului (dobândă penalizatoare) de 0,15% pentru fiecare zi întârziere la plată, se solicită obligarea debitoarei și la plata sumei de 26.319 lei cu acest titlu calculate până la data de 24.07.2014 și în continuare de penalități 0,15%/zi întârziere, până la plata efectivă a sumei datorate.
Cu privire la modul de calcul al acestora, scadența obligațiilor de plată pentru creanțele izvorâte din contract este de 20 de zile de la finalizarea lucrărilor, astfel că raportat la data emiterii facturilor - 04.12.2014 - scadența acestora este la 24.12.2013, astfel că până în prezent se înregistrează un nr. de 203 zile de întârziere la plată.
În ce privește creanțele rezultate din actul adițional, lucrările au fost finalizate la 10.01.2014 dată la care s-a notificat recepționarea acestora și având în vedere termenul de plată de 10 zile, până în prezent se înregistrează o întârziere de 175 de zile: 43.953,5 lei X 203 zile întârziere X 0,15%/zi întârziere = 13.383,8 lei; 49.276,98 lei X 175 zile întârziere X 0,15%/zi întârziere = 12.935,2 lei; total = 26.319 lei.
În consecință, contrar susținerilor debitoarei din întâmpinare, creanța creditoarei este: certă - existența ei este neîndoielnică și rezultă din contract; lichidă - întinderea ei este determinată ca fiind o sumă de bani; exigibilă - termenele scadenței au fost de mult împlinite; și rezultă din contratul civil încheiat întitulat Contract de antrepriză nr. 6/19.11.2013 și din Actul adițional nr. 1 încheiat la 19.12.2014, însușit prin semnătură de debitoare, precum și din facturile semnate de aceasta prin reprezentant, astfel că se solicită ca, în temeiul art. 1020 Cod procedură civilă, să se constate că pretențiile creditoarei sunt în întregime întemeiate și se impune respingerea apărărilor debitoarei, formulate de dragul contestării creanței, cu admiterea prezentei cereri și obligarea debitoarei la plata sumelor datorate în temeiul contractului.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 37-38).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Potrivit disp.art.1013 alin.1 din Codul de procedură civilă, text de lege ce reglementează domeniul de aplicare a ordonanței de plată, prevede că :” Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”
Admisibilitatea unei cereri întemeiată pe prevederile art.1013-1024 Cod proc.civ. este supusă dovedirii de către creditor a următoarelor condiții cumulative: formularea unei cereri care să aibă ca obiect plata unei sume de bani, obligația care are ca obiect plata unei sume de bani să rezulte dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, iar din actul în cauză, să rezulte o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Creanța este certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță emanat de la debitor sau recunoscut de acesta, creanța este lichidă atunci când cuantumul ei este determinat prin actul de creanță, ori determinabil și este exigibilă atunci când a ajuns la scadență, putându-se trece la executarea ei.
Pe de altă parte, relevante sunt în cauză și dispozițiile art.1020 alin. 1 și 2 din C.proc.civ. care stipulează în mod expres:“(1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere.(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.”
Astfel, primul aspect care trebuie clarificat este contestația formulată de către debitoare în termen legal și susținută prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (f.26-28).
Din interpretarea dispozițiilor art.1013-1024 din codul de procedură civilă și a Directivei 2000/35/CE privind combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale, pe care o transpune în legislația românească, rezultă că se instituie o procedură rapidă care are ca scop combaterea întârzierii plăților în tranzacțiile comerciale, respectiv fapta culpabilă a debitorului de a nu respecta un termen contractual.
Procedura instituita de Codul de procedură civilă în această materie este una simplificată, exclusiv destinată creanțelor necontestate, dar cu privire la care debitorul întârzie să facă plata. Această confirmare este dată și de faptul că procedura limitează în mod incompatibil cu cerințele Convenției Europene a Drepturilor Omului dreptul la apărare al pârâtului, prin aceea că nu i se permite utilizarea altor mijloace de probă decât înscrisurile.
Pentru o clarificare a raporturilor juridice comerciale complexe dintre părți, competența de soluționare exclusivă este stabilită în favoarea instanțelor de drept comun, singurele ce au căderea de a tranșa fondul raportului juridic dintre părți (existența obligației, executarea ei etc).
Conform scopului declarat al acestei Directive a Comunității Europene ce a intervenit în materie legislativă în vederea simplificării formalităților prin care un creditor deținând o creanță necontestată poate obține un titlu și, implicit, posibilitatea de a executa silit în mod facil un debitor care a întârziat în achitarea datoriei sale, se reglementează în acest fel o procedură pregnant administrativă de emitere a unui titlu executoriu în vederea satisfacerii unei creanțe certe, lichide și exigibile, necontestate.
În acest sens, conform Preambulului Directivei: "(1) întrucât în rezoluția privind programul complet în favoarea IMM și a sectorului artizanal, Parlamentul European a solicitat Comisiei să înainteze propuneri de rezolvare a problemei întârzierii efectuării plăților." (16) Întârzierea efectuării plăților constituie o încălcare a contractului care a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori datorită dobânzilor mici aplicate întârzierii efectuării plăților și/sau procedurilor greoaie de acțiune." (23) Articolul 5 din prezenta Directivă impune ca procedura de recuperare a creanțelor necontestate să fie finalizată într-o perioadă scurtă în conformitate cu legislația internă [ ...]"
Mai mult, procedura impusă de către Comunitățile Europene prin Directivă vizează în mod exclusiv creanțele necontestate, așa după cum se prevede în mod expres prin art. 5, iar prin transpunerea în legislația română a Directivei se impune a se respecta scopul și finalitatea acesteia, scopul său fiind, cum s-a arătat anterior, de a găsi rezolvare unei situații frecvente: întârzierea în plata obligațiilor contractuale de către debitor, în condițiile în care dobânzile percepute pentru întârziere sunt mai mici decât costurile asociate unei plăți efective.
Această concluzie este întărită de dispozițiile art.1020 ali.3 și 4 din Codul de procedură civilă care arată că dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la aliniatul 1, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere iar creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
În aceste condiții, este evident că utilizarea procedurii speciale a ordonanței de plată este inadmisibilă în condițiile în care creanța solicitată este contestată de către pârât și în ipoteza necesității clarificării unor raporturi juridice complexe între părți, respectiv în ipoteza în care pârâtul contestă creanța pretinsă de către reclamant sau intervin alte aspecte ce ating fondul raporturilor juridice dintre părți.
Este binecunoscută practica creditorilor de a utiliza această procedură pentru rapiditatea ei, precum și pentru costurile minime implicate, însă procedura ordonanței de plată este inadmisibilă în condițiile în care raporturile juridice dintre părți sunt deteriorate, iar instanței de judecată îi revine rolul de a stabili culpa contractuală în condiții de probațiune limitate la înscrisuri.
Astfel, în condițiile în care instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii de ordonanță de plată este chemată să verifice: 1. existența unui liant obligațional între părți; 2. existența unor obligații contractuale nerespectate între părți, conform contractului; 3. stabilirea unei culpe în neexecutare sau executare neconformă a obligațiilor contractuale în sarcina uneia sau alteia dintre părți; 4. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, derivând din contractul dintre părți; 5. obligarea părții în culpă la achitarea debitului, ține de puterea evidenței faptul că instanța de judecată ar aborda fondul cauzei.
De asemenea, o soluție de admitere a cererii de ordonanță de plată în condițiile speței pendinte ar nesocoti un fundamental principiu de drept, respectiv dreptul la apărare ce se poate exercita în cadrul unui proces echitabil prin aceea că s-ar ignora pronunțarea asupra apărărilor și contra pretențiilor formulate de debitor.
Mai mult, toate aspectele arătate de către debitoare (prin care se contestă însăși caracterul cert, lichid și exigibil al creanței) au dovedit necesitatea administrării unui probatoriu complex, specific dreptului comun, care nu poate fi limitat numai la înscrisuri, finalitatea unei hotărâri judecătorești fiind aceea de a se afla adevărul, aceasta cu atât mai mult cu cât ordonanța de plată pronunțată în aplicarea dispozițiilor art.1013-1024 Cod proc.civ., este o hotărâre judecătorească cu deplina autoritate de lucru judecat pentru pretențiile admise creditorului, care asigura tranșarea cu autoritate de lucru judecat și cu celeritate a litigiului, ordonanța precitată fiind un act normativ comunitar care, conform dispozițiilor art. 1-6 din Tratatul fundamental si jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, are forță juridică superioară normelor dreptului intern al statelor membre, aspect consacrat, de altfel, și prin dispozițiile art. 148 al. 2 din Constituția României care prevăd în mod imperativ că dreptul european are prioritate în aplicare în fața dreptului intern.
Așa fiind, instanța constată faptul că, obiecțiile și apărările debitoarei privitoare la inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile, conferă cererii un caracter contencios, ce impune administrarea unui probatoriu specific dreptului comun, motiv pentru care, în temeiul art.1020 alin.1 și 2 din Codul de procedură civilă, va admite ca fiind fondată contestația debitoarei formulată prin întâmpinare și, în consecință, va respinge cererea formulată de creditoare pentru emiterea unei ordonanțe de plată.
În conformitate cu disp. art. 453 alin.1 C.pr.civ., creditoarea va fi obligată să plătească debitoarei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu factura și chitanța depuse la fila 30 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de ordonanță de plată formulată de creditoarea ., CUI RO_, J_, cont nr. RO51 CRDZ 018A 0381, deschis la Nexte Bank Bistrița, cu sediul în Bistrița, . B., nr. 38, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu debitoarea . SRL, CUI RO_, J_, cont nr. RO57 BRDE 360S V_, cu sediul în Timișoara, Calea A., nr. 85A, jud. T..
Obligă creditoarea ., să plătească debitoarei . SRL, cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva prezentei încheieri, creditoarea, poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.10.2014.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
B. V. | B. A. |
Red./Dact.
BV/R.
24.11.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8506/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 9/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
