Contestaţie la executare. Sentința nr. 1758/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1758/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2997/193/2013

Dosar nr._ Obiect: Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16 FEBRUAARIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN

PREȘEDINTE - I. M.

GREFIER – V. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1758

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea TUREȚCHI A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚEANĂ B. -ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02 februarie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09 februarie 2015 și pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.02.2013 sub nr._, contestatoarea Turețchi A. a chemat în judecată intimata M. Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B., solicitând pe calea contestației la executare prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună: anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din 14 ian.2013 înregistrată sub nr. 5110 din 15 ian.2013, a procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile imobile nr. 5111 din 15 ian.2013 și a popririi înființate prin adresa nr. 5112 din 15 ian.2013, acte pe care le consideră nelegale și netemeinice.

În motivarea cererii arată contestatoarea că la data luării măsurilor asiguratorii nu exista titlu executoriu emis, nu a fost redactată măcar decizia de atragere a răspunderii solidare a administratorului cu debitoarea în temeiul art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 care să constate atragerea răspunderii sale cu bunurile proprii pentru datoriile societății.

Mai arată că măsura este abuzivă și o prejudiciază, întrucât ea împreună cu familia nu obține venituri și că încercarea lor de a-și face o societate și de a munci a fost sugrumată de datoriile la finanțe și pentru a nu fi pasibilă de pedeapsa penală au solicitat ei deschiderea procedurii insolvenței, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului B..

Menționează că este prejudiciată de măsurile luate de intimată întrucât are un credit de nevoi personale la una din băncile – terț poprit și datorită măsurilor luate de intimată nu poate face plata ratelor pentru că orice sumă este reținută în contul intimatei înregistrând rate purtătoare de dobânzi și penalități.

Apreciază răuvoitoare și neîntemeiate afirmațiile intimatei că ar exista pericolul înstrăinării sau risipirii bunurilor din averea sa câtă vreme nu a făcut dovada în vreun fel că ar fi întreprins vreo acțiune sau demers în acest sens.

În dovedirea cererii a depus înscrisuri (f.4-13,22 ds.).

Legal citată, intimata D.G.F.P.J. B. – A.F.P.M. B. nu și-a trimis reprezentant legal în instanță dar prin registratura instanței a depus întâmpinarea (f.41-43 ds.) de asemenea înscrisuri (47-48), prin care solicită respingerea acțiunii atât pe excepție cât și ca neîntemeiată pe fond cu menținerea măsurilor asiguratorii ca fiind corecte și legale, destinate protejării intereselor statului.

Pe cale de excepție, invocă excepția tardivității introducerii contestației învederând că măsurile asiguratorii contestate au fost comunicate la adresa de domiciliu prin plic recomandat cu confirmare de primire însușit sub semnătură la data de 23 ian.2013 iar introducerea prezentei cereri pe rolul Judecătoriei B., la data de 11.02.2013, s-a făcut cu depășirea termenului legal de 15 zile.

Pe fondul cauzei arată că urmare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 5110 din 15 ian.2013 a fost dispusă măsura emiterii Procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 5111 din 15 ian.2013 și Popririi asiguratorii nr. 5112 din 15 ian.2013 înscrisurile fiind comunicate cu respectarea disp. art. 44 C.pr.fiscală.

Menționează că măsurile asiguratorii contestate respectă condițiile legale de formă și fond și că indisponibilizarea bunurilor și veniturilor este o măsură destinată a proteja interesele statului.

În drept, își întemeiază apărarea pe prevederile Ordinului ANAF nr. 2605/2010, art. 27, 28, 44, 81, 110, 127, 129-130, 141, 145, 172, 176, 205 C.pr.fisc., Normele Metodologice de Aplicare a Codului de procedură fiscală, art. 115, 137, 242 C.pr.civ. și a solicitat judecata în lipsă.

Prin Încheierea de ședință din 13 decembrie 2013 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului_ a tribunalului B. ce are ca obiect contestație împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare, dosar care a fost soluționat prin sentința civilă nr. 1199 din 18.06.2014.

La data de 29 oct.2014 contestatoarea Turețchi A. a formulat cerere de repunere pe rol, părțile fiind citate pentru continuarea judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Turețchi A. a formulat contestație la executare împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din 14 ian.2013 înregistrată sub nr. 5110 din 15 ian.2013, a procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile imobile nr. 5111 din 15 ian.2013 precum și împotriva popririi înființată prin adresa nr. 5112 din 15 ian.2013.

Intimata D.G.F.P.J. B. – A.F.P.M. B. a invocat excepția tardivității introducerii prezentei contestații, întrucât actele contestate au fost comunicate prin poștă la domiciliul contestatoarei cu confirmare de primire și potrivit dovezii de confirmare rezultă că au fost primite la data de 23 ian.2013 și în raport cu data introducerii cererii pe rolul instanței termenul de 15 zile ar fi depășit.

Instanța constată că într-adevăr contestatoarea a semnat de primirea actelor contestate la data de 23 ian.2013 dar contestația a fost depusă la oficiul poștal la data de 08.02.2013 aspect confirmat de ștampila aplicată pe plicul existent la dosarul cauzei, situație în care contestația a fost introdusă în termenul legal de 15 zile și prin urmare, instanța va respinge excepția tardivității.

Intimata D.G.F.P.J. B. – A.F.P.M. B. a emis în ceea ce privește contestatoarea Turețchi A. Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 511o din 15 ian.2013 pentru obligații fiscale în cuantum de_ lei ale debitoarei principale S.C. Poiana Mob SRL unde are calitate de administrator asociat.

În cuprinsul deciziei se motivează că s-a constatat existența pericolului ca debitorul se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori risipească bunurile.

Urmare a Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. 5110 din 15.01.2013 s-a dispus și emiterea procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunurile imobile nr. 5111 din_ și a popririi asiguratorii nr. 5112 din 15 ian.2013.

Instanța reține că anterior acestor măsuri intimata a notificat administratorul privind începerea procedurii de atragere a răspunderii solidare dar fără emiterea unei decizii propriu zise de atragere a răspunderii solidare a administratorului alături de societate pentru plata obligațiilor fiscale ale acesteia și o astfel de decizie ar fi constituit titlul de creanță pentru persoana fizică.

Potrivit disp. art. 129 alin. 3 C.pr.fiscală luarea măsurilor asiguratorii poate avea loc înainte de emiterea titlului de creanță inclusiv în cadrul antrenării răspunderii solidare iar disp. art. 129 alin. 5 C.pr.fiscală prevăd că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată.

În speță decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 15 ian.2013 sub nr. 5110 nu indică motivele concrete care să justifice luarea măsurilor asiguratorii, menționând că se impune pentru eliminarea riscului de recuperare a creanțelor bugetare fără a dovedi și a explica în ce constă riscul, de asemenea probele din care rezultă reaua credință a debitoarei. Ori atât timp cât măsura asiguratorie vizează persoana fizică administrator în raport cu aceasta trebuie să fie justificat pericolul ceea ce nu s-a făcut în cauză, iar decizia este necorespunzător motivată, în mod formal.

Cât privește înființarea popririi, instanța reține că s-au indisponibilizat disponibilitățile bănești fără a fi emis un titlu de creanță împotriva debitoarei, nefiind începută executarea silită.

Față de considerentele arătate, instanța constată că măsurile asiguratorii nu sunt justificate, nefiind prezentate concret care sunt indiciile unui pericol din partea persoanei fizice sau ale unei situații de excepție care ar putea atrage răspunderea administratorului alături de societatea debitoare și ca urmare va admite contestația la executare și va dispune anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 5110 din 15 ian.2013, a procesului verbal de sechestru asigurator bunuri imobile nr. 5111 din 15 ian.2013 și adresa de înființare a popririi asiguratorii nr. 5112 din 15 ian.2013.

Văzând că cererea a fost legal timbrată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare silită, formulată de contestatoarea TUREȚCHI A., domiciliată în municipiul B., ., județul B. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚEANĂ B. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr. 5, județul B..

Dispune anularea Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. 5110 din 15 ian.2013, a procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri imobile nr. 5111 din 15 ian.2013 și adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr. 5112 din 15 ian.2013.

Cu drept recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I. M. V. M.

Red./I.M.

Tehnored./V.M.

Ex. 4/21.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1758/2015. Judecătoria BOTOŞANI