Plângere contravenţională. Sentința nr. 215/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 215/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 215/2015

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOSANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Publică din 12.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. L.

GREFIER – R. R.

SENTINȚA C I V I L Ă NR.215

Pe rol judecata cauzei civile formulată de petentul C. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulate, excepții de invocat sau probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Petentul, având cuvântul, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii și retinerea permisului de conducere cu avertisment.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată în data de 29.11.2013 sub nr._ /2014 pe rolul Judecătoriei B., petentul C. V. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Judetean B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sanctionare a contraventiilor . nr._/15.11.2013 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit. h din HG 1391/2006.

În motivare se arată de către petent că în fapt, la data de 15.11.2013 în timp ce se deplasa pe . autoturismul_, agentul constatator l-a sancționat pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoni, însă pietonul nu era angajat în traversare ci se afla în acea poziție de pregătire.

Mai arată petentul că a încetinit cu intenția de a-i acorda prioritate însă acesta s-a răzgândit și nu a mai traversat.

Plângerea contravențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31-34 din OG 2/2001 art. 118 din OUG 195/2002.

În dovedire s-a anexat copie dovada circulație (fila 5 ds.), copie carte de identitate (fila 6 ds).Totodată petentul a solicitat si proba cu martoeii E. C. și T. I..

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 7 ds.).

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție cu toate măsurile dispuse prin acesta.

În motivare se arată că în fapt, în fapt, în ziua de 15.11.2013. agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu care priveau controlul și supravegherea traficului rutier și acționa conform planificării pe . municipiu B..

Menționează intimatul că în jurul orei 09:25, în zona trecerii de pietoni de lângă magazin „Orange” a observat direct momentul în care autoturismul condus de petent cu numărul de înmatriculare_ , nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversarea regulamentara a drumului public pe marcajul pietonal, pe sensul de deplasare al autovehiculului, in zona „Marelbo”.

Se mai arată că, în urma constatării abaterii, agentul constatator a procedat la oprirea autoturismului cu nr._, conducătorul acestuia fiind identificat în persoana petentului, căreia i s-a adus la cunoștință despre abaterea care a fost săvârșită și constatată și de asemenea, măsurile ce urmează a fi dis în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele consemnate în procesul i de constatare a contravenției se confirmă și considerăm că măsura luată de agentul constatator este legală și oportună.

În dovedire s-au adresă către Primăria . a originalului procesului verbal (fila 14 ds.), raportul agentului constatator (fila 5ds.), fișa DEPABD (fila 17-18 ds.).

În temeiul art. 411 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului inspectoratului.

La data de 12.06.2014, petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat c ă este nevinovat deoarece se afla deja pe trecere când pietonul a încercat să traverseze și oprise înainte de trecere.

De asemenea a mai menționat petentul că în nu a mai fost sancționat anterior pentru încălcarea regulilor de circulație.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviința și administrat probele aflate la dosarul cauzei și proba cu martorul T. I., propus de petent,declarația acestuia fiind consemnată la fila 28 ds.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:

În data de 15.11.2013, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._/15.11.2013 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit. h din HG 1391/2006.

Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că, în data de 15.11.2013. agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu care priveau controlul și supravegherea traficului rutier și acționa conform planificării pe . municipiu B. iar în jurul orei 09:25, în zona trecerii de pietoni de lângă magazin „Orange” a observat direct momentul în care autoturismul condus de petent cu numărul de înmatriculare_, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversarea regulamentara a drumului public pe marcajul pietonal, pe sensul de deplasare al autovehiculului, in zona „Marelbo”.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Analizând temeinicia aceluiași proces verbal instanța reține că potrivit de art. 135 lit. h din HG 1391/2006: „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:… h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”

În privința temeiniciei actului contestat, instanța reține că agentul constatator, învestit cu atribute de autoritate publică, în limitele competenței sale, poate încheia procese verbale exclusiv cu privire la fapte pe care le percepe personal, forța juridică a procesului verbal, de act autentic, derivând tocmai din acest atribut, conform art.1171 cod civil în vigoare la data săvârșirii presupusei fapte.

Petentul nu a facut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenției, astfel ca prezumția conform careia situația reținută în procesul verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.

Așadar, instanța reține că probele existente la dosar constituie motive suficiente pentru a constata vinovăția petentei și a conchide că procesul-verbal îndeplinește condiția de temeinicie.

Însă, instanța va avea în vedere că nu s-a dovedit că fapta imputată a avut amploarea descrisă în procesul verbal pentru a justifica aplicarea sancțiunii pecuniare

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de aceste împrejurări, examinând sancțiunea aplicată petentului prin prisma criteriilor instituite de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că fapta săvârșită de contravenient și prevăzută art. 135 lit. h din HG 1391/2006 prezintă un grad de pericol social redus, nu au produs urmări grave, iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment corespunde cel mai bine faptelor săvârșite.

Având în vedere și dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și dispozițiile art. 7 alin. 2 potrivit cărora avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui cu avertisment sancțiunea de 320 lei amendă aplicată petentului prin procesul verbal de contravenției . nr._/15.11.2013, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Judetean B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. V., domiciliat localitatea Albești, jud. B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în B., Bulevardul M. E. nr. 57, jud. B..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Păstrează în integralitate celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție nr. . nr._/15.11.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. R. R.

redCL/teh. RR/4 ex/15.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 215/2015. Judecătoria BOTOŞANI