Pretenţii. Sentința nr. 3590/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3590/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 18104/193/2014
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Publică din data de 06.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. L.
GREFIER – R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3590
Pe rol cauza civilă având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta S.C. D. .., în contradictoriu cu pârâta . ITALIANA SRL.
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că este primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța procedează la verificări din oficiu, stabilind că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă pe care o apreciază utilă soluționării cauzei.
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22.12.2014 sub nr._ reclamanta S.C. D. .. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . ITALIANA SRL., ca instanța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.425 lei cu titlul de marfă și ambalaj livrat și la plata sumei de 10.149 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecat.
În motivare reclamanta a arătat că a livrat pârâtei mărfuri alimentare și nealimentare, conform facturilor fiscale depuse la dosar, aceasta însușindu-și marfa primită prin semnarea și ștampilarea acestora, cuantumul debitului fiind de 1.425 lei.
La data de 18.03.2015, reclamanta a formulat o cerere scrisă de renunțare la judecată.
Astfel, instanța constată ca incidente dispozițiile art. 406 N. Cod.pr.civ. Conform dispozițiilor art. 406 alin. 1 N. Cod.pr.civ., ” reclamantul poate să renunțe oricând la judecată (…) prin cerere scrisă”și va constata renunțarea la judecată a reclamantei.
Cu toate acestea cererea de renunțare a fost făcută după comunicarea cererii de chemare în judecată și ca atare pârâtul are dreptul să solicite obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța nu va putea acorda plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată a cererii formulată de reclamanta S.C. D. .., cu sediul în municipiul Suceava, . nr.47, județul Suceava, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J_, având C.U.I. RO_, în contradictoriu cu pârâta . ITALIANA SRL., cu sediul în B., .. 14, jud. B., având C.U.I._, cu nr. de înmatriculare la O.R.C. J_ .
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R.
Redactat C.L..//Tehnoredactat RR.//Ex. 4 ex./07.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3671/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3730/2015. Judecătoria... → |
|---|








