Reziliere contract. Sentința nr. 969/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 969/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 969/2015

Dosar nr._ - reziliere contract +evacuare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din data de 28.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. S.

GREFIER – P. M. - E.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 969

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul T. P., având ca obiect reziliere contract+evacuare.

La apelul nominal realizat în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiate cercetarea procesului și dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 01.04.2014, sub nr._, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T. P., rezilierea contractului de închiriere nr. 878/2007, încheiat pentru imobilul situat în B., .. 12, .. Totodată, s-a solicitat evacuarea pârâtului din respectivul imobil. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că, în baza contractului de închiriere nr. 878/2007, cu data expirării în 1 mai 2014, pârâtul s-a obligat să achite chiria lunară convenită, pentru spațiul cu destinația de locuință situat în B., .. 12, ., jud. B.. Actul juridic bilateral include clauze clare și neechivoce privind condițiile închirierii, respectiv cuantumul chiriei, termenul și modalitățile de plată, sancțiunile pentru întârzierea la plată și obligația de a suporta cheltuielile privind utilitățile locuinței. Întrucât, în prezent, pârâtul înregistrează un debit în cuantum de 1728,92 lei, apreciază reclamanta că este dovedită reaua-credință a acestuia, în a-și onora obligațiile contractuale. Nerespectarea acestor obligații atrage rezilierea contractului de închiriere, conform art. 17 alin.1 lit. b ultima teză; ca urmare a dispariției titlului locativ, se impune și evacuarea pârâtului, conform art. 17 alin. 2 din contract.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1817, 1831, 1832 Noul Cod Civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de închiriere nr. 878/2007, adresa de informare nr. 491/2014 cu extras din centralizatorul restanțe clienți emis la data de 21.03.2014 și HCL 7/2013.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxa judiciară în cuantum de 100 lei.

În data de 24.07.2014 (fila 19), reclamanta a formulat precizări, învederând că renunță la judecata primului capăt de cerere, respectiv rezilierea contractului de închiriere, având în vedere că obiectul acestei cereri nu mai există, contractul încetând să producă efecte juridice începând cu data ajungerii la termen. A mai învederat reclamanta că își menține acțiunea cu privire la capătul II de cerere, respectiv evacuarea pârâtului, cu mențiunea că temeiul acestuia capăt de cerere devine art. 1796 lit. d Cod civil.

Pârâtul, căruia i s-au comunicat cererea reclamantei și copii de pe înscrisurile doveditoare anexate, nu s-a conformat obligației de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicare; legal citat (inclusiv cu mențiunea „la interogatoriu”), nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări verbale.

În data de 9.12.2014, reclamanta a formulat noi precizări, învederând că după împlinirea termenului contractului de închiriere nr. 878/2007, pârâtul a locuit în imobilul din care se cere evacuarea, prin tacita relocațiune, având în vedere situația deosebită a pârâtului și a familiei sale. A solicitat reclamanta admiterea cererii de evacuare, așa cum a fost formulată, având în vedere acumularea debitelor către furnizorii de utilități, printre care și ., la sesizarea căreia a promovat acțiunea.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 21.06.2007, între părțile din prezenta cauză a intervenit contractul de închiriere nr. 878, având ca obiect spațiul cu destinația de locuință situat în mun. B., . nr. 12, ., jud. B. (fila 6). P. contract s-au stabilit, între altele, cuantumul chiriei, modalitatea de plată a acesteia și răspunderea contractuală. Instanța reține astfel că la data încheierii convenției, debitorul s-a obligat să achite o chirie în cuantum de 67,20 lei lunar, cuantum ce urma să fie modificat unilateral de către creditoare, în funcție de dispozițiile legale ulterioare contractării. De asemenea, debitorul s-a obligat să achite chiria menționată până la data de 10 a fiecărei luni, pentru luna următoare, asumându-și totodată și răspunderea pentru întârzierea la plată, concretizată în perceperea unor majorări de întârziere.

Potrivit clauzei 17, nerespectarea obligațiilor contractuale, de către chiriaș, deschide posibilitatea rezilierii convenției de închiriere, la cererea locatorului. În speță, reclamanta a dedus judecății o astfel de cerere, invocând inițial faptul înregistrării unui debit restant, de către pârât, în sumă totală 1728,92 lei (fila 9).

Reține instanța, pe de altă parte, că prin art. 14, contractanții au stabilit o durată de executare a convenției până la data de 01.05.2009, moment care s-a înregistrat deja, pe parcursul judecății, fără ca vreuna dintre părți să facă dovada prelungirii termenului de valabilitate, prin acord ori prin efectul legii.

Așa fiind, astfel cum a învederat pe parcurs reclamanta, pârâtul nu mai deține în prezent un titlu locativ, titlu care să îi permită a utiliza, în continuare, spațiul ce a constituit obiect al convenției de închiriere. În absența acestui titlu, devin nerelevante susținerile relative la motivele înregistrării unui debit către societatea reclamantă, motive care ar fi impus verificări numai în situația în care cererea de evacuare ar fi rămas subsidiară rezilierii și s-ar fi întemeiat, indirect dar exclusiv, pe nerespectarea clauzelor contractuale.

Se notează, în continuare, că reclamanta a solicitat în mod expres a-i fi predat imobilul, situație în care, în speță, nu pot fi incidente dispozițiile relative la tacita relocațiune (art. 1437 Cod civil, sub imperiul căruia s-a încheiat convenția din cauză), instituție care, de altfel, nici nu a fost invocată de partea interesată.

Cu aceste argumente, instanța urmează a admite capătul II de cerere și a dispune evacuarea pârâtului din imobilul ce a constituit obiect al locațiunii.

Totodată, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecata cererii având ca obiect reziliere contract, în temeiul art. 406 NCPC.

Pârâtul va fi ținut, potrivit dispozițiilor art. 1031 alin. 1 NCPC, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei, reprezentând taxă de timbru aferentă cererii de evacuare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea reclamantei ., cu sediul în mun. B., .. 70, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul T. P., CNP_, domiciliat în mun. B., .. 12, ., jud. B., la capătul de cerere privind rezilierea contractului încheiat între părți.

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. B., .. 70, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul T. P., CNP_, domiciliat în mun. B., .. 12, ., jud. B..

Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în mun. B., .. 12, ., jud. B..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 28.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Jud. FS/tehnored. FS/PME

4 ex, 13.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 969/2015. Judecătoria BOTOŞANI