Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9174/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9174/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 7314/197/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.9174
Ședința publică din data de 03.06.2013
PREȘEDINTE - M. L.- judecător
GREFIER – M. T.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect “ordonanță președințială” formulata de reclamanții N. I. și N. L. în contradictoriu cu pârâta R. S..
La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ( incheiere care face corp comun cu prezenta sentință), dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 raportat la art. 998 alin. 4 teza întâi din Noul Cod de Procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 03.06.2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei intimațe la data de 14.03.2013 sub nr. de mai sus reclamanții N. I. și N. L. în contradictoriu cu pârâta R. S. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea pârâtei din locuința situată în B., ., ., ..
Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au învederat că imobilul pe care pârâta îl ocupă abuziv le aparține de drept, dat fiind faptul că prin sentința civilă nr._ din data de 02.11.2011 a Judecătoriei B., irevocabilă, a fost desființată licitația prin care pârâta a adjudecat imobilul.
În drept, reclamanții au invocat prevederișle art. 996 Ncpc.
În dovedirea cererii, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a formulat în cauză întâmpinare la data de 14.05.2013 prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a învederat pârâta că adjudecarea imobilului a realizat-o împreună cu soțul său iar în privința executării silite, nu s-a dispus prin hotărâre judecătorească restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării silite. A concluzionat pârâta că aparența de drept în prezent este în favoarea sa și a soțului său, dat fiind că aceștia firgurează în evidențele de carte funciară ca proprietari ai imobilului.
Instanța a încuviințat pentru părți, la termneul din data de 31.05.2013 proba cu înscrisuri.
Prin concluziile scrise formulate de reclamanți, aceștia au solicitat admiterea cererii pentru motivele menționate în cuprinsul acțiunii introductive, care au fost reiterate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat, pe calea procedurii ordonanței președințiale prevăzute de articolul 996 din Noul cod de procedură civilă, evacuarea pârâtei R. S. din imobilul situat în B., ., ., ..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că licitația în urma căreia pârâta a adjudecat bunul, a fost desființată, prin admiterea irevocabilă a conrtestației la executare formulate.
În cazul dedus judecății, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 996 Noul Cod de procedură civilă care prevăd că: “instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
Raportat la aceste dispoziții, față de materialul probator administrat în cauză, instanța urmează să verifice dacă reclamanții a făcut dovada existenței concomitente a condițiilor esențiale pentru admisibilitatea cererii de ordonanța președințiale, respectiv condiția urgenței, a neprejudicierii fondului, precum și a caracterului vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe calea acestei proceduri speciale.
Instanța reține că există urgență, în interpretarea prevederilor art. 996 Cod Procedura Civila noua reglementare, ori de câte ori păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici nu se pot realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun.
De asemenea, s-a decis că, în materie de ordonanță președințială, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte și pe care instanța trebuie să le arate în mod concret, așa cum trebuie să arate si împrejurările din care deduce existenta urgenței, precum și ce anume s-ar periclita daca s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială.
În speță, reclamanții nu au justificat și nici furnizat vreo dovadă referitoare la îndeplinirea acestei condiții, cu toate că sarcina probei le aparținea.
Referitor la condiția caracterului vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată pe calea procedurii urmate instanța constată că nici această condiție nu este îndeplinită în speță, evacuarea din imobil fiind prin natura sa o măsură definitivă.
Pentru aceste motive, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 Cod Procedura Civila noua reglementare, astfel că va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanți.
Se va lua act de împrejurarea că, prin concluziile asupra fondului, pârâta a învederat că nu solicităobligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanții N. I. și N. L., domiciliați în B., .. 42, ., în contradictoriu cu pârâta R. S., domiciliată în B., ., ., ..
Ia act de împrejurarea că nu au fost solicitate de către pârâtă cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată in ședință publică azi, 03.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. LUCAMIOARA T.
M.L. 27 Iunie 2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6767/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria... → |
---|