Pensie întreţinere. Sentința nr. 4619/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4619/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 4517/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4619

Ședința publica din data de 18.03.2013

PREȘEDINTE: M. M. Judecător

GREFIER: A. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă față în care s-a dezbatut pe fond în ședința publică din data de 11.03.2013, când părțile au pus concluzii pe fond conform celor consemnate în încheierea de ședință din ziua respectiva, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 18.03.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Deliberînd asupra cauzei de față.

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 13.02.2013 sub numărul_, reclamanta C. –B. I.-M. a chemat în judecată pe pîrîtul C. B. M., solicitînd ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea pensiei de întreținere în sarcina pîrîtului ,în procent de ¼ calculat la venitul minim pe economie, pînă la terminarea studiilor dar nu mai tîrziu de împlinirea vîrstei de 26 ani.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri: sentința civilă de divorț nr. 595/2008, adeverința de studii nr._/07.02.2013 .

Analizînd materialul probator, instanța a reținut următoarele.

Reclamanta C. –B. I.-M. este fiica pîrîtului C. B. M. . Conform adeverintei de studiu nr._/07.02.2013, reclamanta este studentă în anul I, cursuri de zi la Facultatea de Relații Economice Internaționale B.. Potrivit art. 499 pct 3 C.civ., părintii sunt obligati sa-l intretina pe copilul devenit major, dacă se află in continuarea studiilor, pînă la terminarea acestora dar fără a depăsi virsta de 26 ani. Însa, pentru a beneficia de întretinere din partea parintilor, descendentul major va trebui sa dovedeasca starea de nevoie în care se afla, în cazul sau nemaiaplicându-se prezumtia existentei starii de nevoie reglementata de lege numai în favoarea descendentului minor. Astfel, se considera ca o asemenea stare de nevoie exista pentru descendentul major daca, dupa împlinirea vârstei majoratului, se afla în continuarea studiilor, ceea ce îl impiedica sa se încadreze în munca, si nu realizeaza alte venituri.

Instanta apreciaza ca, în cauza de fata, reclamanta a facut aceasta dovada, conform adeverintei de studiu depuse la dosar. Pentru aceste motive, instanta considera ca reclamanta, aflată în continuarea studiilor, se afla într-o stare de nevoie ce justifica obligarea pârâtului la plata unei pensii de întretinere.

La stabilirea cuantumului pensiei de întretinere instanta are în vedere veniturile obtinute de pârât si faptul dacă paratul mai are in intretinere alti copii. Întrucît pîrîtul nu realizează venituri, instanța a luat drept criteriu de calcul, venitul minim pe economie, care în prezent este de 750 lei. Potrivit art 532 pct 1 c civil, pensia de intretinere se datoreaza de la data introducerii actiunii civile, în cazul de față de la data de 13.02.2013. Raportat la art 529 pct 2 c.civil in care se arată ca pentru un copil, pensia de întreținere se stabileste pîna la o pătrime din venitul lunar net, instanta apreciază că în cauza de față se impune stabilirea unei pensii de întreținere în procent de ¼ din venitul minim pe economie ,de la data introducerii actiunii civile și pînă la terminarea studiilor dar nu mai tîrziu de împlinirea vîrstei de 26 ani.Întrucît pîrîtul nu s-a opus admiterii acțiunii, nu va fi obligat la plata pensiei de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite actiunea civilă formulata și precizată de reclamanta C. –B. I.-M. domiciliată in B., ..5 sc A,. ,jud. Brasov in contradictoriu cu piritul C. –B. M. domiciliat în C., ., ., jud. B. și in consecinta:

Stabileste pensie de intretinere in sarcina piritului si in favoarea reclamantei in procent de ¼ din venitul minim pe economie ,incepind cu data de 13.02.2013-data introducerii actiunii civile si pina la terminarea studiilor dar nu mai tirziu de implinirea virstei de 26 ani.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntată in sedintă publică azi 18.03.2013.

PRESEDINTEGREFIER

M. MORARUANA M.

red.MM/ 19.03.2013

dact.AM/ 05.04.2013 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 4619/2013. Judecătoria BRAŞOV