Pretenţii. Hotărâre din 10-10-2014, Judecătoria BRAŞOV

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 28390/197/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA BRASOV.

SENTIȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 10 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:M. M.

GREFIER: B. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,pretenții ” formulată și precizată de reclamantul C. C. domiciliat în Brasov, ., județul Brasov în contradictoriu cu pîrîții G. F. D. și G. G., ambii cu domiciliul în Brasov, .. 4, județul Brasov .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23.09.2014, 01.10.2013 și 10.10.2014 când a dat următoarea hotărâre:

JUDECATORIA

Deliberând asupra cauzei de față.

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul instanței la data de 29.10.2013 sub numărul_, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pîrîții G. F. D. și G. G., solicitînd ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pîrîților la restituirea sumei de 192.467 lei reprezentînd parte din avansul de 1.000.000 euro, la restituirea căruia a fost reținut reclamantul în solidar cu pîrîții față de creditoarea . .

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii civile, reclamantul C. C. a arătat că în baza antecontractului de vînzare cumpărare autentificat sub numărul 1287/2007, alături de pîrîtul G. F. D., a promis către . vînzarea imobilului situat în Brasov, .. 16, înscris în CF nr._ Brasov, cu nr, top 5857, 5858, 5859/3/1, pentru care au primit un avans de 1.000.000 euro. La acea dată ,imobilul făcea parte din patrimoniul . avansul primit l-au împărțit între ei corespunzător cotelor de proprietate pe care le avea fiecare, respectiv 41% reclamantul C. si 59 % pîrîții G..

Întrucât nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în antecontract, la cererea promitentei –cumpărătoare, prin sentința civilă nr. 296/C/05.03.2010 pronunțată de Tribunalul Brasov în dosarul_, au fost obligați la restituirea sumei de 1.000.000 euro încasată cu titlu de avans de la ., în echivalent lei la data plății. Suma încasată drept avans de către reclamant de 41% a fost de 410.000 euro iar cea încasată de pârâți de 59% a fost de 590.000 euro.

În baza dosarului executional nr. 1464/2012, la cererea creditoarei, s-a procedat la punerea în executare a hotărîrii și la vînzarea imobilului situat în Brasov, .. 16, aflat în coproprietatea reclamantului si a pîrîților.

Se arată că la data de 12.09.2013, imobilul a fost adjudecat de catre creditoare, în contul creanței de 1.000.000 euro.

Se arată că valorificarea creantei s-a realizat prin suportarea în mod egal a datoriei de 1.000.000 euro, cu toate că din această sumă, la data perfectării antecontractului reclamantul a încasat doar echivalentul a 410.000 euro. Astfel, reclamantul arată că a fost tinut să restituie în echivalent suma de 500.000 euro, deci cu 90.000 euro mai mult decît suma efectiv încasată cu titlu de avans, sumă care a determinat o mărire a patrimoniului celor doi pîrîti., fiind o îmbogățire fără justă cauză.

Se arata că, în urma vînzării imobilului și a stingerii altor creanțe, în patrimoniul pîrîților a ramas suma de 192.467 lei .

La data de 25 august 2014, reclamantul si-a precizat acțiunea în sensul obligării pîrîților la restituirea sumei de 50.000 euro ,în echivalent lei la data plății și a sumei de 14.747,75 lei, pretențiile din petitul doi al acțiunii referitoare la cheltuielile de judecata. Suma de 50.000 euro, rezultă din faptul că după efectuarea operațiunilor de carte funciară prin care imobilul promis creditoare ., a iesit din patrimoniul . a fost întabulat pe numele părților persoane fizice ,însă cu alte cote de proprietate, respectiv reclamantul C. cu o cotă de 46% ( 460.000 euro) iar pîrîții G. cu o cotă de 54%( 540.000 euro). Diferența este de 50.000 euro.

Față de motivele de fapt și de drept invocate, se solicită admiterea acțiunii asa cum a fost formulată și obligarea pîrîtilor la restituirea acestei diferente.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1345, 1346 lit a n.c. civil.

În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri.promisiune de vînzare-cumpărare autentificat sub numărul 1284 din data de 11.07.2007, schița imobilului, procesul verbal de adjudecare a imobilului încheiat la data de 12.09.2013 de B. Termure C. O., procesul verbal de distribuire a sumelor încasate, sentințe civile.

Pârâții G. F. D. și G. G. au depus întîmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Se arată ca la data de 11.07.2007, atît reclamantul cît și pîrîții au încheiat cu . ,un antecontract de vînzare cumpărare prin care în calitate de promitenți vînzători se obligau față de societatea comercială în calitate de promitentă cumpărătoate sa-i vîndă imobilul situat în Brasov, .. 16, înscris în CF nr._ Brasov, cu nr, top 5857, 5858, 5859/3/1. La acea dată imobilul făcea parte din patrimoniul . ca societatea să fie lichidată iar imobilul să fie întabulat pe numele părților –persoane fizice, pentru a se finaliza încheierea actului de vînzare cumpărare.

Se arată că la art V.1.7, s-a menționat clauza conform căreia în cazul în care promitenții vînzători nu sunt în măsură să încheie contractul de vînzare cumpărare din motive imputabile lor, datorează restituirea unei sume egale cu dublul avansului încheiat. În cadrul aceleasi promisiuni de vînzare cumpărare a fost înserată și clauza conform căreia în caz de nerespectare a obligațiilor reciproce asumate, convenția să fie rezoluționată de drept fără trecerea vreunui termen..

Având în vedere nerespectarea clauzelor contractuale, . a introdus pe rolul Tribunalului Brasov, acțiune pentru valorificarea garanției imobiliare și la plata dublului avansului plătit. Tribunalul Brasov a respins actiunea civilă ,însă Curtea de Apel Brasov, a dispus prin Decizia nr. 72/., obligarea pîrîtilor G. F. D. și C. C. la restituirea sumei de 1.000.000 euro ( în echivalent lei la data plății), reprezentînd avansul plătit de . Au fost obligati totodată și la plata sumei de 78.477,48 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea pronunțată de Judecatoria Brasov, la data de 30.10.2012, s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, imobilul a fost vîndut iar la data de 18.10.2013, executorul judecătoresc a emis Procesul verbal de distribuire a sumelor, avînd în vedere obligația de plată a sumei de 1.000.000 Eur si a cheltuielilor de executare stabilită prin titlul executoriu,reprezentat de Decizia Curții de Apel Brasov.

Se mai arată că pentru acestă sumă de 192.467 lei, diferență de preț in urma adjudecării imobilului, reclamantul a solicitat și înființarea popririi asiguratorii în dosarul civil nr._/197/2013, cerere ce a fost respinsă.

Se arată că potrivit art 1443 NCC,, obligația este solidară între debitori atunci cînd toti sunt obligați la aceeasi prestație, astfel încît fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație iar executarea acesteia către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalti față de creditor.

Se arată că raportat la această dispoziție legală, creditoarea ., putea sa-și valorifice creanța de la oricare dintre debitori, fără a tine cont de cota parte a debitorilor, că s-au obligat în solidar la restituirea prețului fără să se prevadă în promisiunea de vînzare cumpărare, limita valorificării creanței separat, pentru fiecare în parte.

La termenul din data de 16.09.2014, pîrîții G. F. D. și G. G. au invocat exceptia prescrierii dreptului material la acțiune dat fiind faptul că părțile au fost obligate în solidar la restituirea sumei de 1.000.000 Eur prin Decizia Curții de Apel din data de 17.09.2010, iar acțiunea reclamantului este formulată la data de 29.10.2013, peste termenul de 3 ani prevăzut de lege .

În probațiune ,s-au depus la dosar înscrisuri.

Acțiunea este legal timbrată.

Analizând materialul probator, instanța a retinut următoarele.

Prin Promisiunea de vînzare cumpărare autentificată sub numărul 1284 din data de 11.07.2007 la BNP B. R. C., reclamantul C. C. și pârâtul G. F. D. s-au obligat față de promitenta cumpărătoare . să-i vîndă imobilul situat în Brasov, ., nr. 16.

Promitenta cumpărătoare ., a plătit promitentilor vînzători un avans de 1.000.000 euro, urmînd ca după întabularea imobilului pe persoane fizice părțile să purceadă la perfectarea contractului de vînzare cumpărare în termenul stipulat în contract.

La acea dată avansul de 1.000.000 euro încasat de promitenții vînzători, a fost împărțit între acestia.

Întrucât perfectarea contractului de vînzare cumpărare nu a avut loc în termenul stipulat în antecontract, părțile au fost acționate în judecată si astfel prin Decizia civilă nr.72/. Curtea de Apel Brasov, au fost obligati față de societatea . la restituirea în solidar a sumei de 1.000.000 Eur, primită cu titlu de avans.

După ieșirea imobilului din patrimoniul . trecerea pe persoane fizice, reclamantul C. C. deținea 46 % din imobil și pîrîtii G. F. și G. G. 54% din imobil.

Imobilul a fost adjudecat creditoarei ., prețul de vînzare fiind de 5.102.955 lei echivalentul a 1.141.753,92 Euro. Distribuția prețului din executarea silită s-a realizat corect, corespunzător cotelor fiecărei părți, respectiv pentru cota de 46% reclamantul C. a primit 2.347.359,30 lei echivalentul a 525.206,81 Euro iar pîrîții G. corespunzător cotei de 54%, respectiv 2.755.595,70 lei echivalentul a 616.547,12 Euro. Reclamantul arată că este prejudiciat de pîrîti, prin faptul că la data încheierii promisiunii de vînzare cumpărare a primit un avans corespunzător cotei de atunci de 41% fară a aduce vreo dovadă în acest sens iar la distribuția prețului de către executorul judecătoresc s-a avut în vedere cotele părți ale fiecăruia, respectiv 46¤ reclamantul și 54% pârâții, cote rezultate după intabularea imobilului pe persoane fizice. A se vedea în acest sens procesul verbal de distribuție a prețului obtinut prin executarea silită depus la dosar filele 13, 14, 15. Cert este că distribuția prețului s-a efectuat corect iar prejudiciul despre care face vorbire reclamantul și care rezultă din încasarea unui avans corespunzător cotei de 41% nu a fost dovedit.

Pe calea acțiunii în regres, reclamantul este îndreptățit la recuperarea plății efectuate în plus, față de cota sa de proprietate, de la persoana în a carui patrimoniu a intrat această sumă, acțiune bazată și pe principiul îmbogătirii fără just temei și care primeste utilizare și în raporturile dintre codebitorii solidari, însă în cazul de față, instanța nu reține că în patrimoniul reclamantului s-a produs un prejudiciu cu suma de 50.000 euro ,raportat la modalitatea de distribuție a prețului, fapt pentru pretențiile sale față de pîrîti urmează a fi respinse.

Cât priveste exceptia prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pîrîți, aceasta urmează a fi respinsă, avînd în vedere că reclamantul și-a solicitat dreptul său încă de la începerea executării silite, continuînd cu cererea de asigurare dovezi, contestație la executare, executarea silită culminind cu vînzarea și distribuirea prețului la 18.10.2013, acte ce au întrerupt cursul prescrierii dreptului la acțiune.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanță urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

HOT

Respinge exceptia prescrierii dreptului la acțiune.

Respinge acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul C. C. domiciliat în Brasov, ., județul Brasov în contradictoriu cu pîrîții G. F. D. și G. G., ambii cu domiciliul în Brasov, .. 4, județul Brasov .

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 10.10.2014.

Președinte Grefier

M. M. B. N.-E.

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 10-10-2014, Judecătoria BRAŞOV