Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 56/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 56/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 16766/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.56

Ședința Camerei de Consiliu din data de 07.01.2015

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect “cerere de valoare redusă” privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. DE APARTAMENTE CONDOMINIALĂ ZIZINULUI NR.134 în contradictoriu cu pârâtii P. D., S. ROMÂN REPREZENTAT PRIN MUNICIPIUL B. PRIN PRIMAR și S. ROMÂN REPREZENTAT PRIN ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reține cererea scutită de la plata taxei judiciare de timbru în raport de prev.art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007.

Instanța reține faptul că partea reclamantă, prin apărător ales, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.411 pct.2 N.c.p.c.

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței, de către ., prin reprezentant legal, întâmpinare, într-un singur exemplar.

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței, de către S. Român prin Municipiul B., prin reprezentant legal, întâmpinare, într-un singur exemplar.

Se depune la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 03.12.2014, de către partea reclamantă, prin reprezentant legal, cerere de renunțare la judecată în temeiul art.406 N.c.p.c..

Procedând la verificarea competenței sale, în baza art.131, pct.(1) NCPC, instanța reține că este legal investită pentru judecarea prezentei cauze, fiind competentă material și teritorial.

Față de actele și lucrările dosarului, văzând cererea de renunțare la judecată formulată de către partea reclamantă, prin reprezentant legal, instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari de apartamente condominială Zizinului nr 134 a chemat în judecată pârâții P. D., S. Român reprezentat prin mun B. prin primar și S. Român reprezentat prin . B., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3763,48 lei cu titlu de pretenții.

În data de 3 12 2014, după comunicarea acțiunii către pârâți, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

Față de disp art 406 al 3 c pr civilă instanța a emis către pârâți o adresă prin care să-și spună punctul de vedere cu privire la cererea de renunțare depusă de reclamantă.

Având în vedere art 406 al 6 c pr civilă instanța va lua act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari de apartamente condominială Zizinului nr 134 împotriva pârâților P. D., S. Român reprezentat prin mun B. prin primar și S. Român reprezentat prin . B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata acțiunii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari de apartamente condominială Zizinului nr.134, cu sediul în B., ., . împotriva pârâților P. D., cu domiciliul în B., ., ., ., S. Român reprezentat prin mun B. prin primar, cu sediul în B., ., jud. B. și S. Român reprezentat prin . B., cu sediul în B., ., nr.29, jud. B..

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 7 01 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. ACHTENLAURA T.

Red./Dact. judecător L.A.

08.01.2015 – 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 56/2015. Judecătoria BRAŞOV