Contestaţie la executare. Sentința nr. 6577/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 6577/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 5551/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6577

Sedința publică din data de 18.06. 2015

PREȘEDINTE I. V. Judecător

GREFIER S. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect „ contestatie la executare” formulata de contestatorul S. V. I. in contradictoriu cu intimata C. B. S.A. SUCURSALA BRASOV

La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință dupa care

Instanța, procedând la verificarea competenței sale în baza art.131 alin.1 Noul cod de procedura civila reține competența materială și cea teritorială pendinte de dispoziția art.713 Noul cod de procedura civila coroborat cu art.650 alin.1 și 2 Noul cod de procedura civila.

În lumina prevederilor art. 238 Cod procedură civilă, instanța, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile

Reține că, contestatorul, deși citat cu mențiunea de a face dovada achitarii taxei judiciare de timbru in suma de 1000 lei si de a depune copia dosarului de executare acesta nu s-a conformat dispozitiilor instantei.

Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii și față de actele și lucrarile dosarului instanța ramane în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.

JUDECĂTORIA

Având a se pronunța asupra excepției dirimante invocate, potrivit art. 248 NCPC, instanța reține următoarele:

Prin contestația la executare formulată la data de 09.03.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /2014, contestatorul S. V.-I., în contradictoriu cu intimata CEK B.-SA SUCURSALA B., a solicitat ca prin hotarârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor de executare emise în dosarul execuțional nr. 208/2015 al B. G. G. C..

Cererea nu a fost timbrată la introducerea cererii.

Față de disp. art. 10 alin 2 din OUG nr. 80/2013, instanța a pus în vedere contestatorului să achite taxa de timbru în cuantum de 1000 lei .

Deși obligația de plată a taxei de timbru a fost adusa la cunoștința contestatorului prin citația emisă pentru termenul din data de 18.06.2015, acesta nu a înțeles să achite taxa de timbru astfel că la termenul din data de 18.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția neimbrării cererii potrivit disp.art.197 Cod procedură civilă.

În soluționarea acestei excepții instanța va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 33 OG 80/2013, „ Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”.

În același sens, judecătoria reține că art.33 alin.2 din O.U.G.nr.80/2013, prevede că „dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art.200 alin.2 teza I din codul de procedură civilă ( în vigoare de la 15.02.2013), obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.”

Despre sancțiunea anulării cererii fac vorbire dispozițiile art.34 alin.2 și art. 36 alin 2. din O.U.G.nr.80/2013 .

În speță contestația la executare nu a fost taxată corespunzător obiectului său nici în momentul înregistrării acțiunii și nici la termenul acordat în acest sens .

Instanța mai reține că excepția de nulitate a cererii pentru insuficientă timbrare, primează față de orice alte cereri deoarece instanța nu poate să pună în discuția părților alte probleme legate de judecarea cauzei deduse spre soluționare, înainte de a fi plătite taxele judiciare de timbru.

Față de dispozițiile legale instanța apreciază că excepția netimbrării contestației la executare, invocată din oficiu, este întemeiată, astfel că urmează a o admite și a dispune anularea contestației la executare ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării invocate din oficiu.

Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul S. V.-I., cu domiciliul ales la Cabinet Av. E. D., în B., . 1356 B., în contradictoriu cu intimata CEK B.-SA SUCURSALA B., cu sediul în București, Calea Victoriei nr.13.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publica azi, 18.06.2015.

PREȘEDINTE pt. GREFIER

I. V. C. S. plecată

în concediu, semnează grefier șef

I. C.-D.

Red. I.V., ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6577/2015. Judecătoria BRAŞOV