Contestaţie la executare. Sentința nr. 5131/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5131/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 15979/94/2012
Dosar nr._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR. 5131
Ședința publică de la 16.09.2013
Instanța constituită din:
Președinte- STANCIULECU-I. I. C.
Grefier- Bustean S. S.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul P. M. A. având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 26.08.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 02.09.2013, 09.09.2013, 16.09.2013 când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civila constata urmatoarele
P. cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 12.12.2012 sub nr._ contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul P. M. A. a formulat contestatie prin care a solicitat sa se dispuna suspendarea provizorie a executarii silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 260/2012 al B. B. Uman în baza sentintei Tribunalului Bucuresti nr. 3680/28.04.2010 pâna la judecarea cererii de suspendare din cadrul dosarului având ca obiect contestatie la executare.
În motivarea cererii s-a arătat că, intimatul a fost angajatul I. în baza contractului de munca înregistrat la ITM sub nr. 5103/III/U pentru functia de agent comercial.
În anul 2009 intimatul a fost concediat disciplinar în baza deciziei de concediere nr. 56/RH/20.02.2009.
În urma contestarii de catre intimat a deciziei de concediere, Tribunalul Bucuresti, prin sentinta civila nr. 3680/28.04.2010 a dispus reintegrarea contestatorului în functia detinuta anterior si totodata obligarea I. la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate de la data concedierii si pâna la reintegrare.
Contestatoarea a transmis care intimat notificarile nr. 367/RH/29.06.2010 si 377/RH/05.07.2010, pentru ca desi instanța a dispus reintegrarea, acesta nu s-a prezentat la munca, notificari prin care i-a solicitat intimatului sa se prezinte la locul de munca începând cu data de 07.07.2010. P. acelasi notificari s-a solicitat intimatului sa-si precizeze contul bancar în vederea achitarii drepturilor salariale, cont care nu a fost comunicat de catre acesta.
P. notificarea nr. 242/10 iulie 2010, I. a notifiicat intimatul sa se prezinte la B. Raportoru G. în vederea primirii recipisei nr._/21.07.2010 prin care I. a consemnat suma de 26.448 lei suma ce reprezentând compensatiile acordate de instanta de judecata prin sentinta pentru perioada 25 februarie 2009 si pâna la data de 30 iunie 2010.
La data de 26.07.2010 B. Raportoru G. a întocmit procesul verbal nr. 242/26.07.2007 care atesta faptul ca intimatul nu s-a prezentat sa ridice banii.
La data de 09.08.2012 intimatul a primit recipisa nr._/1 care dovedeste consemnarea de catre I. a sumei de 308 lei ce reprezinta contravaloarea despagubirilor acordate de instanta pentru perioada 01.07._10.
Intimatul a primit recipisa nr._/1 care dovedeste consemnarea sumei de 2047 lei reprezentând despagubiri potrivit sentintei, în speta salariul aferent lunii august si indemnizatiile de concediu pentru anii 2009 si 2010.
Intimatul a intrat în posesia tuturor recipiselor ce dovedesc consemnarea sumelor potrivit sentintei, si mai mult, intimatul a încasat aceste sume.
În drept cererea, a fost întemeiata pe disp. art. 403 si 581 si urm. Codul de procedură civilă, iar în sprijinul cererii au fost depuse înscrisuri( f.9-92).
La data de 15.01.2013 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca inadmisibila si pe fond ca nefondata.
S-a arătat prin întâmpinare ca a fost angajatul contestatoarei . data de 20.02.2009, fiind concediat prin decizia nr. 56/RH/20.02.2009.
P. sentinta civila nr. 3680/28.04.2010 Tribunalul Bucuresti a admis contestatia împotriva deciziei de concediere, iar pâna la data de 07.07.2010 contestatoarea nu a aplicat aceasta sentinta, motivat de faptul ca aceasta nu i-a fost comunicata.
Mai mult contestatoarea i-a comunicat decizia de reintegrare nr. 382/RH/07.07.2010, înregistrata la ITM prin care aceasta a încalcat ceea ce cu autoritate de lucru judecat a dispus instanta prin sentinta nr. 3680/28.04.2010.
Intimatul a mai arătat că, contestatoarea s-a sustras vreme de trei ani de la aplicarea sentintei mentionate.
În data de 11.09.2012 Curtea de Apel Bucuresti prin decizia 4637/11.09.2012 a anulat decizia de reintegrare 382/RH/07.07.2010 si a constatat faptul ca pâna pe data de 07.07.2010 contestatoare nu a dus la îndeplinirea sentintei 3680 prin care era obligata la plata despagubirilor de reintegrare.
Decizia nr. 4637/11.09.2010 se bucura de autoritate de lucru judecat, prin procedurile prevazute în faza de executare neputându-se rejudeca ceea ce prin hotarâre irevocabila Curtea de Apel Bucuresti a stabilit si anume ca pâna pe data de 11.09.2012 nu a fost aplicata sentinta civila nr. 3680/28.04.2010 ce constituie titlul executoriu .
Intimatul a formulat o cerere prin care a solicitat contestatoarei sa duca la îndeplinire de bun a voie sentinta nr. 3680, dar aceasta a refuzat explicit sa duca la îndeplinire sentinta mentionata, situatie în care intimatul s-a adresat unui executor judecatoresc pentru punerea în aplicare a sentintei nr. 3680/28.04.2010.
Urmare punerii în aplicare prin executare silita a titlului executoriu sentinta civila nr. 3680/28.04.2010, au fost înregistrate pe rolul Judecatoriei B. alte doua cereri, una având ca obiect suspendarea provizorie, iar cealaltă având ca obiect contestatie la executare, ambele cereri fiind respinse de catre instanță.
În drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 115 Codul de procedură civilă.
La data de 15.01.2013 contestatoarea a formulat cerere precizatoare si completatoare prin care a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunța sa se dispună suspendarea executarii silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 2602/2012 al B. B. Ulman în baza sentintei civile nr. 3680/2010 pâna la data solutionarii contestatiei, anularea tuturor actelor de executare silita îndeplinite în dosarul de executare nr. 2602/2012 al B. B. Ulman.
P. Încheierea de sedinta nr.872 din data de 26 februarie 2013 instanta a admis exceptia conexitatii, invocata din oficiu, si a dispus conexarea dosarului r._ la dosarul nr._ .
P. cererea de chemare în judecata contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul P. M. A. a formulat contestatie împotriva procesului verbal de eliberare / distribuire din 15.01.2013 întocmit de B. B. Ulman în dosarul nr. 2602/2012 prin care s-a dispus distribuirea sumei executate catre P. M. A., prin care a solicitat anularea Procesului verbal, precum si a tuturor actelor subsecvente.
În cauza a fost încuviintata efectuarea unei expertize contabile.
Analizand actele si lucrarile disarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 137 C.pr.civ., instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos judecata in continuare a pricinii.
In ceea ce priveste exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de intimat, prin raportare la decizia nr. 4637/11.09.2012, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, instanta retine ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile privind tripla identitate de parti, obiect si cauza, astfel cum impun exigentele art. 1201 C.civ. si art. 166 C.pr.civ.
Astfel, obiectul dosarului nr._/3/2010, in care s-a pronuntat sentinta nr._/08.12.2011, ramasa irevocabila prin decizia nr. 4637/2012, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, il constituie analizarea legalitatii deciziei de reintegrare emisa de catre contestatoarea din prezentra cauza. Autoritatea de lucru judecat se invoca prin raportare la hotararea pronuntata . dreptul muncii, cu obiect si cauza diferita fata de prezenta cerere, care reprezeinta o contestatie la executare, motiv pentru care instanta va respinge exceptia autoritatii lucrului judecat ca nefondata.
In ceea ce priveste contestatia la executare, instanta retine urmatoarele:
P. sentinta nr. 3680/28.04.2010, pronuntata in dosarul nr._/3/2009 s-a dispus masura reintegrarii intimatului in functia detinuta anterior si obligarea angajatorului – contestatoarea din prezenta cauza – la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate de la data concedierii si pana la reintegrare.
In baza hotararii mentionate, contestatoarea a emis decizia nr. 382/RH/07.07.2010 prin care l-a reintegrat pe initmat. Intrucat acesta din urma nu s-a prezentat la locul de munca, a fost emisa dispozitia de concediere nr. 461/RH/2011 prin care acesta a fost concediat.
P. sentinta nr. 9853/09.11.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._/3/2010, instata a retinut ca decizia de concediere nr. 461/RH/2011 a fost emisa cu respectarea tuturor conditiilor de forma si fond prevazute de Codul Muncii, respingand cererea de anulare a acesteia. Sentinta a ramas irevocabila in data de 26.04.2012, prin respingerea recursului.
P. cererea de executare depusa la B. Ulman B. si inregistrata sub nr. de 2602/2012, intimatul a solicitat executarea silita a sumei de 56.171, 74 lei reprezintand drepturi salariale si tichete de masa conform titlului executoriu sentinta civila nr. 3680/2010.
F. de aceasta situatie de fapt, instanta retine ca intimatul nu mai este angajat al societatii contestatoare incepand cu data de 11.08.2010, astfel incat executarea oricaror pretentii salariale pentru perioada ulterioara acestei date este vadit nelegala.
In ceea ce priveste executarea drepturilor salariale potrivit sentintei civile nr. 3680/28.04.2010, instanta retine ca in anul 2010, pana la data de 07.07.2010 contestatoarea a achitat suma totala de 28.803 lei, din care 26.448 lei drept compensatii pentru perioada 20.02._10, 308 lei drept compensatii pentru perioada 01.07._10 si 2.047 lei drept despagubiri la nivelul salariului aferent lunii august 2010 si concediului de odihna pentru anii 2009 si 2010.
Avand in vedere data de la care a incetat contractul individual de munca, potrivit celei de a doua decizii de concediere, rezulta ca intimatului i se cuvin drepturile salariale si pentru intervalul 07.07._10.
Din Concluziile raportului de expertiza intocmit de expert A. S. rezulta ca, suma datorata de contestatoare pana la data de 11.08.2010, dupa scaderea sumelor achitate prin B. Raportoru G., este in cuantum de 7.107 lei, in care este inclusa si suma de 3.348 lei privind tichetele de masa pentru perioada 25.02._10.
Referitor la acordarea contravalorii pentru tichetele de masa, instanta retine ca prin sentinta nr._/15.12.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, definitiva si irevocabila, s-a stabilit ca intimatul nu beneficiaza de aceste drepturi, „in conditiile in care in contractul individual de munca al contestatorului nu este prevazut dreptul de a primi tichete de masa, (…) vazand si disp. Art. 40 alin. 2 lit.c din Codul Muncii, potrivit carora angajatorul are obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din lege si din contractele individuale de munca, fata de imprejurarea ca dreptul solicitat de contestator nu se regaseste in lege sau conventia partilor, tribunalul apreciaza ca fiind neintemeiat acest capat de cerere.”
Asa cum s-a stabilit, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifesta ca prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti, venind sa demonstreze modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre partii, fara posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care nu prezinta tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.
Avand in vedere acestea si raportat la sentinta nr._/2011, definitiva si irevocabila, instanta constata ca in mod gresit au fost executate si sumele reprezentand tichete de masa, contestatia fiind intemeiata si sub acest aspect.
Astfel ca, suma pentru care se va mentine executarea silita este de 3759 lei, compusa din 1386 lei, corespunzatoare restului ramas de plata din salariul aferent lunii iunie 2010, 1186 lei, corespunzatoare restului ramas de plata din salariul lunii iulie 2010, 687 lei, corespunzatoare restulului ramas de plata din salariul aferent lunii august 2010 si indemnizatiei de concediu de odihna pentru perioada 07.07._10, 500 lei aferenta diferentelor din actualizarea la inflatie a salariilor la luna in care au fost efectuate plati, precum si din reactualizarea la luna decembrie 2012 a valorilor ramase de plata din salariile aferente lunilor iunie, iulie si august.
Instanta va anula in parte toate actele de executare din dosarul de executare nr. 2602/2012 al B. Ulman B. care au fost emise pentru sume ce depasesc 3759 lei.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. si in baza principiului disponibilitatii in procesul civil, constatand culpa procesuala a intimatului, instanta va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, si va obliga intimatul la plata acestora, constand in onorariul de avocat in cuantum de 7443,99 lei (fila 571).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de intimat. Admite contestatia la executare privind pe contestatoarea ., cu sediul ales la SCA Hammond, Bogaru si Asociatii, Bucuresti, ..61B, etaj 3, sector 1, în contradictoriu cu intimatul P. M. A., cu domiciliul ales în Bucuresti, ..7, sector 3.
Anuleaza in parte actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 260/2012, pana la limita sumei de 3.759 lei.
Obliga intimatul la plata cheltuielior de judecata constand onorariu avocat in cuantum de 7.443,99 lei.
Pronuntata in sedinta publica azi, 16.09.2013.
P. Grefier
S. I. I. C. Bustean S. S.
Red. Jud. SIIC/dact. Gref. BSS/4ex/25.11.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6873/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5445/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|