Contestaţie la executare. Sentința nr. 2492/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2492/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 7760/94/2013

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2492

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA

GREFIER: D. S.

Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe contestatoarea D. V. și pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 12.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 19.06.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2013 sub nr._, contestatoarea D. V. în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov Administrația Finanțelor Publice B., Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite de intimată în dosarul de executare silită nr. . somației nr._/77 din 25.03.2013 și a titlului executoriu nr._/77 din 25.03.2013, pentru suma de 1895 lei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea somației nr._/77 din 25.03.2013, a titlului executoriu nr._/77 din 25.03.2013 și a tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. .> - suspendarea executării silite în baza art. 718 alin. 1 C.proc.civ.,

- restituirea taxei judiciare de timbru potrivit art. 23 din Legea 146/1997,

- obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația nr._/77 din 25.03.2013 primită la data de 29 mai 2013, i s-a adus la cunoștință că figurează în evidențele fiscale cu suma de 1895 lei, în baza titlului executoriu nr._/77 din 25.03.2013, din care suma de 1485 lei reprezintă contribuție asigurări sociale de sănătate venituri chirii perioada 1.01.2007 – 31.12.2011, suma de 187 lei reprezintă majorări de întârziere calculate până la 31.05.2012, iar suma de 223 lei reprezintă penalități de întârziere calculate până la data de 31 mai 2012.

Conform titlului executoriu nr._/77 din 25.03.2013, documentul prin care s-au evidențiat toate sumele menționate este decizia de impunere nr.1364/12.11.2012, decizie care nu i-a fost niciodată comunicată.

Cu privire la veniturile obținute din chirii, contestatoarea a arătat că singurele venituri de acest fel le-a obținut în perioada 01.07.2010 – 01.09.2012, ca urmare a încheierii contractului de închiriere înregistrat la A.F.P. B. sub nr._/25.06.2010 pentru apartamentul situat la adresa din ., ., ., sectorul 4, București.

Contestatoarea a mai precizat că executarea silită demarată în baza titlului executoriu nr._/77 din 25.03.2013 este lipsită de temei legal având în vedere faptul că Decizia de impunere nr. 1364/12.11.2012 nu i-a fost niciodată comunicată, fiind încălcate dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Cu privire la majorările și penalitățile de întârziere, a arătat că acestea nu pot fi datorate decât pentru o creanță fiscală exigibilă, care nu a fost achitată de contribuabil în termenul legal. Or, atâta timp cât nu a fost emisă o decizie de impunere pentru creanța principală, care să fie legal comunicată contribuabilului pentru a putea produce efecte, organul fiscal nu putea proceda la calculul accesoriilor.

Cu referire la art.124 ind.1 C.proc.fiscală, a menționat faptul că sumele reprezentând contribuții la asigurări de sănătate nu sunt datorate bugetelor locale, ci bugetului Casei Naționale de A. de Sănătate, astfel că acestor sume nu le sunt aplicabile prevederile art. 124 ind.1 C.proc.fiscală privind calculul majorărilor de întârziere.

Contestatoarea a mai arătat că nu datorează sume cu titlul de contribuții la asigurările sociale de sănătate din veniturile obținute cu titlul de chirii.

De asemenea, intimații nu pot pretinde sume cu titlul de contribuție asigurări sociale de sănătate venituri din chirii pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2011, cât timp contractul de închiriere s-a derulat începând cu data de 01.07.2010, iar imobilul în cauză a fost achiziționat la data de 9.07.2007.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, Legea nr. 95/2006.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: somația nr._/77 din 25.03.2013, titlul executoriu nr. nr._/77 din 25.03.2013, contractul de închiriere nr._/ 25.06.2010 și actele adiționale, convenția de încetare a contractului de închiriere înregistrată sub nr._/30.08.2012, decizia de impunere nr._/30.08.2012, chitanța . nr._ privind dovada achitării ultimei tranșe din impozitul pe venitul obținut din cedarea folosinței bunului, decizia de pensionare, taloane de pensie, titlul de proprietate pentru apartamentul închiriat, practică judiciară.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele Cod proc.civ.

Prin încheierea de ședință de la data de 13.03.2014 instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, Administrația Finanțelor Publice B., invocată prin întâmpinare, iar prin încheierea de la data de 17.04.2014 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, prin somația nr._/77 din 25.03.2013, contestatoarea a fost somată să plătească suma de 1.895 de lei, reprezentând contribuție asigurări sociale de sănătate, venituri chirii pentru perioada 01.01._11, majorări de întârziere calculate până la data de 31.05.2012 și penalități de întârziere calculate până la data de 31.05.2012. Somația și titlul executoriu cu nr._/77 din 25.03.2013 au fost emise în dosarul de executare nr. . Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, Administrația Finanțelor Publice B..

Titlul executoriu a fost emis în baza deciziei de impunere nr. 1364/12.11.2012.

Prin încheierea de la data de 17.04.2014 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, efectul urmând să fie dat prin hotărâre.

În consecință, având în vedere că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, instanța va respinge cererea formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 141 din OG 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare, se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

În cauză, intimata a emis somația_/77 din 25.03.2013 și titlul executoriu cu nr._/77 din 25.03.2013 în baza deciziei de impunere nr. 1364/12.11.2012.

Intimata nu a făcut dovada că ar fi comunicat contestatoarei deciziile de impunere anuale privind obligațiile de plată a impozitului pe venituri din chirii.

Instanța constată că, potrivit legii fiscale, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 din OG nr. 92/2003 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.

Potrivit dispozițiilor art. 172 din O.G. 92/2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de procedură fiscală, de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În materie fiscală legea pune la dispoziția contestatorului o cale de atac prin care poate să valorifice apărările de fond împotriva titlului executoriu. Această cale de atac este contestația împotriva actului administrativ fiscal, reglementată de dispozițiile art. 205 și urm din C.pr.fisc.

Actele administrativ fiscale care constituie titluri executorii nu pot fi supuse controlului de legalitate pe fond în cadrul contestației la executare, ci numai în cadrul contestației prevăzute de art. 205 și urm. C.pr.fisc. Cu toate acestea, posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă în măsura în care actul ce constituie titlul de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal.

Or, în condițiile în care intimata a emis titlul executoriu nr._/77 din 25.03.2013 fără ca anterior să fi comunicat contestatoarei decizia de impunere anuală din care să rezulte obligațiile de plată și perioada pentru care au fost calculate, contestatoarea nu a avut posibilitatea nici să-și execute asemenea obligații în termen, după cum nu a fost în măsură nici să conteste actul administrativ fiscal potrivit procedurii prevăzute de art. 205, nefiindu-i comunicat un atare act administrativ fiscal.

Pentru a se determina momentul în care începe curgerea termenului și ajungerea la scadență este necesar ca actul administrativ fiscal să fie comunicat debitorului, care poate să conteste titlul în procedura specială prevăzută de cod.

Potrivit art. 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată. Ajungerea la scadență a titlului de creanță determină transformarea acestuia în instrument de executare silită, în condițiile în care a și fost cunoscut de debitor, fiind îndeplinite cerințele de comunicare. Un titlu executoriu nu poate suplini titlul de creanță.

Potrivit art. 44 din codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru. În cazul în care comunicarea potrivit prin remitere, prin poștă sau prin alte mijloace care asigură confirmarea primirii, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că decizia de impunere nr. 1364/12.11.2012 emisă de intimată, prin care au fost stabilite sumele menționate în cuprinsul titlului executoriu nr._/77 din 25.03.2013 și al somației nr._/77 din 25.03.2013 nu a fost comunicată contestatoarei.

Intimata a depus la dosarul cauzei o confirmare de predare a somației(f. 71). Totodată, potrivit anunțului colectiv(f. 74-75), decizia de impunere a fost comunicată contestatoarei prin publicitate. În cadrul deciziei de impunere se menționează faptul că împotriva măsurilor dispuse se pot face obiecțiuni în termen de 30 de zile de la comunicarea pe site-ul CAS Ilfov, C. Administrare Conturi și Creanțe.

Intimata nu făcut dovada comunicării în prealabil prin remitere, prin poștă sau prin alte mijloace care asigură confirmarea primirii, procedând la comunicarea prin publicitate.

Având în vedere că doar în mod excepțional se poate face comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate și numai după ce, în prealabil, comunicarea nu s-a putut face în una din celelalte modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003, instanța constată că intimata nu a făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal, iar somația nr._/77 din 25.03.2013 și titlul executoriu nr._/77 din 25.03.2013 emise în dosarul de executare nr. . la bază un titlu de creanță care să fi devenit scadent pentru a putea fi executoriu.

Potrivit prevederilor art. 172 C.pr.fisc, contestația la executare este întemeiată, întrucât nefiind comunicat contestatoarei un titlu de creanță care să poată fi atacat potrivit art. 205 și 218 C.pr.fisc. și nefiind prevăzută procedura executării silite fără existența unui titlu de creanță devenit executoriu, executarea silită nu a respectat prevederile legale.

Contestatoarea a solicitat și suspendarea executării silite, dar având în vedere că instanța a admis cererea privind anularea somației nr._/77 din 25.03.2013 și a titlul executoriu nr._/77 din 25.03.2013 emise în dosarul de executare nr. . respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Văzând și dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 - conform cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în cazul când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă, instanța va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, sub rezerva rămânerii definitive a hotărârii.

Contestatoarea a mai solicitat instanței și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Instanța va respinge cererea ca neîntemeiată, având în vedere că instanța a dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, sub rezerva rămânerii definitive a hotărârii. Obligarea intimatei la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar ar presupune pentru contestatoare o dublă plată, iar contestatoarea nu a făcut dovada efectuării altor cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de contestatoarea D. V., cu domiciliul în B., ., J. ILFOV, în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, cu sediul în sector 1, București, .. 46, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte cererea formulată de contestatoarea D. V. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în sector 3, București, .. 10.

Anulează somația nr._/77 din 25.03.2013 și titlul executoriu nr._/77 din 25.03.2013 emise în dosarul de executare nr. .> Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, sub rezerva rămânerii definitive a hotărârii.

Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S./ 5 ex./07.10.2014

Comunicat părților, azi...........................Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2492/2014. Judecătoria BUFTEA