Pretenţii. Sentința nr. 703/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 703/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 13177/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 703
Ședința publică de la 27.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A.
Grefier: BUSTEAN S. S.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ., P. REPREZENTANT în contradictoriu cu parata ., P. REPREZENTANT având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- cauza are ca obiect pretenții, stadiul procesual fond;
- pricina se afla la primul termen de judecata;
Instanta încuviintează reclamantului proba cu înscrisurile de la dosar, constata cauza în stare de judecata si o retine în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.11.2013 sub nr._ reclamanta ., P. REPREZENTANT în contradictoriu cu parata ., P. REPREZENTANT a solicitat obligarea acesteia la suma de 68, 54 Euro( 305 lei), reprezentând diferenta de curs valutar pe care debitoarea nu mai doreste sa o achite la care se vor adauga penalitati de întarziere de 0, 5% calculate de la data scadentei facturii si pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii s-a arătat că, parata prin reprezentantii sai a achizitionat de la reclamanta un autovehicul pentru care s-a emis factura cu nr._/31.08.2012 din care a mai ramas de achitat suma de 68, 54 euro ( 305 lei).
S-a mai arătat prin cerere ca parata a achitat autovehiculele în lei la alt curs valutar decat cel prevazut în conditiile generale ale contractelor de vanzare cumpărare.
În drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 1025 codul de procedură civilă .
În sprijinul cererii reclamanta a depus, în copie, factura fiscala nr._, contract de vanzare cumpărare nr. 133/27.08.2012, sentinta civila nr. 4143/03.04.2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr._ .
Parata, desi legal citata, nu a formulat întâmpinare si nu a propus probe în apărare.
Cererea este scutită de taxă de timbru judiciar potrivit art. 77 din Legea 85/2006.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, parata prin reprezentantii sai a achizitionat de la reclamanta un autovehicul pentru care s-a emis factura cu nr._/31.08.2012 din care a mai ramas de achitat suma de 68, 54 euro ( 305 lei), fiind încheiat contractul de vanzare cumpărare nr. 133/27.08.2012.
Prețul produselor, modalitățile de plată și termenele de plată au fost prevăzute în contract.
Conform art. 7.1 din Contract, în cazul în care cumparatorul nu plateste integral pretul la termenul prevazut în conditiile speciale, cumparatorul are obligatia de a plati vanzatorului penalitati de intarziere de 0,5% din sumele neplatite, pentru fiecare zi de intarziere.
Contractul a fost semnat de ambele părți contractante.
În baza contractului astfel încheiat între părți a fost emisă factura fiscală nr. nr._/ 31.08.2012 din care a mai ramas de achitat suma de 68, 54 euro( 305 lei).
Cu privire la aplicarea legii în timp, instanța reține că prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile Codului civil de la 1865 având în vedere data încheierii contractului dintre părți, respectiv 27.08.2012, astfel încât acestuia îi sunt aplicabile în privința efectelor produse dispozițiile legii în vigoare la momentul încheierii.
Conform art. 969 C.civ. de la 1865 contractul are forță obligatorie între părțile contractante, iar conform art. 46 C.. momentul încheierii contractului însușirea obligațiilor de către pârâta debitoare rezultă din acceptarea facturii în mod expres.
Astfel, având în vedere executarea propriilor obligații de către reclamantă, astfel cum rezultă din factura fiscală aflată la fila 6 din dosar, din care reiese că și-a îndeplinit obligația de livrare a produselor comandate de către pârâtă, și neîndeplinirea obligației corelative născute dintr-un contract sinalagmatic de către pârâtă, urmează a admite acțiunea astfel formulată și a obliga pârâta la plata sumei de 305 lei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., având în vedere că pârâta a căzut în pretenții în prezenta cauză, fiind în culpă procesuală, instanța urmează a admite cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata sumei 50 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de reclamanta ., P. REPREZENTANT, cu sediul în Dumbravita, DJ 691, Km 7+142, ., în contradictoriu cu parata ., P. REPREZENTANT, B., ..4, judetul Ilfov.
Obliga parata la 305 lei catre reclamanta.
Obliga parata la 50 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 27.02.2014.
P. Grefier
C. A. Bustean S. S.
Red Jud CA/dact Gref BSS/4 ex/24.03.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Actiune in regres. Sentința nr. 3679/2014. Judecătoria BUFTEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4220/2014. Judecătoria... → |
---|