Fond funciar. Sentința nr. 8120/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 8120/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 8120/2015

Dosar nr._

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL ILFOV

Sentința civilă nr. 8120

Ședința publică de la 19.11.2015

Instanța constituită din

Președinte - C. A.

Grefier - F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA B., C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, DE PE LÂNGĂ PREFETURA JUDEȚULUI ILFOV, V. G. și V. D., având ca obiect fond funciar, pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică, reclamanta lipsește, prezent pârâtul V. Gheprghe, lipsă fiind ceilalți pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierului de ședință care arată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 03.03.2011.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cauzei.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, introdusă de reclamanta C. E., cu petiția înregistrată la nr._ .

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că la data de 03.03.2011 cauza a fost suspendată în baza art. 244 alin 1 pct. 1 din Codul procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., ce are ca obiect „fond funciar” iar acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil la 11.11.2013 și de la această dată prezentul dosar a rămas în nelucrare mai mult de un an.

În conformitate cu disp. art.248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Suspendarea facultativă a judecății dăinuie, astfel cum dispune în mod expres art. 244 alin 2 C. până când hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a rămas irevocabilă.

Odată cu rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, suspendarea încetează, iar termenul de perimare își reia cursul său firesc.

Practica judecătorească a decis în mod constant că instanța de judecată are posibilitatea, iar nu obligația de a dispune repunerea cauzei pe rol, de îndată ce cunoaște că hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea, a rămas irevocabilă. De cele mai multe ori, revine părților implicate în judecarea procesului ce a cauzat suspendarea, obligația de a încunoștința despre rămânerea irevocabilă a hotărârii ce a constatat existența sau inexistența dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii.

În speță, cauza ce a constituit motivul suspendării a fost soluționată irevocabil la data de 11.11.2013 prin Decizia Civilă nr.1640R pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Ca atare, în condițiile în care cursul perimării a fost într-adevăr suspendat până la data de 11.11.2013, de la această dată, termenul de perimare a curs împotriva părții, care ar fi trebuit, fiind în cunoștință de cauză, ca în termenul prevăzut de art. 248 alin 1 Cod de Procedură Civilă, să ceară redeschiderea judecății.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea.

Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. E. cu domiciliul în București, B- dul I. M., nr. 65, ., ., sector 6 și reședința în B., ., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA B. cu B., .. 1, Județul Ilfov, C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, DE PE LÂNGĂ PREFETURA JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, ., Sector 3, V. G. cu domiciliul în B., ., J. Ilfov și alt domiciliu în B., ., J. Ilfov și V. D. cu domiciliul în B., ., J. Ilfov și alt domiciliu în B., .. 55, J. Ilfov.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red C.A/tehn.

F.G/10 ex

/24.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 8120/2015. Judecătoria BUFTEA