Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1288/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1288/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 1288/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA nr. 1288
Ședință publică din data de 04.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
P.- A. N. M.
GREFIER- S. I. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulate de creditorul . SRL, în contradictoriu cu debitorul C. T. ADMINISTRATIV SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 24.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.08.2013 în dosarul cu nr._, creditorul . SRL în contradictoriu cu debitorul C. T. ADMINISTRATIV SRL, a solicitat emiterea unei ordonante de plata pentru suma de 7.646,18 lei reprezentand contravaloarea serviciilor operate si neachitate, 615,81 lei penalitati de intarziere, calculate de la data de 12.08.2013.
Reclamanta mai solicită și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
In motivare se arata ca intre parti a fost incheiat contractul de prestări de servicii de salubritate nr. 6274/13.02.2013, având ca obiect evacuarea, transportul și depozitarea deșeurilor produse de beneficiar. Ca urmare a prestării serviciilor de către reclamant, au fost emise facturile nr._/30.03.2013, scadentă la data de 30.04.2013, in cuantum de 3.729,76 lei, nr._/30.04.2013, scadentă la data de 30.05.2013, in cuantum de 2.403,62 lei, nr._/31.05.2013, scadentă la data de 31.06.2013, in cuantum de 967,20 lei și nr._/30.06.2013, scadentă la data de 30.07.2013, in cuantum de 545,60 lei, ramase neachitate de catre pârâtă.
Astfel, creditorul este in posesia unei creante certe, lichide si exigibile.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013-1024 C.pr.civ.
In probatiune se solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.
Cererea este timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 200 lei, fila 2.
Legal citat, debitorul nu a depus intampinare.
La data de 24.02.2015 instanta a incuviintat pentru cauza proba cu inscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Între creditoarea . SRL, în calitate de operator și debitoarea . SRL, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nr. 6274/13.02.2013.
În baza dispozițiilor contractuale, creditoarea a emis facturile fiscale depuse la filele 14-15 din dosar, în valoare de 7646,18 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta în beneficiul debitoarei (factura_/30.03.2013 scadenta la 29.04.2013 in valoare de 3729,76 lei, factura_/30.04.2013 scadenta la 30.05.2013 in suma de 2403,62 lei, factura_/ 31.05.2013 scadenta la 30.06.2013 de 967,20 lei si factura_/30.06.2013 scadenta la 30.07.2013 in valoare de 545,60 lei).
Potrivit art. 1.013 C.pr.civ. procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Conform art. 662 C.pr.civ creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța apreciază că reclamanta - creditoare a făcut dovada unei creanțe certe întrucât aceasta este prevăzută în contractul încheiat între părți. De asemenea, creanța este și lichidă - cuantumul acesteia rezultând din conținutul facturilor fiscale anterior menționate coroborate cu dispozițiile contractuale. Exigibilitatea creanței solicitate rezultă din data scadentei anterioara introducerii actiunii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 1.021 C.pr.civ. instanța gasind intemeiat acest capat de cerere, va obliga debitoarea să achite creditoarei suma de 7646,18 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate.
La art. 7 pct. 1 din contractul părților s-a prevăzut o clauză de daune moratorii consensuale în caz de întârziere la plată, fiind statuat că beneficiarul va achita prestatorului penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. În baza acestei dispoziții contractuale instanța va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 615,81 lei cu titlu de penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 12.08.2013 (conform calculului anexat) si in continuare pana la data achitării integrale a debitului principal.
Vazand dispozitiile art. 1021 alin.3 c.p.c se va stabili termen de plata de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotarari.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitorul, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească creditoarei, suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite in parte cererea formulată de creditorul . SRL, cu sediul in M., ., J. ILFOV in contradictoriu cu debitorul C. T. ADMINISTRATIV SRL, cu sediul in Afumați, . C. T., nr. 1, .. H8-M24, J. ILFOV.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 7646,18 lei reprezentând contravaloare neachitata servicii .
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 615,81 lei cu titlu de penalități de 0,1 % pe zi de intarziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 12.08.2013 si in continuare pana la data achitării integrale a debitului.
Admite cererea privind cheltuielile de judecată și obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru .
Stabilește termen de plată în 20 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. M. S. I. M.
Red. Jud. ANM/Tehn. S./4 ex/21.10.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Actiune in regres. Sentința nr. 2931/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|