Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 559/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 559/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 127/94/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.559

Ședința publică din data de 09.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – R. V. A.

GREFIER – D. F.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea V. R. SA ,în contradictoriu debitoarea A. D. DOMNEASCĂ SRL, având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: obiectul cererii, ordonanță de plată, stadiul procesual fond; În temeiul disp.art.411 alin.1 pct. 2 c.pr.civ. creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în temeiul disp.art. 255-258 c.pr.civ. a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosar, pe care le consideră utile, pertinente și concludente cauzei, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, la data de 07.01.2014, creditoarea V. R. SA în contradictoriu debitoarea A. D. DOMNEASCĂ SRL, a formulat cerere de emitere a unei ordonanțe de plată, pentru plata sumei de 3.070,90 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitorului, constatat prin facturile din 23.12.2012 – 23.01.2013. Precizează că, din fiecare factură a fost preluată cu titlu de preț al serviciilor doar suma corespunzătoare acestor servicii, nu și de sumele eventual facturate cu alt titlu; la plata penalităților convenționale în cuantum procentual de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de 3.070,90 lei, penalități calculate pentru perioada cuprinsă între scadența obligației de plată a ultimei facturi emise în contul debitorului din punct de vedere cronologic, cu începere de la data de 23.03.2013 și până la data stingerii debitului principal; la plata sumei de 2.327,63 lei, reprezentând daune convenționale datorate pentru nerespectarea duratei inițiale minime a contractului; plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei de 3.070,90 lei calculate penstru perioada cuprinsă între scadența obligației de plată a ultimei facturi emise în contul debitorului din punct de vedere cronologic, respectiv cu începere de la data de 23.03.2013 și data stingerii debitului principal constând din preț al serviciilor cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, în temeiul contractului intervenit între părți la data de 25.09.2012, Societatea creditoare a prestata pârâtului debitor servicii de telefonie mobilă, în contul cărora au emis facturile fiscale anexate în valoare totală de 5.398,53 lei.

Cu privire la prețul serviciilor prestate debitorului, arată că, acesta a rămas neachitat până în prezent, deși scadența stabilită convențional de părți prin contractul încheiat și reluată pe fiecare factură, a fost depășită iar prețul serviciilor însușit.

Cu privire la obligația pârâtului de a plăti daunele cauzate prin nerespectarea duratei contractului, obligația a fost stabilită convenționale, astfel cu rezultă din clauzele cuprinse în art. 16 rap. la art. 10 din condițiile generale ale Contractului pentru serviciile V. prestate de V. Romania SA.

În drept, art. 1013 și urm. din NCPC, art. 453 NCPC..

Pentru dovedirea cererii a fost solicitată administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, anume: copie de pe convenția părților și facturile emise în contul debitorului; dovada somării debitorului; împuternicirea avocațială și taxa de timbru ( filele 5-31 dosar).

Debitoarea, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Instanța, în temeiul disp.art. 255- 258 c.pr.civ. a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei ca fiind utile, pertinente si concludente cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Potrivit art.1013 alin.1 C.proc.civ. domeniul de aplicare al procedurii ordonantei de plata este reprezentat de creantele certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.

Raportat la calitatea partilor si natura creantei, prezenta cauza intra in domeniul de aplicare a dispozitiei legale mentionate.

În dovedirea pretențiilor sale creditoarea a atașat contractul de furnizare a serviciilor de telefonie, semnat de ambele parti, precum si facturi fiscale, nesemnate de debitor.

Pe de altă parte, instanța constată că debitorul nu a administrat nicio dovadă în sensul achitării datoriei sau în sensul stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege.

Totodata, instanta retine ca debitorul nu a contestat creanta, nedepunand intampinare. Prin urmare, avand in vedere si dispozitiile art.1018 alin.3 C.proc.civ., instanta urmeaza a da eficienta si prezumtiei de recunoastere de catre debitor a pretentiilor creditoarei.

Prin urmare, se apreciaza ca fiind intemeiate pretentiile creditoarei, caracterul cert al creantei rezultand din inscrisurile existente la dosarul cauzei, creanta fiind si lichida si exigibila.

F. de aceste considerente, instanta urmeaza a admite in parte actiunea, astfel ca va obliga debitorul sa plătească creditoarei suma de 3070,90 lei, reprezentand debit principal.

Totodata, instanta va obliga debitorul sa plateasca creditoarei dobanda legala, calculata de la scadenta, 23.03.2013, pana la data achitarii efective a debitului, urmand ca debitorul sa plateasca creditoarei si suma de 2327,63 lei, reprezentand daune conventionale datorate pentru nerespectarea duratei initiale minime a contractului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte acțiunea formulată de creditoarea V. R. SA, cu sediul ales în Municipiul C., .-84, Județul C. ( la av.F. Ovanesian), în contradictoriu cu debitoarea A. D. DOMNEASCĂ SRL cu sediul în comuna Afumați, ..5, Județul Ilfov .

Obligă debitoarea la plata către creditoare în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe a sumei de 3070,90 lei, reprezentând debit principal, la plata dobânzii legale calculate de la scadenta, 23.03.2013, pana la data achitării efective a debitului, precum si la plata sumei de 2327,63 lei, reprezentând daune convenționale datorate pentru nerespectarea duratei inițiale minime a contractului.

Obliga debitoarea sa plătească creditoarei suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2015.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/ 4 ex./06.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 559/2015. Judecătoria BUFTEA