Plângere contravenţională. Sentința nr. 1385/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1385/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 4281/94/2014

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.1385

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 09.03.2015

INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE R. V. A.

GREFIER D. F.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petentul S. O., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA –CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care, învederează: obiectul cererii, plângere la procesul verbal de contravenție, stadiul procesual, fond;

Instanța in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. a încuviințat pentru petent și intimată, proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 29.11.2013 sub nr._/236/2013 petentul S. O., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._, întocmit de intimată, la data de 19.12.2011;exonerarea petentului de la răspunderea civilă determinată de efectele juridice ale procesului verbal mai sus amintit, respectiv plata amenzii contravenționale și a despăgubirilor, actualizate conform normelor legale și obligația transmiterii către unitatea emitentă a documentelor care atestă plata amenzii și a tarifului de despăgubire; anularea procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției; obligarea intimatei la înștiințarea, pe cheltuiala și cu eforturile sale, a organelor de specialitate ale Orașului Voluntari despre nulitatea procesului verbal și a efectelor juridice generate de acesta; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii petentul a arătat că, a fost sancționat contravențional pentru că, a circulat pe DN5, Km 28+120 m, Călugăreni, Județul G., fără a deține rovinietă valabilă. Fapta săvârșită constituie contravenție conform art.8 alin.1 din OG 15/2002 și se sancționează potrivit art.8 alin.2 din același act normativ.

În probațiune petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, a invocat OG nr. 2/2001; OG nr. 15/2002.

Petentul a solicitat judecarea cererii în lipsă, în conformitate cu prevederile art.223 cod pr.civ.

Intimata, legal citată a depus întâmpinare ( filele 19-21 dosar) solicitând respingerea excepției nulității absolute a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe fondul cauzei nu se poate reține culpa procesuală a CNADNR SA – CESTRIN. condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată conform art.453 c.pr.civ. deoarece autovehiculul petentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că, pentru autoturismul Acestuia nu există înregistrată rovinietă. Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar solicită menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.

In temeiul disp.art. 411 alin.1 pct. 2 NCPC, intimata a solicitata judecata cauzei în lipsă.

În drept OG 2/2001; OG 15/2002,, Legea 455/2001.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar un set de înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul ( filele 22 – 25 dosar).

La data de 21.03.2014, instanța din oficiu a invocat excepția necompetentei teritoriale de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr.1390/21.03.2014, Judecătoria G. a admis excepția necompetentei teritoriale de soluționare a cauzei și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.05.2014, sub nr._ .

La data de 09.03.2015, instanța in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. a încuviințat pentru petent și intimată, proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/19.12.2011, petentul a fost amendat contravențional cu suma de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 din O.G.15/2002, retinandu-se ca la data de 07.07.2011, ora 10.14, autoturismul cu numarul de inmatriculare_ a circulat pe DN 5, km 28+120 m, pe raza localitatii Calugareni, judetul G., fara a detine rovinieta valabila.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanta retine ca potrivit art. 17 din O.G.2/2001 „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”

Procesul verbal contestat a fost incheiat fara a fi semnat olograf de catre agentul constatator, semnatura aplicata fiind electronica, conform Legii 455/2001 si H.G. 1259/2001.

Or, prin decizia nr.6 din 16 februarie 2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii formulat de Avocatul Poporului, s-a stabilit ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.17 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispozitiile art.4 pct.1-4 si art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnatura electronica, republicata, procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor, prevazute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incheiate potrivit art.9 alin.1 lit.a alin.2 si 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sanctionate contraventional pe suport de hartie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator.

Prin urmare, fata de considerentele de fapt si de drept anterior expuse, instanta va admite plangerea si va anula procesul verbal de contraventie, ., nr._/19.12.2011, emis de CNADNR, urmand a exonera petentul de plata amenzii in cuantum de 250 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul S. O., domiciliat în orașul Voluntari, ., Județul Ilfov, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, Sectorul 6.

Anulează procesul verbal seriaR11, nr._/19.12.2011, emis de CNADNR si exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 250 de lei.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.03.2015.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/4 ex./15.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1385/2015. Judecătoria BUFTEA