Plângere contravenţională. Sentința nr. 7789/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7789/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 7789/2015

DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ

ROMANIA

JUDECATORIA B.

SENTINTA CIVILĂ NR. 7789

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10 NOIEMBRIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

P. – I. E. M.

GREFIER – A. E.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenționala, cerere formulată de petenta, . în contradictoriu cu intimata, I. de S. Pentru Controlul in Transportul Rutier (pr.v . nr._/29.10.2014).

La apelul nominal facut in sedinta publica au petenta, . reprezentata de avocat, A. G., lipsind intimata, I. de S. Pentru Controlul in Transportul Rutier.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza urmatoarele: cauza are ca obiect, plangere contraventionala, fond, la primul termen de judecata.

Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei B., fata de locul savarsirii contraventiei, localitatea Branesti.

Aparatorul petentei lasa la aprecierea instanței cu privire la excepția invocata.

Instanța retine cauza in pronunțare pe excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B..

JUDECATA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014, sub nr._, petenta, . a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/29.10.2014 încheiat de intimata I. de S. Pentru Controlul in Transportul Rutier, ca fiind netemeinic și nelegal întocmit, obligarea paratului la cheltuieli de judecata, iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu avertismentul fapta fiind de gravitate redusa..

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat . nr._/29.10.2014, societatea petenta a fost sancționata pentru fapta prev. și sancționata de HG 69/2012 art. 4 pct.55 și art. 7 alin.1 reținând ca la data de 29.10.2014 ora 14:10 pe DN3 km 23, localitatea Brănești, județul Ilfov operatorul de transport rutier ., nu a asigurat nivelul de calitate, continuitate, regularitate și capacitate conform autorizației de transport /licenței de traseu, înlocuind autobuzul pentru care s-a emis licența . nr._ cod traseu C115C10 cu un microbuz cu capacitate de 18 locuri conform certificatului de clasificare CLAC_ valabil.

Apreciază procesul verbal ca fiind nelegal fiind întocmit cu interpretarea și aplicarea total greșită a dispozițiilor HG 69/2012, OG 27/2011 și OMT 980/2011.

Cursa a fost efectuata cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie.

Plângerea a fost întemeiata in drept pe disp. OG 2/2001, HG 69/2012, OG 27/2011 și OMT 980/2011 solicitând proba cu înscrisuri și martori.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din O.G. nr. 80/2013, f.10

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de contravenție . nr._/29.10.2014, licența de transport, licența de traseu, grafic de circulație, oferta licitație autovehicul, carte de identitate autovehicul, certificat de clasificare al vehiculului.

La data de 01.07.2015, intimata a depus la doar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit arătând că sunt întrunite în sarcina petentei elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 4 pct. 55 din HG 69/2012, precum și corecta individualizare a sancțiunii, în condițiile aplicării amenzii în cuantumul prev. de art. 7 alin.1 lit.a din același act normativ și nu se justifică înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

La termenul de judecată din data de 10.11.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B..

A n a l i z â n d a c t e l e d o s a r u l u i, cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în soluționarea cauzei, invocate de instanta din oficiu și asupra căreia urmează a se pronunța cu prioritate potrivit art. 248 C.p.c, instanța reține următoarele dispoziții legale:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 29.10.2014 emis de către intimata, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 6000 lei, ca urmare a faptelor săvârșite pe DN3, KM 23, localitatea Brănești, jud Ilfov. (fila 12)

Instanța reține că art. 32 alin.2 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, stabilește competența teritorială în favoarea judecătoriei în cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Prin urmare, ceea ce interesează în determinarea instanței competente teritorial este locul săvârșirii faptei contravenționale, respectiv localitatea Brănești, jud Ilfov, localitate ce se află în raza Judecătoriei Cornetu, nu Judecătoriei B..

Or, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C.proc.civ. (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinată cu dispozițiile art. 129, art 131 C.proc.civ (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile care nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusiva.

Reținând caracterul absolut al competenței teritoriale în această materie, de la care nici instanța, nici părțile nu pot deroga, în baza art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, a art. 132 alin. 3 C. proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimată, și va declina competența în favoarea Judecătoria Cornetu, căreia i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta, . CU SEDIUL ALES LA AV G. AMZAR - sector 3, București, .. 31, ., ._ și pe intimatul, I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - sector 1, București, .. 38, Cod postal_, în favoarea Judecatoriei Cornetu.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2015.

P., GREFIER,

E.-M. I. E. A.

Red. Jud.I.E.M./thn. Gr.A.E./15.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7789/2015. Judecătoria BUFTEA