Pretenţii. Sentința nr. 5530/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5530/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 5530/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Sentința civilă nr.5530

Ședința Publică din data de 14.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. L. F.

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . SRL, P. lichidator judiciar General Group Expert SPRL și pe pârât . SRL, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arata că prin serviciul registratură, la data de 09.09.2015 reclamanta a depus cerere prin care a solicitat a se lua act ca renunța la judecata cauzei.

Instanța retine cauza in pronunțare pe cerere.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată:

P. cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 14.03.2014, sub nr._ reclamanta . SRL, P. lichidator judiciar General Group Expert SPRL a chemat in judecata pe pârâtul . SRL, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.850 Euro inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința pentru terenul situat in localitatea Afumați ..1698A, DN 3, Km 26 pe care se afla amplasata bunul stația de betoane aparținând pârâtei, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii reclamanta a arătat ca la data de 12.04.2007 a fost încheiat un contract de închiriere prin care reclamanta in calitate de proprietar al structurii de beton a închiriat . SRL pentru o perioada de 10 ani, suprafața de 3.920,83 mp, ulterior reclamanta a devenit proprietarul terenului pe care se ala instalația de betoane.

In susținerea cererii reclamanta a depus înscrisuri.

Cerere legal timbrata.

La data de 09.09.2015 reclamanta a depus la dosar cerere prin care a solicitat a se lua act de renunțare la judecata cauzei, instanța a reținut cauza in pronunțare pe cerere.

Analizând actele si lucrările dosarului reține că în cadrul procesului civil reclamantul are dreptul de a dispune de soarta procesului, acesta putând renunța la judecata începută de el, oricând, fie verbal, fie prin cerere scrisă conform art. 406 alin.1 Cod procedură civilă.

Față de cererea reclamantului, instanța are obligația de a lua act de manifestarea de voință a părții, fără a mai analiza fondul cauzei, ca urmare a dezînvestirii acesteia, neputând refuza să ia act de renunțarea părții la judecată.

Astfel instanța reține că la data de 09.09.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecata cererii, și in consecința, urmează a lua act de aceasta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Ia act de renunțarea la judecată privind pe reclamanta . SRL, P. lichidator judiciar General Group Expert SPRL cu sediul in București, .. 107-119, .. 4, . și pe pârât . SRL, cu sediul in Sibiu, .. 53A, județ Sibiu.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.09.2015.

P. Grefier

Red. Jud. FAL/Tehn. CL /5 ex/07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5530/2015. Judecătoria BUFTEA