Tutelă. Sentința nr. 4723/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4723/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 4759/94/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 4723
Ședință publică din data de 06.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: F. IVENIȚA
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petenta ASOCIAȚIA ”ORGANIZAȚIA SUEDEZĂ PENTRU AJUTOR UMANITAR INDIVIDUAL” și pe intimatul N. F. M., având ca obiect tutelă.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.07.2015 pentru când, în aceeași compunere a dispus următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 13.05.2015 sub nr._, reclamanta ASOCIATIA” ORGANIZATIA SUEDEZA PENTRU AJUTOR UMANITAR INDIVIDUAL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul N. F. M. desemnarea unui curator.
În motivare se arată că pârâtul a fost pus sub interdicție prin Sentința civilă nr. 2664/26.06.2014 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei B..
În drept, art. 170 Cod civil, 942 C..
În probațiune se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a cererii.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările cauzei instanța retine:
Prin sentinta civila nr. 2664 din data de 26.06.2014, pronuntata de Judecatoria B. in dosarul numarul_, s-a dispus punerea sub interdictie a paratului N. F. M., hotarare ramasa definitiva prin neapelare.
Prin actiunea cu care a fost investita instanta in prezenta cauza s-a solicitat numirea unui tutore pentru persoana pusa sub interdictie, N. F. M..
In drept, potrivit art. 941 C.p.c: „Daca hotararea de punere sub interdictie judecatoreasca a ramas definitiva, instanta de tutela numeste de indata un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdictie judecatoreasca, in conditiile prevazute de Codul civil.”
In acest sens, art. 170 C.civ. referitor la numirea tutorelui pentru ocrotirea celui pus sub interdictie judecatoreasca face trimitere la dispozitiile art. 114-120 C. civ.
Or, in sensul art. 118 C.civ, in lipsa unui tutore desemnat, tutorele se numeste de instanta de tutela avandu-se in vedere relatiile personale, apropierea domiciliilor, conditiile materiale si garantiile morale pe cale le prezinta cel ce va fi numit in aceasta calitate.
Astfel, doamna M. M. si-a exprimat acordul pentru a fi numita tutore pentru paratul N. F. M., in fata instantei la termenul din 29.06.2015 in conformitate cu dispozitiile art. 119 alin1 C. civ., aceasta neaflându-se în niciunul din cazurile de incompatibiliate prevăzute de art. 113 C. civ.
Pentru considerentele expuse, urmeaza a admite actiunea si a numi tutore pe doamna M. M. pentru paratul N. F. M..
Totodata, se va atrage tutorelui atenția asupra dispozițiilor art. 174 alin. 1 C. Civ., potrivit căruia tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdicție, spre a-i grăbi vindicarea și a-i îmbunătății condițiile de viață, a dispozițiilor art. 133 – art. 138, potrivit cărora, tutela se exercită numai în interesul interzisului atât în ceea ce privește persoana cât și bunurile acestuia, că tutorele are îndatorirea de a îngriji pe interzis, că interzisul are domiciliul la tutore și că poate avea o reședință doar cu încuviințarea instanței de tutelă și art. 140 – art. 163, potrivit cărora după numirea tutorelui și în prezența acestuia se va întocmi un inventar cu privire la bunurile interzisului care va fi supus aprobării instanței de tutelă, că înainte de întocmirea inventarului tutorele nu poate face, în numele interzisului, decât acte de conservare și acte de administrare urgente, că tutorele trebuie să administreze cu bună credință bunurile interzisului, că are obligația să-l reprezinte pe interzis în actele juridice, că nu poate să facă donații și nici sa garanteze obligația altuia în numele interzisului, că nu poate face acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor interzisului fără autorizarea instanței de tutelă, că este interzisă încheierea de acte între tutore și soțul sau o rudă a acestuia, că tutorele trebuie să dea o dare de seamă anuală și una finală cu privire la modul cum s-a îngrijit de interzis și de administrarea bunurilor acestuia pentru a obține descărcarea de gestiune și că oricine poate face plângere împotriva actelor tutorelui, acesta putând primi amendă civilă.
În baza art. 173 C. civ., tutorele celui pus sub interdicție judecătorească este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire iar pentru motive temeinice poate cere înlocuirea chiar și înainte de împlinirea acestui termen.
În temeiul art. 119 alin. 4 C. civ., prezenta hotărâre se va comunica în scris tutorelui și se va afișa la sediul instanței de tutelă și la primăria de la domiciliul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea privind pe petenta ASOCIAȚIA ”ORGANIZAȚIA SUEDEZĂ PENTRU AJUTOR UMANITAR INDIVIDUAL”, cu sediul în Voluntari, ., județul Ilfov, și pe intimatul N. F. M., cu domiciliul în Voluntari, ., județul Ilfov.
Numește în calitate de tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicție pe M. M..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 06.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. Ivenița
Red/tehnored./jud.G.A./4ex/27.09.2015
L 2com/gr.F.I./ 27.09.2015
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4363/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6200/2015.... → |
---|