Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4363/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4363/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 7470/94/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4363

Ședința publică din data de 25.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – TOMA STERICĂ DAN

GREFIER – M. G.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria B. – a fost reprezentat de procuror N. D..

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M. și pe pârâta P. S. 2, având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii.

Dezbaterile în fond au aut loc in ședința publică din data de 17.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.06.2015 si a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2014 sub nr._, reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta P. S. 2 a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună înregistrarea tardivă a nașterii minorei B. A., născută la data de 27.11.2001.

În motivare, reclamanta a arătat că la data nașterii minorei se afla fără forme legale în ., județul Ialomița, în prezent având domiciliul în ., ., județul Ilfov.

A mai arătat că minora B. A. s-a născut la data de 27.11.2001 la Maternitatea Sfântul P. din Sectorul 2 București.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 21 din legea nr.119/1996, art.23 alin.2 din Decretul nr. 31/1954.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: carte de identitate, certificat de naștere și certificat medical constatator la născutului viu nr.1767/23.10.2013.

S-a atașat la dosar raportul de expertiză medico – legală antropologică întocmit de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” nr. A9/_/2013 din 28.07.2014 (f.10).

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.

Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Din actele de stare civilă, precum și din certificatul medical constatator al născutului viu (f.43) reiese că minora B. A. s-a născut la data de 27.11.2001, având filiația stabilită față de mama B. M., iar nașterea acesteia nu a fost înregistrată în evidențele populației.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală nr. A9/_/2013 întocmit de INML „M. Minovici”, numita B. A. este de sex feminin, are caracteristicile de dezvoltare ale unui copil cu vârsta de aproximativ 13 ani, astfel că data nașterii poate fi 27.11.2001 (f.10).

Conform art.21 din Legea nr.119/1996 cu modificările și completările ulterioare, când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere. În vederea soluționării cauzei, instanța solicită serviciului public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecție specială a copilului verificări pentru stabilirea identități, precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta si sexul persoanei al cărei act se naștere se cere a fi întocmit.

Având în vedere că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele legale susmenționate, instanța va admite acțiunea și va dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorului B. A. în Registrul de Stare civilă al Primăriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta B. M., cu domiciliul în ., ., județul Ilfov în contradictoriu cu pârâta P. S. 2, cu sediul în sector 2, București, ..

Dispune înregistrarea tardivă a nașterii lui B. A., născută la data de 27.11.2001 în București, sectorul 2, având ca părinți: mama B. M., născută la data de 24.11.1986 în . și tatăl – natural.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul de Stare civilă al Primăriei Sectorului 2 București.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. S. D. M. G.

Red.jud.TSD

Thn.red.gr.MG/

4 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4363/2015. Judecătoria BUFTEA