Ordin de protecţie. Sentința nr. 142/2014. Judecătoria BUHUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 142/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 145/199/2014
Dosar nr._ obiect ordin de protecție
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 142
Ședința din Camera de Consiliu de la 27 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-M. C.
Grefier V. S.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. P. D.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe reclamantul N. C.- la cab. avocat M. S. și pe pârâtul T. A., având ca obiect ordin de protecție.
Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art.231 al.2 Noul Cod de procedură Civilă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, s-au prezentat reclamantul asistat de avocat M. S. și pârâtul asistat de apărător oficiu C. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamantul s-a legitimat cu CI . nr._, CNP_.
Pârâtul s-a legitimat cu CI . nr._, CNP_.
Apărătorul pârâtului arată că acesta a înțeles situația care s-a creat și se va muta din locuința reclamantului. Solicită să i se acorde un termen de două săptămâni pentru a-și găsi o locuință. Nu are alte cereri de formulat.
Apărătorul reclamantului arată că locuința la care se face referire este proprietatea părinților reclamantului că față de achiesarea pârâtului în sensul de a părăsi locuința reclamantului și de a nu-l mai tulbura, nu insistă în proba cu martori pe care intenționa să o solicite instanței la termenul de astăzi. Nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul de fond.
Apărătorul reclamantului având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii, emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului, fără precizarea unui termen pentru că acesta să-și producă efectele pe durata maximă prevăzută de lege, necesitatea acestuia reieșind din actele depuse la dosar și din faptul că pârâtul a achiesat acțiunii prin acordul de a părăsi locuința. Pârâtului i s-a dat acordul de a sta în locuință în momentul când a avut nevoie să-și facă cartea de identitate iar victima l-a luat în spațiu. Deoarece s-au petrecut acte care nu sunt normale, având în vedere și suferințele pe care le prezintă reclamantul, acesta având nevoie de ajutor și nu de violență, solicită ca pârâtul să părăsească locuința, să nu se mai apropie de aceasta și nici de victimă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul pârâtului având cuvântul pe fond, arată că pârâtul, înțelegând situația, se va muta în cel mai scurt timp posibil din locuința victimei ; este de acord cu emiterea ordinului de protecție. Solicită onorariu apărător oficiu din fondurile MJ.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe fond solicită emiterea ordinului de protecție, având în vedere că din actele dosarului și expunerile făcute se justifică aceasta.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
deliberând
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /14.02.2014, reclamantul N. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul T. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia.
În motivarea cererii, se arată că pe 25 .02.2014 victima care este o persoană cu handicap – nevăzătoare și oligofrenă, a fost lovită peste față de pârât, actul de violență fiind reclamant și organelor de poliție. Actul de violență s-a produs al domiciliul victimei, unde locuiește și pârâtul.
Victima locuiește încă de la naștere în .,., într-un imobil ce a aparținut tatălui său N. N., decedat și este căsătorită cu numita N. A..
Profitând de handicapul victimei, care este oligofrenă, soția sa a întreținut relații de concubinaj cu mai mulți bărbați, relații din care au rezultat 5 copii, nici unul dintre aceștia nefiind copilul natural al victimei.
În ultimii ani soția concubinează cu pârâtul T. A., care locuiește efectiv împreună cu aceasta și cu victima, în casa din Racova nr. 737. După mutarea pârâtului la această adresă, au început actele de violență împotriva victimei. Victima a fost izolată într-o cameră împreună cu sora lui S. D., handicapată locomotor. În această cameră nu există facilitățile din restul casei, nu există nici măcar sursa de căldură( camera fiind plină de igrasie), iar victimei nu i se permite să fie vizitată de prieteni sau rude ( nici măcar de fratele său S. M.) .
Victima nu are acces la dotările casei ( aragaz, frigider, TV,radio, )nu are voie nici măcar să aprindă lumina, nu este primită la masă și nu i se face de mâncare.
Reclamantul este umilit în propria casă, nu doar prin faptul că soția sa conviețuiește cu pârâtul, dar cei doi îi reamintesc acest lucru în permanență victimei, îl jignesc pe seama handicapului său, îl amenință cu bătaia, cu moartea, cu darea afară din casă.
Reclamantul a fost lovit în repetate rânduri de pârât, îmbrâncit, i s-a pus piedică( profitând de problemele de vedere ale acestuia), i s-au spart ochelarii, i s-au luat bunurile personale, dar și mâncarea dată de vecini.
Pârâtul și soția victimei nu obțin venituri, în schimb încasează și cheltuie în folos personal veniturile celorlalte persoane din casă ( alocația copiilor, pensia numitei S. D. ) și ajutorul social al victimei.
La dosarul cauzei au fost depuse copii ale următoarelor înscrisuri: cartea de identitate a reclamantului, adresa Poliției Racova către cabinet avocat M. S., certificatul de naștere al reclamantului, adresa cabinetului de avocat către Poliția Racova, adeverință de rol de la Primăria Racova, certificatul de deces al tatălui reclamantului, N. N., certificat de încadrare într-un gard de handicap nr. 1825/1995, referat din partea dr. Armina I. CMI, anchetă socială, întocmită de Primăria Racova.
Pârâtul nu a nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe. Prezent în fața instanței, a declarat că este de acord cu cererea formulată, a recunoscut faptele ce i se impută în motivarea acesteia și a fost de acord să părăsească domiciliul reclamantului.
Părțile, legal citate, s-au prezentat în fața instanței, pârâtul fiind asistat de apărător din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit susținerilor reclamantului, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul locuiește împreună cu soția sa N. A., într-o casă situată în ., ce a aparținut tatălui reclamantului, în prezent decedat.
Reclamantul suferă de oligofrenie și miopie forte, fiind încadrat în gradul II de handicap. Profitând de aceste afecțiuni ale reclamantului, soția acestuia are o relație de concubinaj cu pârâtul, care locuiește chiar în casa reclamantului.
Pârâtul este violent cu reclamantul, pe care l-a lovit în repetate rânduri și pe care îl ține izolat într-o încăpere a casei, lipsită de încălzire și lumină și căruia nu-i permite să fie vizitat de prieteni sau de rude.
Situația de mai sus a fost recunoscută de pârât și a fost reținută de instanță așa cum a rezultat din actele de stare civilă, actele medicale, ancheta socială și adresele eliberate de Poliția și Primăria Racova.
Instanța consideră că actele de violență ale pârâtului față de reclamant, sunt de natură a-i produce traume acestuia, cu atât mai mult cu cât reclamantul suferă de afecțiuni grave, care necesită îngrijire și supraveghere specială. În aceste condiții, instanța apreciază că rămânerea pârâtului în locuința și chiar în proximitatea reclamantului prezintă un real pericol pentru integritatea fizică și psihică a acestuia, existând suficiente indicii că pârâtul agresor ar putea săvârși și alte acte de violență împotriva sa.
De altfel, Legea nr. 217/2003, prin reglementarea „ordinului de protecție” a urmărit crearea unei modalități de protejare a victimelor violenței în familie, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive, prevăzând în art. 23 trei condiții de admisibilitate:
a)constatarea comiterii unui act de violență;
b)actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei;
c)actul este unul de violență în familie, în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003.
În cauză sunt întrunite aceste condiții și pentru a asigura protecția reclamantului, instanța va admite cererea acestuia și va dispune evacuarea pârâtului din locuința reclamantului pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecție, pe aceeași perioadă urmând ca pârâtul să păstreze o distanță de minim 100 m față de reclamant și de domiciliul acestuia.
În temeiul art. 31 din Legea nr. 217/2003, hotărârea va fi comunicată structurilor de poliție în a căror rază teritorială se află reședința victimei și a agresorului.
Totodată se va atrage atenția pârâtului că încălcarea oricăreia dintre obligațiile și interdicțiile cuprinse în prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la un an, iar în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Se va lua act de faptul că pârâtul a fost asistat de apărător din oficiu, pârâtul urmând a fi obligat să plătească statului cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect ordin de protecție, formulată de reclamantul N. S., în contradictoriu cu pârâtul T. A..
Emite ordinul de protecție a reclamantului N. S., CNP_, domiciliat în . nr. 737 (fost 620), jud. Bacău, împotriva pârâtului T. A., cu același domiciliu.
Dispune evacuarea pârâtului din locuința reclamantului pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecție, pe aceeași perioadă urmând ca pârâtul să păstreze o distanță de minim 100 m față de reclamant și de domiciliul acestuia.
Prezenta hotărâre se va comunica Poliției ..
Atrage atenția pârâtului că încălcarea obligațiilor cuprinse în prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la un an, iar în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Ia act că pârâtul a fost asistat de avocat din oficiu C. S..
Obligă pârâtul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel la Tribunalul Bacău în termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 27.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL BACĂU
Dosar._
Din 27.02.2014
-cod operator 2852
ORDIN DE PROTECȚIE
Prin sentința civilă nr. 142 din 27.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ s-a dispus:
,, Admite cererea având ca obiect ordin de protecție, formulată de reclamantul N. S., în contradictoriu cu pârâtul T. A..
Emite ordinul de protecție a reclamantului N. S., CNP_, domiciliat în . nr. 737 (fost 620), jud. Bacău, împotriva pârâtului T. A., cu același domiciliu.
Dispune evacuarea pârâtului din locuința reclamantului pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecție, pe aceeași perioadă urmând ca pârâtul să păstreze o distanță de minim 100 m față de reclamant și de domiciliul acestuia.
Prezenta hotărâre se va comunica Poliției ..
Atrage atenția pârâtului că încălcarea obligațiilor cuprinse în prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la un an, iar în caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Ia act că pârâtul a fost asistat de avocat din oficiu C. S..
Obligă pârâtul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului din oficiu.
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel la Tribunalul Bacău în termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 27.02.2014.,,
Președinte, Grefier,
C. A. M. S. V.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL BACĂU
Dosar._
Din 27.02.2014
-cod operator 2852
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU
-POLIȚIA RACOVA-
JUDEȚUL BACĂU
În temeiul art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 republicată, pentru combaterea violenței în familie, vă comunicăm alăturat, Ordinul de protecție emis în baza sentinței civile nr. 142 din 27.02.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, în vederea punerii acestuia în executare, ordinul de protecție vizând pe:
-N. S., CNP_, în calitate de victimă, domiciliat în . nr. 737 (fost 620), jud. Bacău,
- T. A. ,CNP_, în calitate de agresor, domiciliat în . nr. 737 (fost 620), jud. Bacău,
Președinte, Grefier,
C. A. M. S. V.
ROMÂNIA, județ Bacău, localitate:B., ., Nr.1, cod postal:_, tel/fax_, e-mail:_
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 588/2014. Judecătoria BUHUŞI | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 375/2014.... → |
|---|








