Acţiune în constatare. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 4473/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 10 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. F., cu domiciliul în B., ., jud. B. P. R., cu domiciliul în G., ., .. 3, . și pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B., cu sediul în B., jud. B., având ca obiect acțiune în constatare.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 03.09.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.09.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA:

Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr._ /09.02.2012 pe rolul acestei instante, reclamantii PAVALASCU F., PAVALASCU R. au chemat in judecata Primaria Municipiului Buzau pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate ca sunt proprietarii imobilului casa de locuit compus din etaj, constructie pe schelet de lemn, pereti din OSB, tencuiti interior si exterior si acoperis de tabla, avand 3 camere, baie, bucatarie, hol, doua balcoane, terasa si scara exterioara, etaj edificat la imobilul proprietatea lor ., ., imobilul initial fiind inscris in cartea funciara sub nr._, imobilul initial avand casa de locuit-parter si suprafata de 286 mp teren aferent.

In motivarea cererii au aratat ca sunt proprietarii imobilului situat in Buzau, ., compus din casa de locuit, avand parter si etaj, impreuna cu suprafata de 286 mp teren aferent.

Au aratat in continuare ca imobilul compus din casa de locuit-parter si teren in suprafata de 286 mp a fost dobandit prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 8283/24.03.1982 de notariatul de Stat Judetean Buzau si prin Ordinul Prefectului nr. 92/2001, fiind inscris in cartea funciara nr._, numar cadastral 3187.

Au invederat ca in anul 2003 au edificat un etaj peste casa de locuit initiala, etajul fiind construit pe schelet de lemn, pereti din OSB tencuiti exterior si interior si acoperis din tabla, avand 3 camere, baie, bucatarie, hol, doua balcoane, terasa si scara exterioara, etaj construit fara autorizatie de constructie.

In dovedirea cererii au inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si cu martori.

Au evaluat imobilul la suma de_ lei.

Cererea nu a fost motivata in drept.

Au anexat cererii urmatoarele inscrisuri, in copii certificate: contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4263/19.11.1980 de catre Notariatul de Stat Judetean Buzau, incheierea nr. 3513/12.05.2003 a Biroului de Carte Funciara al Judecatoriei Buzau, plan de amplasament si delimitare a bunului imobil, releveu locuinta, buletin identitate reclamanta.

Paratul Primarul Municipiului Buzau a formulat intampinare (fila 12) prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Primariei Municipiului Buzau, aratand ca aceasta este doar o structura functionala, fara personalitate juridica, conditie in care nu poate fi titulara de drepturi si obligatii civile, invocand dispozitiile art. 77 din Legea nr. 215/2001.

A mai solicitat si anularea actiunii ca netimbrata in cazul in care reclamantii nu achita taxa de timbru la valoarea imobilului.

Pe fondul cauzei a aratat ca daca din probele administrate rezulta ca reclamantii au edificat constructia este de acord cu admiterea actiunii, considerand ca, indiferent de proprietarul terenului, fata de constructia edificata are calitate procesuala pasiva, fiind institutia abilitata sa elibereze autorizatii de construire, iar in cazul incalcarii dispozitiilor Legii nr. 50/1991 poate merge pana la desfiintarea constructiilor.

In sedinta publica din data de 13.11.2012 reclamanta Pavalascu F. a aratat ca intelege sa modifice cererea de chemare in judecata, intelegand sa se judece cu M. Buzau prin primar, conditii in care instanta a respins ca ramasa fara obiect exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta. Totodata, a pus in vedere reclamantei sa formuleze in scris cererea modificata, in doua exemplare in vederea comunicarii acesteia paratului.

Prin incheierea din data de 11.12.2012 instanta a suspendat judecata cauzei, in temeiul dispozitiilor art. 155 ind. 1 C.p.c. pentru neindeplinirea de catre reclamanta a obligatiei de a depune la dosarul cauzei cererea modificata in doua exemplare.

La data de 22.01.2013 reclamantii au formulat cerere de repunere pe rol (fila 29). La data de 19.02.2013 au formulat cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru aferenta cererii de repunere pe rol si de plata onorariului de expert, cerere incuviintata in parte de instanta prin incheierea din data de 26.02.2013.

Cauza a fost repusa pe rol la data de 05.03.2013. Prin incheierea pronuntata la data respectiva instanta a incuviintat pentru reclamanti proba cu inscrisuri, proba cu doi martori si proba cu expertiza tehnica specialitatea constructii civile. Totodata a incuviintat pentru parat proba cu inscrisuri.

Plata onorariului de expert in cuantum de 600 de lei a fost pusa in sarcina reclamantilor.

Raportul de expertiza a fost intocmit si atasat la dosarul cauzei la fila 69.

In sedinta publica din data de 03.09.2013 instanta a invocat din oficiu exceptia insuficientei timbrari a cererii.

Deliberand asupra exceptiei insuficientei timbrari, retine urmatoarele:

Prin rezolutia de primire a cererii de chemare in judecata in sarcina reclamantilor a fost stabilita obligatia achitarii taxei de timbru in cuantum de 1811 lei si a timbrului judiciar in cuantum de 5 lei.

Reclamantii au achitat taxa de timbru stabilita astfel cum rezulta din chitanta . nr._/13.11.2012 (fila 20).

Prin incheierea de sedinta din data de 28.05.2013 (fila 99) a fost stabilita in sarcina reclamantilor obligatia de completare a taxei judiciare de timbru cu suma de 1495,88 lei, diferenta calculata de catre instanta, in temeiul dispozitiilor art. 35 alin. 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 1760/1999 raportate la cele ale art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, prin raportare la valorea imobilului stabilita prin raportul de expertiza intocmit in cauza.

Desi li s-a acordat un termen in acest sens, reclamantii nu au inteles sa isi indeplineasca obligatia ce le incumba, drept pentru care, in temeiul dispozitiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 (aplicabile in temeiul dispozitiilor art. 55 din OUG nr. 80/2013) va admite exceptia si va anula cererea ca insuficient timbrata.

Avand in vedere ca reclamantii nu au achitat onorariul de expert, desi le incumba aceasta obligatie, ii va obliga pe acestia la plata sumei de 600 de lei cu titlu de onorariu de expert în contul Biroului Local de Expertize Tehnice si Contabile de pe lânga Tribunalul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrări invocata de instanța din oficiu.

Anulează cererea privind pe reclamanții P. F., cu domiciliul în B., ., jud. B. P. R., cu domiciliul în G., ., .. 3, . și pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B., cu sediul în B., jud. B., având ca obiect acțiune în constatare, ca insuficient timbrata.

Obligă reclamanții la plata sumei de 600 de lei cu titlu de onorariu de expert în contul Biroului Local de Expertize Tehnice si Contabile de pe lânga Tribunalul B..

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

E.-C. VLADSIMONA N.

RED. ECV

TEHNORED. ECV si S.N.

19.09.2013/5 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU