Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 8090/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 04 decembrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul H. I., cu domiciliul în Rîmnicu Sărat, ., jud. B., moștenitor al defunctului H. G., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București, împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._/31.01.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu a răspuns nicio parte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art. 159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, modificată prin Legea nr. 2/01.02.2013, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
În temeiul art. 167 al. 3 Cod pr. civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petentă, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, cu aplicarea art. 242 cpc, instanța constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cerereaînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.03.2012, sub nr._, petentul H. I., în calitate de moștenitor al defunctului H. G., a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/31.01.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul verbal contestat, defunctul său tată, H. G., decedat în anul 2011, a fost sancționat pe motiv că în data de 18.06.2011, a condus autoturismul cu nr._ în localitatea Mărăcineni Jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. A mai invocat nulitatea absolută a procesului verbal pentru nerespectarea prevederilor art. 16, 17, art. 19 din OG 2/2001. A arătat și că autoturismul a fost înstrăinat în data de 20.09.2005 numitului A. M. iar din anul 2005 și până în prezent a luat legătura de multe ori cu respectivul pentru întocmirea actelor legal, însă acesta a refuzat, pe motivul că a înstrăinat la rândul său unei alte persoane. În anul 2007 tatăl său s-a adresa către Serviciul Poliției Rutiere B., însă mașina nu a fost găsită.
În drept, cererea a fost motivată pe disp. OG nr. 2/2001.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie, de către petent, procesul verbal de contravenție contestat și dovada comunicării acestuia, chitanță de mână, certificat de deces, carte identitate, adresă IPJ nr. R/3070/29.11.2007.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 31.01.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 12 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către numitul H. G. a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 17.08.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat numitului H. G. sancțiunea amenzii în cuantum de 750 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent, potrivit art. 137 cod proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității procesului verbal, instanța o apreciază neîntemeiată pentru următoarele motive:
Din cuprinsul procesului verbal și a planșei foto depusă de intimată rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra modului de săvârșire și a gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice
Așadar, cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001) și respinge excepția nulității absolute a procesului verbal în cauză.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Instanța va reține că, așa cum rezultă din declarația judiciară a petentului, care are valoarea unei mărturisiri și care se coroborează cu conținutul înscrisurilor depuse la dosar, în luna septembrie 2005 vehiculul a fost înstrăinat către numitul A. M., dar acesta din urmă nu a înmatriculat vehiculul pe numele său.
Potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
Pe de altă parte, art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 definește noțiunea de utilizatori ca fiind - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Așadar, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentului nu este săvârșită de acesta, deoarece petentul nu mai avea calitatea de utilizator, în accepțiunea legii aplicabile, al autoturismului respectiv_ care este vândut către numitul Aredeleanu M. din luna septembrie 2009.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, neexistând identitate între persoana utilizatorului vehiculului și persoana contravenientului.
Conform art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege.
În cauza de față, însă, nu există vinovăția petentului în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, deoarece nu acesta este utilizatorul autovehiculului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea procesului verbal de contravenție contestat.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge excepția privind nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție contestat invocată de petent.
Admite plângerea contravențională formulata de petentul petentul H. I., cu domiciliul în Rîmnicu Sărat, ., jud. B., moștenitor al defunctului H. G., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._/31.01.2012, emis de intimată și a măsurilor dispuse prin acesta.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.12.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
C. A. L. F.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 4/30.12.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 413/2013.... → |
---|