Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 12576/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 04 decembrie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: A. C.

GREFIER: F. L.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul B. V. cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul și intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. pr. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. pr. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001, ca instanță în raza căreia s-a săvârșit contravenția imputată.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al. 1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, probele cu înscrisurile și cu planșa fotografică depuse la dosar.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 17.04.2012, sub nr._, petentul B. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 21.03.2012, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât nu conține semnătura agentului constatator, este o persoană de bună credință care achită în mod constant rovineta, situația consemnată în procesul-verbal fiind una de excepție și a fost sancționat prin mai multe procese-verbale pentru aceeași faptă contravențională.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 5 alin.2 din OG 2/2001, art. 8 alin.3 din OG 15/2002.

La plangere au fost atasate, in copie, urmatoarele inscrisuri: procesul-verbal de contraventie contestat, dovada comunicarii, carte de identitate petent, rovinietă, certificat de înmatriculare; contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Legal citată, intimata C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nu a formulat întâmpinare, însa a depus la dosar materialul probator.

În temeiul dispozițiilor art. 167 C. pr. civ., instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, pentru petent, și proba cu planșa foto depuse de intimată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 21.03.2012 încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. Națională de Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul B. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 15.10.2011, orele 20.37, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (121,74 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și adresa contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Cât privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit mențiunilor din procesul verbal, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, de agentul constatator Raduca V. C., angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, iar potrivit art. 9 alin. 2 din Legea nr. 455/2001, semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța reține că, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in vigoare la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 1 alin. (11) lit. (b), (c), rovinieta valabilă este: rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului - în cazul deteriorării acesteia, dovada achitării tarifului de utilizare fiind făcută, în cazul utilizatorilor persoane fizice, prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată, sau rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză.

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție atacat, corespunde realității.

Totuși, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenții imputate petentului și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Ca urmarea a modificarii O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.

De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevazute de art.9 alin.2, procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronuntarii prezentei hotărâri, care prevede posibilitatea sanctionarii petentului in termen de 30 de zile, decat o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.

Din verificarea sistemului ecris, rezulta ca pe numele petentului, au mai fost emise de catre intimata, si alte procese-verbale, la aceeași dată, printre care si procesul-verbal ., nr._/21.03.2012 ( dosar_/200/2012), intocmit anterior procesului-verbal de contraventie contestat.

Prin prisma prevederilor legale anterior mentionate, instanta va face aplicarea legii mai favorabile..

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petentul B. V. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN și va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 21.03.2012

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția de nulitate a procesului verbal,invocată de petent.

Admite plângerea formulată de petentul B. V.,cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.03.2012, încheiat de intimată și înlătură toate măsurile aplicate în baza acestuia.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 04.12.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

C. A. L. F.

Red. A.C

Tehnored. F.L

Exempl 4/30.12.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BUZĂU