Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 10913/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2013
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. B.-C.
GREFIER: G. A. – L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plangere contraventionala formulata de petenta B. C. ISTRIȚA B., cu sediul în B., ., .. Buzau, in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta B. C. ISTRIȚA B., prin reprezentant convențional – consilier juridic – R. I., în baza împuternicirii nr. 8831/06.12.2013, depusă în ședință publică, lipsind intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, dupa care,
Petenta, prin reprezentant convențional, depune la dosar un set de înscrisuri reprezentand împuternicire de reprezentare juridică nr. 8831/06.12.2013, certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale, factura nr. 6/22.11.2011, lista mijloacelor de transport, adresa nr. 4948/03.07.2013 și răspunsul la aceasta și adresa nr. R/2655/19.09.2013, prin care arată că autoturismul pentru care a fost sancționată societatea a fost înstrăinat.
Petenta învederează instanței că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.94 pct.1 lit.j) și art.1015 C.proc.civ. și teritorial, în temeiul art.107 C.proc.civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, instanta acorda cuvantul partilor asupra probelor.
Avand cuvantul, petenta solicita instantei incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 255 raportat la art. 258 N.C.pr. civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar si plansele foto, apreciindu-le admisibile potrivit legii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, instanta acorda cuvantul partilor asupra fondului cauzei.
Petenta, prin reprezentant convențional, solicită instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, și luarea în considerare că petenta a înstrăinat autoturismul încă din data de 22.11.2011, motiv pentru care obligația de a achita rovinieta aparținea noului proprietar. Mai arată că petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției.
Instanța, considerându-se lămurită, în temeiul art. 394 N. C.proc.civ, declară încheiate dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 08.07.2013 petenta B. C. ISTRIȚA B. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România SA - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.06.2013, solicitând în principal anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.
În fapt, petenta a arătat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost proprietatea sa, însă a fost vândut numitului M. F. C., conform facturii fiscale nr. 6/22.11.2011, factură fiscală ce ține loc de contract de vânzare cumpărare.
Conform dispozițiilor art. 1674 Cod Civil, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, îndată de părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat, astfel că banca nu mai era proprietara autoturismului în discuție.
În drept, a invocat disp. OG 2/2001 și OG 15/2002.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 223 C.proc.civ.
Petenta a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, la data de 09.09.2013 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Potrivit art.1 alin. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.
A menționat că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Procesul verbal cuprinde mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept au fost invocate disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.
A solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar: planșa fotografică a abaterii, dovada comunicării procesului verbal, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către petentă: procesul verbal de contravenție contestat, dovada comunicării acestuia, declarație de scoatere din evidență a mijlocului de transport – emisă de Direcția Economică a Municipiului B., factura fiscală nr. 6/22.11.2011, lista mijloace de transport, adresa nr. 4948/03.07.2013 către IPJ B. și răspunsul la aceasta, foaie de depunere numerar, și de către intimată actele mai sus menționate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
La data de 26.06.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 10.06.2013, ora 15:33, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientei, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța va reține că, așa cum rezultă din factura fiscală nr. 6/22.11.2011 (fila 7) și declarația de scoatere din evidență a mijlocului de transport – emisă de Direcția Economică a Municipiului B. (fila 31), petenta a înstrăinat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ unei alte persoane la data de 22.11.2011.
Potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
Pe de altă parte, art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 definește noțiunea de utilizatori ca fiind - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Așadar instanța constată că fapta reținută în sarcina petentei nu corespunde realității, deoarece aceasta nu mai avea calitatea de utilizator al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în accepțiunea legii aplicabile, acesta fiind vândut încă din data de 22.11.2011 numitului M. F. C..
Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, neexistând identitate între persoana utilizatorului vehiculului și persoana contravenientului.
Conform art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege.
În cauza de față, însă, nu există vinovăția petentei în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, deoarece nu aceasta este utilizatorul autovehiculului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta B. C. ISTRIȚA B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CESTRIN și va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.06.2013 și toate măsurile dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulata de petenta B. C. ISTRIȚA B., cu sediul în B., ., .. Buzau, in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/26.06.2013, întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./4 ex./02.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1810/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9099/2013.... → |
---|