Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 4830/200/2012
DOSAR NR. 4._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 10.244
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 17.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – N. N.
GREFIER – P. L. – S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta U. T. BANK S.A., cu sediul în mun. București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BUCUREȘTI, prin COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B., cu sediul în mun. B., ., parter, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta U. T. BANK S.A și intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BUCUREȘTI, prin COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere procedura legal îndeplinită, verificând din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, și întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 10.02.2012 sub număr unic de dosar_, petenta U. Ț. Bank SA a solicitat în contradictoriu cu intimatul A. București – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor B., anularea procesului verbal nr._/19.01.2012 și înlăturarea măsurii complementare dispuse prin procesul verbal contestat ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința obligării intimatei să îi restituie suma de 2.500 lei, iar în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, cu consecința obligării intimatei să îi restituie suma de 2.500 lei.
În motivare, arată că la data de 12.12.2011, s-a înregistrat în evidențele CJPC B., cererea numitului D. I., care a reclamat că banca petentă a prelungit perioada de rambursare a creditului, până la 20 de ani, contrar celor prevăzute în Actul Adițional nr. 1/14.12.2009.
În urma controlului efectuat de CJPC B., arată că le-a fost comunicat procesul verbal de constatare a contravențiilor nr._/19.01.2012, prin care s-a dispus sancționarea petentei cu două amenzi în cuantum de 3.000 lei, respectiv, de 2.000 lei, pentru încălcarea art. 7 lit. c liniuțele doi și trei, din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Totodată, se arată că CJPC B. a aplicat și sancțiunea complementară a reparării prejudiciului, fără a preciza temeiul de drept și cuantumul acestui prejudiciu.
Se invocă nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, arătându-se că fapta săvârșită nu se încadrează în dispozițiile art. 7 lit. c liniuța a doua și a treia din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Se arată că acest articol se regăsește în capitolul „Protecția vieții, sănătății și securității consumatorilor”, iar nu în capitolul „Protecția intereselor economice ale consumatorilor”, în care sunt prevăzute obligațiile în sarcina furnizorilor de servicii financiare.
Se arată că potrivit prevederilor art. 15 al. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații și de specificul soluțiilor legislative pe carele instituie. Se apreciază că având în vedere specificul instituțiilor financiare, legiuitorul a instituit anumite obligații cu caracter derogatoriu în sarcina acestora și, pe cale de consecință, în virtutea principiului specialia generalia derogant, băncii, în calitate de furnizor de servicii financiare, i se aplică dispozițiile speciale din reglementarea cadru în materie, reprezentată de OG nr. 21/1992, putând fi sancționată numai pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 9 ind. 1 – 9 ind. 3 din OG nr. 2/1992, ceea ce nu este cazul în speța de față.
De asemenea, se arată că nu există încălcări ale dispozițiilor art. 7 lit. c liniuțele a doua și a treia, fiind sancționați numai pe baza afirmațiilor clientului.
Se precizează că s-a solicitat din partea clientului o reeșalonare a creditului, prin prelungirea perioadei de rambursare, până la data de 17.09.2018, dar dintr-o eroare tehnică, scadența finală a fost setată în luna septembrie 2028, situația fiind remediată de comun acord, înainte de efectuarea cercetării faptei de către agenții constatatori.
Se arată că aceștia nu au menționat în procesul verbal data la care a fost săvârșită fapta, mențiune care era obligatorie, potrivit art. 16 al. 1 din OG nr. 2/2001, motiv pentru care apreciază că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001.
Mai arată petenta că sancțiunea complementară a fost aplicată fără să se indice temeiul de drept, iar în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 56 din OG nr. 21/1992, care prevede sancțiunile complementare și condițiile în care se dispun acestea. De asemenea, se arată că nu este precizat nici cuantumul prejudiciului pe care ar trebui să îl achite clientului.
În subsidiar, se solicită înlocuirea sancțiunea amenzii cu avertismentul, fiind invocate prevederile art. 5 al. 5 și 21 al. 3 din OG nr. 2/2001.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001, art. 7 lit. c liniuța a doua și a treia din OG nr. 21/1992, art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001 și art. 15 din Legea nr. 24/2000 și este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 alin 1 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
A fost depuse în copie, contract de credit (fila 7 – 10), Actul adițional nr. 1 (fila 11 – 12), grafic de rambursare (fila 13 – 14), procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/19.01.2012 (fila 15 – 16), înștiințare de plată (fila 17), O.P. nr. 257/20.01.2012 (fila 18).
Legal citat, intimatul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată.
Se arată că în urma controlului efectuat s-au constatat abateri privind afectarea intereselor economice ale consumatorului și nerespectarea clauzelor prevăzute în contract.
Acțiune a fost declanșată în urma unei reclamanții formulată de un client nemulțumit. S-a constatat că unitatea bancară, în loc să respecte actul adițional, adică reeșalonarea să se facă pe 106 rate, aceasta a prelungit contractul cu 20 de ani, rata lunară fiind mai mică decât cea menționată în actul adițional și graficul de rambursare. Petentul a efectuat însă plățile conform graficului de rambursare anexă la actul adițional, semnat de ambele părți și a solicitat în numeroase rânduri soluționarea acestei probleme, dar nu a primit un răspuns favorabil.
Se mai arată că după sesizarea CJPC B., banca a pus la dispoziția clientului un nou grafic de rambursare care a stabilit rate în cuantum mai mare decât cele stabilite inițial în graficul de rambursare anexă la actul adițional nr. 1, fiind încălcate prevederile art. 7, lit. c liniuța a doua.
Se mai arată că au fost încălcate și prevederile art. 7, lit. c, liniuța a treia, deoarece indiferent de motiv, banca avea obligația să respecte condițiile și clauzele contractuale, existând în mod clar o culpă din partea sa.
De asemenea, arată că fapta a fost săvârșită în mod continuu, comportamentul incorect în relația cu consumatorii cât și nerespectarea clauzelor contractuale durând în timp.
Referitor la aplicarea sancțiunilor complementare, intimata invocă prevederile art. 15 al. 4 din OG nr. 21/1992, potrivit cărora, persoanele împuternicite conform art. 54 să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de prezenta ordonanță vor stabili odată cu sancțiunea și măsuri de remediere sau, dacă acest lucru nu este posibil, înlocuirea ori restituirea contravalorii serviciilor, după caz.
Mai arată intimatul că se opun înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, deoarece menținerea pedepsei amenzii se impune tocmai din necesitatea de a preîntâmpina astfel de comportament din partea băncilor, deoarece, de cele mai multe ori, consumatorii sunt pe o poziție de inegalitate cu banca și în raport cu cunoștințele legislative.
În ceea ce privește cererea petentei privind restituirea amenzii achitate, se arată că aceasta este inadmisibilă, deoarece rambursarea se efectuează după o procedură specială prevăzută de OMFP nr. 1899/2004, coroborat cu art. 117 – 119 din OG nr. 92/2003.
La termenul din data de 17.06.2013, atât petentul, cât și intimatul au lipsit și având în vedere solicitarea ambelor părți de judecare a cauzei în lipsă, instanța a încuviințat sub aspectul probatoriului, potrivit dispozițiilor art. 167 C., proba cu acte și a reținut cauza spre soluționare.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/19.01.2012, petenta U. Ț. Bank SA a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 7 lit. c, liniuța a doua, din OG nr. 21/1992 și cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 7, lit. c, liniuța a treia, din același act normativ.
Potrivit dispozițiilor legale menționate, prestatorii de servicii:
- să presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora;
- să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte.
Procesul verbal a fost încheiat în prezența reprezentanților petentei, care au și semnat procesul verbal, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a arătat că obiecțiunile vor fi formulate ulterior.
Având în vedere analiza dată de Curte contravenției, în cauza Ozturk vs. Germania, potrivit căreia, contravenția, intră în materia acuzațiilor în materie penală, având în vedere clasificarea faptei, potrivit dreptului național, natura faptei incriminate și natura și gravitatea sancțiunii, instanța apreciază că garanțiile procedurale prevăzute de art. 6, par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, este prezumată nevinovată până ca vinovăția sa este stabilită, sunt pe deplin aplicabile. Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
Prezumția de nevinovăție privește și sarcina probei.
În exercitarea dreptului său la apărare, petenta trebuie, potrivit prevederilor art. 129, al. 1 C.P.C., să-și probeze pretențiile și apărările, această procedură fiind conformă practicii Curții, care a arătat în cauza Salabiaku vs. Franța, în care s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sau de fapt, pe care Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării.
Instanța reține că O.G. nr. 2/2001 nu conține reguli exprese privind administrarea probelor.
În acest sens, instanța, analizând conținutul procesului verbal contestat de petent, constată faptul că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și 19 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
Instanța va respinge susținerile petentei referitoare la faptul că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, pentru faptul că nu s-a consemnat data la care fapta a fost săvârșită. Instanța constată că nerespectarea actului adițional semnat de părți a durat până la momentul la care a fost efectuat controlul. D. urmare, în condițiile în care s-a menționat data de început a săvârșirii faptei, este evident din descrierea acesteia că momentul epuizării a avut loc după momentul sesizării organelor de control.
Din interpretarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de contravenție contestat se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, revenindu-i petentei sarcina dovedirii contrariului. Astfel, acesta face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptelor, până la proba contrară ce incumbă petentei, aspect care nu poate fi contrar intereselor acestuia, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului său la apărare.
Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În exercitarea dreptului său la apărare, instanța reține că petenta nu a făcut în nici un fel dovada contrară celor reținute în cuprinsul procesului verbal.
Dimpotrivă, admite faptul că dintr-o eroare, s-a produs modificarea graficului de rambursare. Or, în această situație, petenta își invocă propria culpă, fapt inadmisibil în susținerea dreptului său, potrivit principiului nemo auditur propria turpitudinem allegans.
Referitor la încadrarea greșită a faptelor, invocată de către petentă, instanța o va respinge, pentru următoarele considerente: potrivit dispozițiilor art. 2, pct. 7 din OG nr. 21/1992, prin prestator se înțelege operatorul economic care furnizează servicii; iar pct. 14 arată că prin serviciu se înțelege activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesități ale consumatorilor. La aceste noțiuni face referire art. 7, lit. c din OG nr. 21/1992, în baza căruia a fost sancționată petenta.
Art. 9 ind. 1 – 9 ind. 3 din același act normativ, face referire la serviciile financiare, fără însă ca prin aceasta să se înlăture aplicabilitatea prevederilor art. 7, deoarece nu există suprapuneri de situații între cele două, fiecare protejând alte interese și fiecare în parte vizând alte fapte considerate de lege ca fiind neconforme cu o concurență loială între cumpărători și furnizori.
Pentru aceste motive, instanța va respinge și susținerile că faptele au fost greșit încadrate.
De asemenea, va respinge și susținerile potrivit cărora agentul constatator nu a indicat temeiul în drept al sancțiunii complementare aplicate.
Potrivit dispozițiilor art. 15, al. 4 din OG nr. 21/1992, persoanele împuternicite conform art. 54 să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de prezenta ordonanță vor stabili odată cu sancțiunea și măsuri de remediere sau, dacă acest lucru nu este posibil, înlocuirea ori restituirea contravalorii serviciilor, după caz, lucru pe care agentul constatator l-a și făcut.
Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține următoarele:
Art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
În speță, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimat respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.
Petentei i-au fost aplicate două amenzi în cuantum de 3.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 7 lit. c, liniuța a doua, din OG nr. 21/1992 și cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 7, lit. c, liniuța a treia, din același act normativ, amenda fiind în limita minimă prevăzută de lege.
Pe de altă parte, sancțiunea amenzii trebuie menținută, tocmai din necesitatea de a preîntâmpina astfel de comportament din partea băncilor, deoarece, de cele mai multe ori, consumatorii sunt pe o poziție de inegalitate cu banca și în raport cu cunoștințele legislative.
Având în vedere că procesul verbal a fost menținut, instanța apreciază că nu se mai impune să se analizeze cererea de restituire a amenzii achitate.
Pentru aceste motive, instanța va respinge plângerea contravențională formulată, ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională înregistrată sub nr._, formulată de petenta U. Ț. Bank SA, cu sediul în mun. București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimatul A. București – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor B., cu sediul în mun. B., Cart. Bazar, ., jud. B., ca fiind nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIERNĂSTĂSOIU N. P. L. – S.
Red NN/Tehnored PLS
4 ex/ 18.07.2013
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3795/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013.... → |
|---|
