Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 13381/200/2011

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 11.09.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: N. G.

GREFIER: G. I.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . cu sediul în B., ., ., J. B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESNTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în București, ..410 A, sector 6 împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.06.2011.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta . și intimata C. Națională De Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România-Cesntrul De Studii Tehnice Rutiere Și Informatică Cestrin.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata ca a trecut mai mult de un an de la îndeplinirea ultimului act de procedura, judecata fiind suspendata la data de 06.06.2012 potrivit art. 155 ind.1 C.proc.civ., procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

În temeiul dispozițiilor art. 137 cod proc. civ. invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a cererii de chemare în judecată

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 27.06.2011, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/07.06.2011, prin care, în temeiul art. 8 alin. 1 si alin. 3 din O.G. nr. 15/ 2002, a fost sancționata cu amenda in cuantum 250 lei și obligată la plata contravalorii tarifului de despăgubire de 115,38 lei, întrucât la data de 15.12.2010, la ora 04,55, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni a fost depistat vehiculul categoria C, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

În motivarea plângerii, petentul menționează că autoturismul său cu nr de inmatriculare de identificare WFOPXXGCDP9A19726, avea rovineita valabilă la data controulului electronic, achitata pe numarul provizoriu PH-_ al autoturismului_ . În data de 05.06.2010 a precizat ca si-a schimbat numarul autovehiculului din PH-_ cu nr de înmatriculare_ .

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 15/2002.

În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, procesul verbal de contravenție . nr._/07.06.2011.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, a formulat întâmpinare ,nu s-a prezentat in instanța, si nu a solicitat administrarea de probe dar a depus planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control ale agentului constatator.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La termenul de judecată din 06.06.2012, instanța a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 155 ind.1 cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către petentul a obligației de a înainta copie de pe cartea de identitate si certificatul de înmatriculare ale autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ din care sa rezulte data înmatriculării acestuia pe numele societății, întrucât în cartea de identitate depusă la dosar, nu apare nicio mențiune în acest sens

Din oficiu, s-a repus cauza pe rol, iar la data de 11.09.2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția de perimare a cererii.

Asupra excepției de perimare, excepție de procedură, peremptorie și absolută, analizată cu prioritate în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă de drept chiar și în contra incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an, art. 252 din codul de procedură civilă prevăzând că perimarea se poate constata și din oficiu.

Perimarea cererii este o sancțiune procedurală ce intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, determinând stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp prevăzut de lege.

Perimarea unei cereri de chemare în judecată în materie civilă operează de drept, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: cererea să fi rămas în nelucrare timp de un an; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții; să nu fi intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare ori o altă cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială.

Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 06.06.2012, când judecata pricinii a fost suspendată în temeiul art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, pentru lipsa neîndeplinirea de către petentă a obligației stabilită de instanță și comunicată acesteia cu citație.

Termenul de un an este un termen procedural legal peremptoriu și este susceptibil de întrerupere sau de suspendare în cazurile limitativ prevăzute de art. 249 și 250 Cod procedură civilă, instanța constatând că niciunul dintre acestea nu este incident în cauză.

Astfel, de la data încheierii de suspendare,06.06.2012, părțile nu au făcut niciun act de procedură în vederea judecării procesului, cursul judecății rămânând suspendat mai mult de un an, din vina acestora, întrucât părților le incumba obligația, potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, de a stărui în cererea formulată, prin înfățișarea lor în fața instanței.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art.248 și urm. din Codul de procedură civilă, urmează să admită excepția de perimare a cererii, invocată din oficiu și, în consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de petentul ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

Potrivit art. 253 alin. 2 Cod procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta .. cu sediul în B., .. 3A, .,în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA – CESTRIN, sediul în București, ..410 A, sector 6

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

N. G. G. I.

red. N.G./tehnored G.I/ 4 ex/18.09.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU