Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1627/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 15.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – I. D. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petenta . cu sediul în comuna Bodești, ., județul N. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 încheiat de intimată..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petenta ., și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata nu a depus întâmpinare, dar a depus dovada comunicării procesului verbal contestat, certificat calificat și autorizație de control, planșa foto a înregistrării abaterii, după care;

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 13.01.2012 petenta . a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._ din data de 12.12.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

In motivarea plângerii, petenta a arătat că a cumpărat rovinieta pentru zilele de 27.06.2011 și de 29.06.2011, și din cauza perioadei de criză societatea nu își permite achiziționarea de roviniete decât pentru perioadele când autoturismele pleacă în cursă, iar în ziua de 28.06.2013 a avut defecțiune la una din roți și a rămas fără bani și a uitat că nu are rovinietă achiziționată pentru data de 28.06.2012.A arătat că măsura sancțiunii amenzii și a tarifului de despăgubire reprezintă o sancțiune mult prea grea pentru bugetul societății .

În drept plângerea nu a fost motivată..

La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție (fila 4), bon fiscal nr.254/28.06.2011 (fila 5, rovinietă cu valabilitate pentru data de 29.06.2011,. bon fiscal nr.901/26.06.2011 și rovinietă pentru data de 27.06.2011.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus adresa emisă de BRML nr. 6633/21.06.2010, dovada comunicării procesului verbal contestat, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 12.12.2011, petenta . a fost sancționată cu amenda de 2750 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat la data de 28.06.2011, ora 23,30 fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 3131,86 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Instanța apreciază că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, în baza probelor administrate, instanța reține că situația reținută în procesul-verbal este reala, planșa fotografică comunicată de intimată fiind concludentă și suficientă pentru a se putea identifica autoturismul în cauză și pentru a se putea stabili daca a fost săvârșită contravenția.

De altfel petenta a arătat că pentru ziua respectivă nu a deținut rovinietă, dar a achiziționat rovinietă pentru ziua anterioară și cea ulterioară a sancțiunii..

Instanța constată că potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A..

În cauza de față, intimata a făcut și dovada existentei faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal în discuție, așa cum s-a reținut mai sus prin prezentarea planșei fotografice, iar contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținuta în procesul verbal de contravenție, condiție în care instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată. Așadar instanța constă că fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, întrucât la data de 28.06.2011 petenta nu avea achitată rovinieta, pentru autoturismul respectiv.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv bonul fiscal nr.254/28.06.2011 (fila 5), rovinieta cu valabilitate pentru data de 29.06.2011, bonul fiscal nr.901/26.06.2011 și rovinieta cu valabilitate pentru data de 27.06.2011 reiese că petenta a achitat în zilele când a utilizat drumurile naționale rovinieta, fiind în eroare asupra valabilității acesteia în data de 28.06.2011.

Verificând sancțiunea aplicata, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, întrucât acesta a achitat contravaloarea rovinietei, astfel că ar fi excesivă obligarea acesteia la plata altor tarife de utilizare.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea, va înlocui amenda contravențională cu avertisment, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și va anula tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională promovată de petenta . cu sediul în comuna Bodești, ., județul N. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat . nr._/12.12.2011, încheiat de intimată, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 2750 lei cu avertisment.

Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 720 euro, adică 3131,86 lei..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.10.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

P. E. I. D. C.

Red. P.E../Tehnored.I.D.C./4 ex/ 24.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria BUZĂU