Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 12248/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR_

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 20.11.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – N. G.

GREFIER – H. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângerea contravențională formulată de petenta . SA în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE- ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA B.- IALOMIȚA.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2013, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.11.2013 și ulterior la 20.11.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 12.04.2012, petenta . SA a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de constatare a depasirii concentratiilor maxime admise ale poluantilor din apele uzate evacuate . nr.37/02.04.2012 emis de catre intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE- ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA B.- IALOMIȚA, in sensul modificarii cuantumului penalitatilor din_,52 lei in 1590,76 lei.

In motivarea cererii, petenta a aratat ca, potrivit Instructiunilor Tehnice pentru aplicarea prevderilor H.G. nr.472/2000 privind unele masuri de protectie a calitatii resurselor de apa NTPA 012, aprobate prin Ordinul nr.325/2001 al Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, utilizatorii de apa care au in administrare statii de epurare fara treapta terțiară de epurare, platesc numai 10% din valoarea penalitatilor calculate pentru depasirea valorilor limita inscrise in contract. Astfel, petenta a apreciat ca, in speta, sunt aplicabile prevderile Ordinului 325/2001-NTPA 012. De asemenea, programul de etapizare privind realizarea lucrarilor si masurilor in vederea asigurarii protectiei calitatii apelor este insusit si de Administratia N. “Apele Romane”-Administratia Bazinala de Apa Buzau-I., prin viza aplicata pe acesta.

In drept, au fost invocate dispozitiile H.G. nr.188/2002, ale Ordinului nr.325/2001-Instructiuni tehnice –NTPA 012.

In sustinerea cererii, petenta a depus la dosarul cauzei, in copie, proces verbal de constatare a depasirii concentratiilor maxime admise ale poluantilor din apele uzate evacuate . nr. 37/02.04.2012, tabel calcul penalitati, program de etapizare privind realizarea lucrarilor si masurilor in vederea asigurarii protectiei calitatii apelor la . SA Buzau, Instructiuni tehnice pentru aplicare prevderilor H.G. nr.472/09.06.2000 privind unele masuri de protectie a calitatii resurselor de apa.

Intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ “APELE ROMÂNE”- ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA B.- IALOMIȚA a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii si mentinerea procesului verbal contestat.

In motivarea cererii, intimata a aratat ca procesul verbal contestat a fost intomcit conform prevederilor art.19 din abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apa nr.192/2011, art.82 alin.2 din Legea Apelor nr.107/1996, art.6 alin.4 din Anexa nr.4 (Mecanismul economic specific) din O.U.G. nr.107/2002, art.1 alin.6 din Legea nr.107/1996, Anexa nr.4 pct.B din Ordinul nr.798/2005. De asemenea, intimata a precizat ca in speta, nu sunt aplicabile prevderile Ordinului nr.325/2001-NTPA 012, neabrogat expres.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.115-118 C.proc.civ.

In temeiul art.242 alin.2 C.proc.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

In sustinerea cererii, intimata a depus la dosarul cauzei, in copie, urmatoarele inscrisuri: buletin de analiza nr.42Uc/27.02.2012, autorizatie de gospodarire a apelor nr.42/07.04.2011, abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apa nr.192/2011 cu anexe, obiectiuni-adresa nr.61/04.02.2011, adresa nr.2233/04.03.2011, adresa nr.222c/07.01.2013, act aditional nr.3 la abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apa nr.192/2011 (nr.397 C/14.05.2012), act aditional nr.1 (nr.309C/13.04.2011).

În temeiul art.167 C.proc.civ., instanța a incuviintat pentru părțile prezentei cauze proba cu inscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a depasirii concentratiilor maxime admise ale poluantilor din apele uzate evacuate . nr. 37/02.04.2012, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA B.- IALOMIȚA a constatat ca, in urma controalelor/analizelor efectuate in zilele de 5 si 15.03.2012, la . SA, s-a constatat depasirea concentratiei maxime admise a poluantului din apele uzate evacuate. In temeiul art.4 alin.5 din O.U.G. nr.107/2002 raportat la Anexa nr.1 la Abonamentul de utilizare/exploatare nr.192/2011, s-a stabilit in sarcina unitatii suma de_,52 lei - penalitati calculate pentru abaterea constatata pentru fiecare poluant a carui concentratie depasese limitele admise.

Prevederile art.4 din O.U.G. nr.107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române, in vigoare la data de 02.04.2012, arătau următoarele:

(1) Cheltuielile pentru funcționarea Administrației Naționale "Apele Române" se vor asigura din venituri proprii, purtătoare de dobândă, rezultate din aplicarea mecanismului economic specific în domeniul gospodăririi cantitative și calitative a apelor. Veniturile proprii neconsumate în cursul exercițiului financiar se reportează în exercițiul financiar următor.

(2) Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi durabile a resurselor de apă, prevăzut în anexa nr. 3, include sistemul de contribuții, plăți, bonificații, tarife și penalități.

(3) Administrația Națională "Apele Române" aplică sistemul de contribuții, plăți, bonificații, tarife și penalități specifice de gospodărire a resurselor de apă, prevăzute în anexele nr. 4 - 7, tuturor utilizatorilor de apă, indiferent de deținătorii cu orice titlu ai amenajărilor și instalațiilor.

(4) Penalitățile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile reglementate, atât pentru depășirea cantităților de apă utilizate, cât și pentru concentrațiile de substanțe impurificatoare evacuate în resursele de apă.

Pe de alta parte, conform art.19 din abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apa nr.192/2011, pentru abateri de la normele de utilizare/exploatare a resurselor de apa, cat si pentru depasirea concentratiilor maxim admisibile ale poluantilor din apele uzate evacuate si a cantitatilor corespunzatoare de substante impurificatoare evacuate in resursele de apa, prevazute in actul de reglementare inscrise in anexele la abonamntul de utilizare/exploatare, Administratiile bazinale de apa aplica utilizatorilor penalitati calculate pe baza metodologiei prevazute in anexa nr.4 la abonamentul cadru de utilizare/exploatare.

Peetenta nu a contestat modalitatea de calcul a penalitatilor, ci a afirmat ca sunt aplicabile dispozitiile Ordinului nr.325/2001.

Verificand sustinerile petentei, instanta constata ca Ordinul nr.325/2001privind aprobarea Instrucțiunilor tehnice pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecție a calității resurselor de apă - NTPA 012 și pentru modificarea Ordinului ministrului mediului nr. 242/1990, nu a fost abrogat in mod expres de vreun act normativ.

Astfel, Ordinul nr.798/2005, aplicabil in speta conform sustinerilor intimatei din cuprinsul intampinarii, priveste aprobarea abonamentului-cadru de utilizare/exploatare, fiind un act juridic cu o forta juridica inferioara H.G. nr.472/2000 (care reglementeaza cadrul juridic in care isi desfasoara relatiile comerciale A.N. Apele Romane si utilizatorii reusrselor de apa. Ordinul nr.798/2005 nu instituie o norma contrara Ordinului nr.325/2001 pentru a se aprecia ca este abrogat tacit.

Prin urmare, sustinerile petentei că Ordinul 325/2001 este în vigoare apare ca fondată, atât timp cât prin acesta s-au stabilit măsurile de sprijinire a operatorilor care se angajează să modernizeze într-un program etapizat stațiile de epurare, termenul acordat pentru realizarea treptei terțiare de epurare fiind trimestru IV 2013, iar după expirarea acestuia și absența altui program de etapizare, petenta poate fi penalizată integral pentru depășirea concentrațiilor maxime aduse pentru indicatorii de azot total, în concordanță cu prevederile Tratatului de Aderare a României la U.E. și Directiva 91/271/CEE.

Astfel, potrivit art.II.12 din Instructiunile tehnice pentru aplicarea prevderilor H.G. nr.472/09.06.2000 privind unele masuri de protectie a calitatii resurselor de apa-NTPA 012, utilizatorii de apa care au in administrare statii de epurare fara treapta tertiara de epurare, vor plati numai 10% din valoarea penalitatilor calculate pentru depasirea valorilor limita reglementate inscrise in contracte, la amoniu, azot total, fosfor total si fosfati pe o perioada egala cu cea inscrisa in Programul de etapizare, anexa la autorizatia de gospodarire a apelor, corespunzatoare realizarii acestui obiectiv .

In acest sens, s-a pronuntat si Tribunalul Buzau-Sectia Civila I, ., prin Decizia civila nr.1561/20.11.2012 pronuntata in Dosarul nr._/200/2011 care a apreciat ca prin aparitia Ordinului nr.798/2005 nu au fost abrogate implicit si dispozitiile Ordinului nr.325/2001.

Având în vedere cele mai sus analizate, având în vedere că intimata nu a justificat inaplicabilitatea Ordinului 325/2001 pentru faptele reținute în cursul lunii martie 2012, instanta va admite in parte plangerea contraventionala si va anula in parte procesul verbal de contraventie . nr.37/02.04.2012. In acest sens, instanta va reduce cuantumul penalitatilor la 10% din_,52 lei, respectiv la 1590,75 lei.. De asemenea, instanta va mentine restul mentiunilor din cuprinsul procesului verbal contestat.

In temeiul art.129 alin.6 C.proc.civ. raportat la art.274 C.proc.civ., instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SA în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE- ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA B.- IALOMIȚA.

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr.37/02.04.2012.

Reduce cuantumul penalităților la 10% din_,52 lei, respectiv la 1590,75 lei.

Menține restul mențiunilor din cuprinsul procesului verbal contestat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2013.

Președinte Grefier

N. G. H. A.

Red NG/Tehnored NG, HA /4ex /10.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria BUZĂU