Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 7464/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. I. cu domiciliul în municipiul B., . 2B, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, Sector 6, .. 401 A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus adresa emisă de BRML nr. 6633/21.06.2010, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 02.03.2012 petentul D. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012 solicitând anularea acestuia.
În fapt, petentul a arătat că are un imobil casă de locuit în ., așa cum reiese din adeverința emisă de Primăria comunei Mărăcineni, înregistrată sub nr.8114/07.11.2013.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, însă a comunicat planșa fotografică privind autoturismul în cauză, adresa nr.6633/21.06.2010 eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat al agentului constatator, autorizația de control.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012, petentul a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat la data de 15.08.2011, ora 10,05 fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,34 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Instanța apreciază astfel că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001
În ceea ce privește temeinicia plângerii, instanța constată că petentul nu susține că ar fi deținut rovinietă valabilă la acea dată, ci numai că a circulat pe un sector scurt de drum național, neavând altă variantă pentru a ajunge la locuința sa din ..
Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 15.08.2011, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt ce reiese și din susținerile petentei.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.
În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei, instanța consideră că în cauză nu se impune a se lua măsuri pecuniare.
Astfel, instanța constată, în baza adeverinței depuse la fila 5 în dosar emisă de primăria Săpoca, că petenta are o locuință în ., unde este amplasată camera care înregistrează toate autoturismele ce circulă în această zonă, înregistrare în urma căreia se verifică plata sau nu a rovinietei. Petentul avea rovinieta achitată pentru autoturismul său, la data constatării faptei conform bon fiscal nr.803/30.07.2010.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 .
În ceea ce privește obligarea petentului la plata tarifului de despăgubire în cunatum de 28 euro, conform art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, instanța apreciază că nu se impune obligarea petentului la plata acestuia, de vreme ce petentul nu a produs nicio pagubă intimatei, în condițiile în care folosește doar o distanță mică din drumul național, respectiv traversează doar podul de la Mărăcineni.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție și să exonereze petenta de obligația achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro reprezentând 120,34 lei.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de nulitate a procesului verbal de contravenție precum și excepția de prescripție a aplicării amenzii invocate de petent.
Admite plângerea formulată de petentul D. I. cu domiciliul în municipiul B., . 2B, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, Sector 6, .. 401 A.
Anulează procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012.
Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 120,34 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.11.2013.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./10.12.2013/ 4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|