Plângere contravenţională. Sentința nr. 2592/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2592/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 24616/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2592

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.02.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - M. S.

GREFIER - I. A. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petenta . SRL, cu sediul în B., cart. D. 2, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata A.-DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BUZAU, cu sediul în B., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima si la a doua strigare a cauzei, au lipsit petenta . intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă de catre intimata, în temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează petentei - proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională formulată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 21.10.2011 sub nr._, petenta . SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata A.-DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BUZAU, să dispună anularea procesului-verbal ./2009 nr._/07.10.2011.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în fapt, la punctul de lucru, unde inspectorii au efectuat controlul, exista aparat de marcat fiscal asezat in loc vizibil, se emit bonuri fiscale pentru fiecare client si se inmaneaza fiecaruia, societatea are coduri pentru fiecare orodus in parte. In momentul controlului, nu erau clienti in magazin, iar vanzatoarea facea curat, stergand vitrinele, fapt pentru care dezlipise de pe geamul exterior afisele, in scopul de a curata vitrinele. Petenta a precizat ca amenda este foarte mare in comparatie cu fapta relatata.

Nu a fost indicat nici un temei de drept.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare și precum și art. 1 din O.G. nr. 32/1995, cu modificările și completările ulterioare.

In sustinerea cererii, petenta a depus la dosarul caiuzei, in copie, proces verbal contestat, proces verbal din 07.10.2011 (filele 4-5).

Intimata a depus întâmpinare (fila 13), prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că petenta nu a afisat anunturile de atentionare privind detinerea si utilizarea casei de marcat si atentionarea clientilor privind solicitarea si pastrarea bonului pana la iesirea din magazin. In cauza sunt intrunite elementele constitutive prevazute de O.U.G., nr.28/1999 rep., sanctiunea fiind pentru aceasta contraventie de la 2.000 lei la 4.000 lei. Agentii constatatori au aplicat o amenda in cunatumul minim prevazut de lege.

Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 C.proc.civ.

In sustinerea cererii, intimata a depus la dosarul cauzei, in copie, nota explicativa data de D. J. C. (fila 14).

Instanta a incuviintat pentru petenta - proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-o pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ./2009 nr._/07.10.2011 (fila 4), întocmit de intimata, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 lit. E din O.U.G. nr.28/1999, constând în „în urma controlului efectuat la data de 07.10.2011, orele 13.30, la . SRL din Buzau, la punctul de lucru din Piata de Marfuri Industriale, nu a fost indeplinita de catre contribuabil obligatia de a afisa anunturi de atentionare cu privire la detinerea de aparat electronic fiscal si a clientilor de a solicita si de a pastra bonurile fiscale asupra lor, pana la parasirea unitatii de livrarea a bunurilor”.

Pentru aceasta fapta, contravenientei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 2.000 lei (limitele prevăzute de art.11 alin.1 lit.a din O.U.G. nr.28/1999, fiind de la 2.000 lei la 4.000 lei).

Instanța reține că, în cauza de față, sarcina probei incumbă petentei, potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 alin. final C.proc.civ., întrucât fapta imputată acesteia nu poate fi apreciată, prin prisma criteriilor enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (cauzele Engel și alții c. Olandei, Öztürk contra Germaniei, Lutz c. Germaniei, A. c. României)drept o acuzație în materie penală, pentru a atrage aplicarea garanțiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, printre care și prezumția de nevinovăție.

Așadar, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și de veridicitate cu privire la situația de fapt și la încadrarea în drept reținute în cuprinsul acestuia, până la proba contrară.

Verificând din oficiu legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea cerințelor legale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța reține că din simplele alegații ale petentei, nu se desprind elemente care să formeze convingerea instanței că procesul-verbal atacat ar fi netemeinic, astfel încât să răstoarne prezumția mai sus amintită.

Dimpotriva, petenta, prin administrator D. J. C., cu ocazia intocmirii notei explicative date la data de 07.10.2011 (fila 14), nu a negat savarsirea faptei, motivand ca „probabil, vanzatoarea a omis sa puna afisul la loc, dupa ce a sters vitrinele si geamurile din magazin”.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, hotărăște și asupra sancțiunii. Art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din același act normativ stabilește că aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere textele legale mai sus enunțate, instanța reține că amenda aplicată petentei pentru contravenția mai sus arătată, în sumă de 2.000 de lei nu este proporțională cu gradul de pericol social redus al faptei, apreciat astfel în raport de împrejurările în care a fost comisă aceasta, precum și de lipsa unor consecințe negative semnificative și de circumstanțele personale ale petentei, faptul că nu a existat nici o reclamatie din partea vreunui client (in sensul ca nu i s-a remis bonul fiscal, la cumpararea vreunui produs).

Instanța consideră că, pentru a da eficiență dispozițiilor art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, se impune înlocuirea amenzii cu o sancțiune mai blândă, respectiv avertismentul, sancțiune prevăzută de art. 7 din O.G. nr. 2/2001, aptă să răspundă scopului general al aplicării sancțiunilor, care nu este numai unul de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea formulată și va dispune inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentei, in cuantum de 2.000 Ron, cu sanctiunea avertismentului.

Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va atrage atenția petentei ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale

În temeiul art. 129 alin. 6 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plangerea contraventionala formulată de petenta . SRL, cu sediul în B., cart. D. 2, ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul A.-DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BUZAU, cu sediul în B., jud. B..

Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentei, in cuantum de 2.000 Ron, cu sanctiunea avertismentului.

Atrage atentia petentei ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. M.S.

4 ex./29.03.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2592/2013. Judecătoria BUZĂU