Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 20793/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. C. R.
GREFIER: R. N.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul U. T., cu domiciliul în Târgu Ocna, .. 162, județul Bacău, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de 17.09.2013 prin serviciul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare și un set de înscrisuri, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159 indice 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 1 pct.2 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.
Instanța ia act că intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată, instanța reține că potrivit Deciziei nr.10/2013 pronunțată de ICCJ în recursul în interesul legii, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, motiv pentru care în temeiul art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată, ca neîntemeiată.
Instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 25.06.2012, sub nr._, petentul U. T. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună transformarea amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/05.12.2011 întocmit de un agent constatator din cadrul CESTRIN în avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție nu are inserata semnatura agentului constatator, doar semnătura electronică care nu este personalizată, conform Legii 455/2001; procesul verbal nu i-a fost comunicat, conform OG nr. 2/2001 luând cunoștință de existența acestuia în data de 11.06.2012 când a primit somația de plată de la Primăria Târgu Ocna.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
În dovedire, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de acte, reprezentând: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/05.12.2011 întocmit de către instituția intimată (fila 7) și dovada comunicării procesului verbal prin afișare (fila 8).
Potrivit dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin.2 din OG. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (în vigoare la data introducerii plângerii), plângerea contravențională formulată de petent este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu s-a prezentat in instanta, însă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator.
În drept au fost invocate disp. 31 din OG nr.2/2001.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către petentă: procesul verbal de contravenție contestat (f.7) și de către intimată planșe foto (f.16), dovada comunicării procesului verbal prin afișare (fila 8), certificat calificat și autorizatie de control (fila 17).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și ținând cont de excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată de intimată, instanța reține următoarele:
La data de 05.12.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 09.06.2011, ora 21:03 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 121,79 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Petentului i-a fost comunicat procesul verbal, prin afișare la adresa acestuia, la data de 21.12.2011, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, aflat la dosar, fila 8.
Conform Deciziei nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din 23.07.2013, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, tocmai pentru a i se da posibilitatea contravenientului să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările.
În speță, intimata nu a făcut dovada că a procedat la comunicarea procesului verbal de contravenție prin afișare, în mod subsecvent, față de împrejurarea că nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă cu aviz de primire.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța constată că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea procesului verbal în modalitatea aleasă de către intimată în cauza de față, și implicit faptul că plângerea contravențională se impune a fi socotită ca fiind introdusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării. Pentru aceste motive instanța a respins excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele, prenumele și adresa contravenientului, descrierea faptei savârsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Referitor la critica petentului privind lipsa semnăturii agentului constatator, instanța nu o poate primi, constatând că procesul-verbal a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001, de agentul constatator D. I. Tosa, angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, precum și ștampilat, or conform art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Dispozitiile art.9 alin.2 din Legea nr.455/2001, prevăd că semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă, iar sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse, or în speță,petentul nu
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2, care prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin.3, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculul din cauză, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin.2, începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit.e, acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit.j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului sau utilizatorului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul si utilizatorul autovehiculului la momentul constatarii contraventiei.
Cu toate acestea, instanta constată că, între data săvârșirii contravenției imputate petentului și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, OG nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicată în Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012, or potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
Ca urmare a modificarii OG nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, în forma actualizată.
De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizată, în cazurile prevăzute de art.9 alin.2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 alin.1.
Mai mult decât atât, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire reglementate de art.8 alin.3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate și contestate în instanță, până la data de 27.07.2012, se anulează.
Din analiza textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronunțării, întrucât prevede posibilitatea sancționării petentului doar o singură dată într-un interval 30 de zile. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.
Prin prisma prevederilor legale la care a făcut referire anterior, instanța va face aplicarea legii mai favorabile, având în vedere ca procesul-verbal de constatare a contravenției ce face obiectul prezentei cauze, respectiv . nr._/05.12.2011 este incheiat ulterior procesului-verbal . nr._/05.12.2011, ce face obiectul dosarului nr._/200/2012 nefiind respectate dispozitiile legale prevazute de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, din noua reglementare.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/05.12.2011 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, va exonera petentul de plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal și va anula tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată, ca neîntemeiată.
Admite plangerea contraventionala formulată de petentul U. T., cu domiciliul în Târgu Ocna, .. 162, județul Bacău, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 05.12.2011, întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN .
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal.
Anulează tariful de despăgubire.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R. N.
Red. L.C.R
4 ex. /17.10.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2747/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... → |
---|