Plângere contravenţională. Sentința nr. 323/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 323/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 3180/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 323
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 09.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – R. C. M. F.
GREFIER – V. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul S. M. C., cu domiciliul în mun. Iași, ., nr. 18, județ Iași, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul S. M. C. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prin Serviciul registratură intimata a depus certificat calificat privind valabilitatea semnăturii electronice din cuprinsul procesului verbal de contravenție, iar petentul a depus precizări.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.01.2012 sub nr._, petentul a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._/ 11.01.2012 si in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu cea a avertismentului .
În motivarea plângerii, petentul a aratat ca procesul-verbal este lovit de nulitate intrucat nu este semnat de agentul constatator .
De asemenea, petentul a invederat ca procesul-verbal este intocmit cu incalcarea prevderilor art. 19 din OG nr. 2/2001 referitoare la obligativitatea mentionarii martorului in cuprinsul acestuia .
Totodata, petentul a mentionat ca, potrivit jurisprudentei CEDO, beneficiaza de prezumtia de nevinovatie sub aspectul sarcinii probei .
In drept, plangerea contraventionala a fost intemeiata pe dispozitiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002 si art. 6 CEDO .
Petentul a mai aratat ca procesul-verbal este intocmit cu numai cateva zile inainte de implinirea termenului de 6 luni prevazut de OG nr. 2/2001 .
In drept, au fost invocate prevederile art. 21 si 31 din OG nr. 2/2001 .
In dovedire, petentul a depus la dosar, in copie, inscrisuri ( filele 8-10 ) .
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat la judecarea cauzei si nu a solicitat administrarea de probe, insa a depus la dosar un set de inscrisuri in fotocopie, si anume: adresa nr. 6633/21.06.2012 ( fila 11 ), certificatul calificat si autorizatia de control ( fila 12 ) si plansa fotografica ( fila 13 ) .
De asemenea, la dosarul cauzei, petentul a depus inscrisuri in dovedire ( filele 20-23 ) .
Instanta a administrat proba cu inscrisuri .
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/ 11.01.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata contravalorii a unui tarif de despagubire de 28 euro, adica 120,34 lei, întrucât la data de 24.07.2011, la orele 10.55, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă.
Cu privire la sustinerea petentului potrivit careia procesul-verbal de contraventie este lovit de nulitate intrucat lipseste semnatura agentului constatator, instanța constată că potrivit mențiunilor din procesul verbal, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, de agentul constatator I. A. Vidrascu, angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului atasat la dosar la fila nr. 12 emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, iar potrivit art. 9 alin. 2 din Legea nr. 455/2001, semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legata in mod unic de semnatar; b) asigura identificarea semnatarului; c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse. Mai mult, stampila aplicată pe procesul verbal este, în mod evident a CNADNR SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ Bucuresti .
De asemenea, petentul a invederat faptul ca agentul constatator nu a respectat prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 referitoare la obligativitatea confirmarii de cel putin un martor a situatiei retinute in procesul-verbal, instanta apreciaza ca lipsa acestor mentiuni nu sunt sancționate cu nulitatea absolută a procesului verbal, ci ar putea conduce la anularea acestuia (nulitate relativă, virtuală) numai în condițiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., care impune invocarea și dovedirea de către petentă a unei vătămări care să nu poată fi remediată decât prin anularea actului constatator, vatamare ce nu a fost dovedita de catre petent.
De asemenea, instanta constata ca procesul-verbal a fost intocmit in termen legal .
Asadar, analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/ 2001 .
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal menționat, de natură a înlătura răspunderea contravențională a petentului.
Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 3 si alin. 11 din Ordinul nr. 769/ 2011 mijloacele tehnice cu ajutorul carora se constata contravențiile pot fi terminale de interogare a bazei de date a SIEGMCR sau dispozitive omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, care pot fi fixe sau mobile și au rolul de a identifica, în regim static sau dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul identificat, iar numai in situația în care prin terminalele de interogare nu se poate interoga baza de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru un anumit vehicul, agentul constatator va realiza o fotografie a vehiculului și va întocmi un proces-verbal de constatare în care să se menționeze locul, data, ora efectuării controlului, numărul de înmatriculare al vehiculului și imposibilitatea tehnică de interogare a bazei de date, proces-verbal ce va fi semnat și de conducătorul auto al vehiculului.
In cauza, intimata a inaintat la dosar plansa fotografica reprezentand inregistrarea abaterii ( fila 13 ), iar petentul nu a contestat utilizarea retelei de drumuri nationale de catre autovehiculul cu numarul de inmatriculare_ la data de 24.07.2011, orele 10.55, aspect care, in aceste conditii, nu mai trebuie sa faca obiectul probatiunii.
F. de cele expuse, instanța constată că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, prin aceea că a circulat pe reteaua de drumuri nationale fără a detine rovinietă valabilă, astfel încât sancționarea sa apare ca fiind întemeiată.
Având în vedere cele expuse, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent si va mentine ca fiind temeinic si legal intocmit procesul-verbal . nr._/11.01.2012 incheiat de intimata precum si masurile dispuse in baza acestuia .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contraventionala formulată de petentul S. M. C., cu domiciliul în mun. Iași, ., nr. 18, județ Iași, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, ca neintemeiata .
Mentine ca fiind temeinic si legal intocmit procesul-verbal . nr._/11.01.2012 incheiat de intimata precum si masurile dispuse in baza acestuia .
Definitiva .
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.01.2013 .
Președinte, Grefier,
R. C. M. FragaVăsioiu C.
Red. si tehnored. jud. RCMF si gref. VC/4 ex/ 08.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3131/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5123/2013.... → |
---|