Plângere contravenţională. Sentința nr. 3244/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3244/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 26371/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 3244/2013

Ședința publică de la 25 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. P.

Grefier Cocuța B.

Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul C. I. domiciliat in municipiul Galati, .. 24, . 3 . impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._ din 19.03.2011 in contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul in municipiul Buzau,. .-10, judetul Buzau.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal indeplinita, dupa care:

Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei sale teritoriale in raport de care retine cauza spre solutionare in baza a art. 137 al.1 C.p.c. si art. 242 C.p.c. la solicitarea petentului.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constată:

Prin plângerea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ /14.11.2011 petentul C. I. a solicitat in contradictoriu cu intimatul IPJ B. anularea procesului verbal de contraventie ., nr_/19.03.2011.

In motivare, petentul a arătat in esentă că situatia de fapt retinuta in sarcina sa nu corespunde realității, nefiind vinovat de contravenția de a fi condus auto_ în loc Vizireni, jud B. cu viteza de 69 km/h și fără a purta centura de siguranță, actul este nelegal.

În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001, art 242 alin 2 C. p. civ.

In ceea ce priveste intimatul, acesta nu a formulat intâmpinare potrivit. art.115 si urmatoarele C.p.c

La termenul de fata, instanta după ce a invocat din oficiu a pus în discuția părților exceptia necompetentei sale teritoriale, a retinut cauza spre solutionare, conform art. 137 al.1 Cod pr.civila.

Analizând actele si lucrarile dosarului, din cuprinsul plângerii atasate la fila 3 din dosar instanta retine că fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea contraventională a fost săvârsita in localitatea Vizireni, judetul B..

Potrivit art.32 al.2 din OG 2/2001, plângerea formulată impotriva procesului verbal de contraventie este de competenta judecatoriei in a carei circumscriptie a fost săvârsita fapta respectivă.

Or, din interpretarea „ per a contrario ” a dispozitiilor art.19 C.p.c.( care prevede posibilitatea părtilor de a alege instanta competenta in litigiile privitoare la bunuri ) combinata cu dispozitiile art.159 pct.3 C.p.c.( potrivit căruia necompetenta teritoriala este de ordine publică, dacă părtile nu o pot inlatura ) se desprinde concluzia ca in litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri ( cum este si cazul plângerilor contraventionale), competenta teritoriala este exclusivă.

Pe cale de consecintă, urmează ca aceasta instanta, in temeiul art.158 al.1 si 3 C.p.c. să admita exceptia analizată si să decline competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Pogoanele, jud B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu

Declină competența de soluționare a cauzei avand ca obiect plangere contraventionala formulata de petentul C. I. domiciliat in municipiul Galati, .. 24, . 3 . impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._ din 19.03.2011 in contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul in municipiul Buzau,. .-10, judetul Buzau, în favoarea Judecătoriei Pogoanele, jud B.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2013.

P. GREFIER;

Red.P.F.

Tehnored.P.F./ 3 ex.

19.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3244/2013. Judecătoria BUZĂU