Plângere contravenţională. Sentința nr. 5361/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5361/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 2701/200/2013
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5361
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 29.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – B. I.
GREFIER – V. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul C. Ș., cu domiciliul în ., județ B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul C. Ș., reprezentat de avocat P. R. F. și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prin Serviciul registratură intimatul a depus întâmpinare, înscrisuri în probațiune și compact disc cu înregistrarea abaterii.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petentul C. Ș. având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal nr._, având în vedere faptul că în temeiul dispozițiilor art.6 pct. 1 din OUG 195/2002 nu au fost respectate dispozițiile, iar din filmare se vede faptul că pietonii nu au fost obligați să-și schimbe direcția de mers, aceștia de fapt erau pe un scuar și nu pe trecerea de pietoni.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2013, sub nr_, petentul C. S. a formulat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., plangere contraventionala, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 30.01.2013.
În motivarea cererii, petentul a aratat ca prin procesul-verbal mentionat anterior a fost sanctionat contraventional pentru faptul ca nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversarea regulamentara a strazii, precizand totodata ca nu a fost dovedita vinovatia sa.
În drept, cererea a fost motivata pe dispozitiile O.U.G 195/2002, O.G. 2/2001 si R.O.U.G. 195/2002.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că procesul verbal este legal și temeinic, retinandu-se ca in data de 30.01.2013, in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Daewoo, cu nr. de inmatriculare_, pe .. Buzau, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea strazii. Intimata a mai aratat ca abaterea a fost filmata cu camera video montata pe autospeciala MAI_.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 și 118 din C.pr.civ.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, de către petent, procesul verbal contestat, iar de către intimat, cazier auto, precum si CD-ul ce cuprind inregistarea video a abaterii, buletin de verificare metrologică, atestat operator, cazier contraventional petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, . nr._, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 de lei, contravaloarea a 4 puncte amendă si retinerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 si art. 100 alin. 3, lit. b din O.U.G. 195/2002 rep.
S-a reținut în fapt că petentul, in data de 30.01.2013, in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Daewoo, cu nr. de inmatriculare_, pe .. Buzau, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea strazii.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului verbal instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.
În primul rând, instanța, din oficiu verificând forma procesului verbal de contravenție, reține că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OUG 2/2001 și art. 2 din OUG 195/2002. De asemenea, instanța constată că procesul vebal constestat cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001.
Nementionarea in procesul-verbal de constatare a contraventiei a seriei si numarul camerei cu care s-a realizat inregistrarea contraventiei nu este de natura a atrage nulitatea acestuia, nefiind o mentiune care atrage de drept nulitatea, mai mult, petentul nefiind vatamat in vreun fel de lipsa acestor mentiuni.
În al doilea rând, referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.
Potrivit art. 135 lit. h din HG 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 3, lit. b din O.U.G. 195/2002 rep., constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, neacordarea prioritatii de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Față de aceste aspecte, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cat și sub aspect obiectiv, sancțiunea fiind legal aplicată, existând și mențiunea posibilității achitării a jumătate din minimul special al amenzii în 48 de ore de la comunicare.
Sustinerea petentului conform careia s-au incalcat prevederile art. 181 lit. a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, instanta constata ca acesat incalcare, prin utilizarea formularului de proces verbal de contravenție prevăzut în Anexa nr. 1 A în loc de modelul stabilit prin Anexa 1D nu constituie un viciu de procedură care să atragă sancțiunea nulității, petentul neputând justifica vreo vătămare. Utilizarea unuia sau altuia dintre formularele de proces verbal de constatare a contravenției este impusă de lege pentru a ghida activitatea agentului constatator, astfel încât să nu se omită inserarea anumitor mențiuni din procesul verbal, nefiind prevăzută în beneficiul contravenientului.
Față de cele expuse, instanța constatată că procesul verbal este legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că în sistemul de drept român, contravenția este calificată ca făcând parte din materia civilă, care implică, în mod necesar dovedirea pretențiilor ridicate de cel care le afirmă.
Trebuie reținută Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența Curții EDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, consideram ca una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. În situatia in care agentul nu a constatat personal fapta contraventionala prezumtia de temeinicie nu poate functiona, intrucat nu isi gaseste ratiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt inzestrate cu aceasta caracteristica este increderea in faptul ca organul emitent, autoritatea(agentul, in aceasta situatie) consemneaza exact faptele pe care le constata, fara alte adaugiri sau denaturari ale realitatii. Este evident ca aceasta ratiune nu se regaseste in situatia in care fapta nu este constatata personal. In sprijinul acestei afirmații se poate aduce si argumentul ca si Codul Civil trateaza diferit mentiunile constatate personal din actele autentice față de celelalte mențiuni.
În cauza de față instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.
Din cuprinsul filmării abaterii de pe CD rezultă că autoturismul condus de către petent nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat in traversarea strazii in mod regulamentar. De asemenea, camera video cu care a fost filmata abaterea a fost verificata metrologic, astfel cum rezulta din buletinul de verificare metrologica nr._, verificat metrologic in data de 29.03.2012, verificarea fiind valabila un an de zile.
Din coroborarea tuturor inscrisurilor existente la dosar, instanța constata că procesul verbal de constatare a contraventiei întocmit în cauză este temeinic.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului si se incadreaza in limitele prevazute de art. 98 alin. 4 lit b) din OUG 195/2002 rep., petenta fiind sanctionata cu o amenda indreptata catre minimul acesteia.
Față de cele expuse anterior, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Sancțiunea complementară intervine de drept odată cu săvârșirea faptei de către petent, astfel încât orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.
Față de cele expuse anterior, instanța va respinge acțiunea formulată de către petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată petentul C. Ș., cu domiciliul în ., județ B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.01.2013, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.03.2013.
Președinte, Grefier,
B. I. V. C.
Red.B.I../Tehnored.C.V/4 ex/ 29.03.2013.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3779/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013.... → |
---|