Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 7064/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 03 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: E. - C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL, cu sediul com. Mărăcineni, ., jud. B. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petenta . SRL și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, acțiunea se află la primul termen de judecată, plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 16.08.2013 de către intimată, adresa comunicare relații, dovada comunicării procesului verbal, planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție din data de 11.01.2012, la data de 16.08.2013 concluzii scrise formulate de petentă și un set înscrisuri, după care:

Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedură civilă și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.

Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei și apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 29.02.2012, petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din data de 31.01.2012 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate.

În motivarea plângerii, . SRL a arătat că obiectul său de activitate este acela de a presta transport public de persoane prin servicii regulate pe raza administrativ teritorială a județului B., respectiv B. – Lopătari (Trestioara) DJ 203 K, iar autovehiculele folosite exclusiv în transportul public de persoane, prin servicii regulate, sunt scutite de plata rovinietei.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001 și art. 3 alin.1 lit. b din OG nr.15/2002.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, petentul a depus în copii: procesul-verbal . nr._ din data de 31.01.2012, licență de traseu, caiet de sarcini al licenței de traseu, carte de identitate a vehiculului.

Intimata, legal citată, nu s-a prezentat, însă a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat (filele 8-14).

Instanța a încuviințat pentru părți în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN la data de 31.01.2012 petentei . SRL i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1250 lei, fiind totodată obligata la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 de euro, reținându-se că la data de 17.08.2011, ora 10:57 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria C, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinieta valabila.

În sarcina petentei a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temeinic întocmit.

Instanța observă că între momentul constatării faptei și primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incriminează fapta de a circula fără rovinieta valabilă, a suferit o . modificări prin Legea nr. 144/2012.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012: ” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.

În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.

Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.

În consecință, petenta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal . 12, nr._/31.01.2012 (fila 11) prin care a fost sancționată pentru fapta de a fi circulat cu autovehiculul_ fără a deține rovinieta valabila.

Astfel, observând că procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost încheiat la mai puțin de 30 de zile de la data încheierii celui indicat în paragraful anterior, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesul-verbal . nr._/31.01.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea privind pe petenta . SRL, cu sediul com. Mărăcineni, ., jud. B. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.

Anuleaza procesul-verbal . nr._/31.01.2012.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

23.09.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BUZĂU