Plângere contravenţională. Sentința nr. 5504/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5504/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 29842/200/2012
DOSAR NR . 29._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5504
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 01.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – B. I.
GREFIER – V. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul F. M. A., cu domiciliul în mun. B., cart. Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, atunci când instanța a amânat pronunțarea, având nevoie de timp pentru a delibera.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2012, sub nr. 29._, petentul Fratila M. A. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 23.11.2012, solicitand anularea procesului verbal.
In motivarea cererii, petentul a aratat ca cele relatate in cuprinsul procesului-verbal nu sunt adevarate.
In drept, cererea nu a fost motivata.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat, în esență, că la data de 23.11.2012, petentul, in timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de inmatroculare_, pe . Mun. Buzau a efectuat manevra de depasire a autoturismului marca Opel, cu nr. de inmatriculare_, pe marcajul pietonal semnalizat corespunzator. Intimata a mai precizat ca abaterea a fost constatata in mod direct de catre agentul de politie rutiera.
În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.
Instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul verbal contestat, carte de identitate, cazier auto, raport agent constatator.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.11.2012 petentul Fratila M. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 120 alin 1 lit e din ROUG 195/2002 sanctionata de art 100 alin 3 lit e din OUG 195/2002. In fapt s-a retinut ca in data de 23.11.2012, petentul, in timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de inmatriculare_, pe . Mun. Buzau a efectuat manevra de depasire a autoturismului marca Opel, cu nr. de inmatriculare_, pe marcajul pietonal semnalizat corespunzator.
Cu privire la legalitatea procesul verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.
Sub aspectul condițiilor de fond, se constată că fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție și a fost corect încadrată juridic.
Astfel, art. 120 alin. 1 lit. i) din Regulament, interzice depășirea vehiculelor pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare si marcaje.
Nerespectarea regulilor privind depășirea constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă, potrivit art. 98 alin. 4 lit. b din O.U.G. 195/2002) și aplicarea și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile conform art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.
În privința condițiilor de formă ale procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că, din probele administrate nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea consemnată în actul contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului.
Trebuie reținută Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența Curții EDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, consideram ca una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. În situatia in care agentul nu a constatat personal fapta contraventionala prezumtia de temeinicie nu poate functiona, intrucat nu isi gaseste ratiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt inzestrate cu aceasta caracteristica este increderea in faptul ca organul emitent, autoritatea(agentul, in aceasta situatie) consemneaza exact faptele pe care le constata, fara alte adaugiri sau denaturari ale realitatii. Este evident ca aceasta ratiune nu se regaseste in situatia in care fapta nu este constatata personal. In sprijinul acestei afirmații se poate aduce si argumentul ca si Codul Civil trateaza diferit mentiunile constatate personal din actele autentice față de celelalte mențiuni. Așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor părților, situația de fapt în cauza de față a fost constatată personal de către agentul constatator.
Analizand ansamblul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanta constata ca nu se poate retine in sarcina petentului savarsirea contraventiei prevazute in procesul-verbal.
Astfel, declaratia petentului se coroboreaza cu declaratia martorului V. D. G., conducatorului autoturismului cu nr. de inmatriculare_ pe care petentul l-ar fi depasit in data de 23.11.2012, care precizeaza ca petentul l-a depasit pana in trecerea de pietoni, pe segemntul respectiv de drum fiind marcaj intrerupt.
Instanța constată că prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție este răsturnată ȋn speță prin administrarea probei contrare, în condițiile în care depoziția martorului V. D. G. vine să infirme aspectele învederate în cuprinsul procesului verbal, primind susținere și substanță starea de fapt expusă de petent în motivarea plângerii.
Ȋn acest context, instanța apreciază că în speța dedusă judecății, probele administrate clădesc ideea unui dubiu privind vinovăția petentului, îndoială ce-i profită acestuia din urmă, în conformitate cu principiul in dubio pro reo, aplicabil și în materie contravențională.
In aceste conditii instanta urmeaza a admite plangerea petentului Fratila M. A. si va anula procesul-verbal de contraventie ., nr._ din data de 23.11.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea formulată de petentul F. M. A., cu domiciliul în mun. B., cart. Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B. Anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei ., nr._.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2013.
Președinte, Grefier,
B. I. V. C.
Red.B.I../Tehnored.C.V/4 ex/29.04.2013.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1012/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3850/2013.... → |
|---|








