Plângere contravenţională. Sentința nr. 5743/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5743/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 6511/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.5743
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 03.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – R. C. M. F.
GREFIER – U. R.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. F. domiciliat in Suceava, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul L. F. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995, prin Serviciul registratură intimata a depus la dosar adresa nr._/EX/20.03.2013 si adresa nr.2298/EX/12.01.2013 prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, atașând acesteia planșa fotografică aferenta procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator, iar paratul a depus inscrisuri in dovedirea sanctionarii sale pentru fapte similare savarsite cu acelasi autovehicul, respectiv_, dupa care;
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează pentru anbele parti, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, si avand in vedere solicitarea partilor de solutionare a cauzei in lipsa, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2012 sub nr._, ca urmare a declinarii de competenta de la Judecatoria Suceava, petentul a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011 incheiat de intimata, si, in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu cea a avertismentului .
În motivarea plângerii, petentul a arătat ca, in fapt, a primit procese-verbale de contraventie la data de 14.11.2011, 08.12.2011 si 13.12.2011 si ca, in spetam contraventia nr. 1 este aceeasi cu vontraventia nr. 2 si 3.
De asemenea, petentul a invederat ca potrivit jurisprudentei CEDO, prezentul litigiu trebuie sa prezinte garantiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 CEDO .
Cu privire la tariful de despagubire, petentul a mentionat ca acesta este de 28 euro, adica identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor nationale .
În drept, petentul si-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin. 2 si art. 20 alin. 2 OG nr. 2/2001 si art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
În susținerea plângerii sale, petentul a depus la dosarul cauzei, un set de înscrisuri: ( filele 6-11 dosar nr._/314/2011).
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar pentru termenul de judecată din data de 19.01.2012 a depus adresa nr. 6633/21.06.2010 ( fila 14 dosar nr._/314/2011 ), planșa fotografică privind autoturismul în cauză ( fila 15 dosar nr._/314/2011) si certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator ( fila 16 dosar nr._/314/2011 ) .
La solicitarea instantei, petentul a depus la dosar, in copie, inscrisuri in dovedirea faptului ca a mai fost sanctionat contraventional ( filele 11-15 ) .
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, petentul a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ la data de 20.06.2011, ora 15.52. Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 121,79 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei -SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001).
Referitor la temeinicia procesului verbal instanța constată că petentul nu contestă situația reținută în sarcina sa.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 20.06.2011, ora 15.52, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt necontestat de petent.
Pe de alta parte, din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, reiese ca petentul a fost sanctionat prin mai multe procese-verbale de contraventie, inclusiv prin procesul-verbal de contraventie . 11 nr._/28.11.2011 ( fila 12 ) .
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, „ procesul-verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese-verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin. 1 „ . Astfel, instanta retine ca, in cuprinsul intervalului de 30 zile prevazut de textul de lege amintit, petenta a fost sanctionata contraventional prin procesul-verbal contestat . nr._/05.12.2011, emis de intimata.
Prin Legea nr.144/2012 a fost modificat art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002, în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art.9 alin.3 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Conform art.12 din OG nr.2/2001, coroborat cu art.15 alin.2 din Constituție, în materia sancțiunilor contravenționale operează excepția de la principiul aplicării legii numai pentru viitor, în sensul că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta (principiul aplicării legii mai favorabile).
Deși în prezenta cauză fapta a fost săvârșită anterior modificării legislative, constatând că noua lege prevede caracterul de contravenție continuă, că interzice încheierea unui nou proces-verbal până la comunicarea primului și stabilește anularea tarifului de utilizare, instanța apreciază că noua lege este mai favorabilă și urmează să dea relevanță acestor prevederi.
Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
F. de aceste considerente, avand in vedere faptul ca procesul-verbal contestat a fost incheiat cu nesocotirea termenului de 30 zile prevazut de art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent si, pe cale de consecinta, va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011 emis de intimata și a măsurilor dispuse in baza acestuia .
În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, instanta va lua act de faptul că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul L. F. domiciliat in Suceava, ., ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011 emis de intimata și a măsurilor dispuse in baza acestuia.
Ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .
Definitiva .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.04.2013 .
Președinte, Grefier,
R. C. M. F. U. R.
Red. Si tehnodact. Jud. RCMF si gref. UR./ 4 ex/ 22.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 6953/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|