Pretenţii. Sentința nr. 6953/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6953/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 20060/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6953
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. G.
GREFIER: G. I.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 2 PT 28 cu sediul în B., cart. D. 2, .. Parter, J. B. în contradictoriu cu pârâtul M. N. cu domiciliul în B., cart. D. 2, .. 10, J. B...
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamanta Asociația de Proprietari Nr 2 PT 28 și pârâtul M. N..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura este legal îndeplinită, reclamanta a depus precizări, după care:
Potrivit dispozițiilor art. 167 C. pr. civ. instanța încuviințează pentru părțile prezentei cauze proba cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul dispozițiilor art. 150 C. pr. civ., constatând cercetarea judecătorească completă, declară dezbaterile închise, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.06.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr.2 PT 28 a chemat în judecată pe pârâtul M. N., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 8075,33 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere calculate pentru perioada mai 2009-aprilie 2012, 5.552,79 lei penalități de întârziere aferente perioadei mai 2009-februarie 2012, 175 lei fond de reparații și 15 lei fond de rulment.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul ocupă apartamentul cu nr.10 din blocul G3, D. 2 și refuză să achite debitul reprezentând cotă ce-i revine din cheltuielile de întreținere.
Datorită acestui fapt asociația nu poate onora facturile de utilități la termen, ajungându-se chiar la sistarea acestora, împrejurare ce afectează și ceilalți proprietari care își achită la timp datoria.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.230/2007 și ale HG nr.1588/2007.
În baza art. 50 al. 2 din Legea 230/2007, cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei de timbru.
Pentru susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu acte și a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: fișe debite și listele de întreținere afișate pentru lunile aferente calculării debitului.
Prin serviciul registratură al instanței, la data de 25.03.2013, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare
Deși legal citat, și cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul ocupă apartamentul cu nr.10 din blocul G3, D. 2 ce face parte din asociația reclamantă.
Din fișa de calcul și din listele de plată depuse la dosar, instanța reține că acesta datorează reclamantei suma de 6905,01 lei cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei parțial februarie 2010-decembrie 2012, 5171,45 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22-04-2013, 175 lei fond de reparații și 15 lei fond de rulment.
Din atitudinea pârâtului care nu s-a prezentat în fața instanței deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu instanța reține o recunoaștere implicită a acestuia în ce privește existența și cuantumul datoriei pretinsă de reclamantă.
În drept, instanța reține că potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar potrivit art. 49 al.1, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată; penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată urmând ca pe cale de consecință să oblige pe pârâtul la plata sumei de 6905,01 lei cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei parțial februarie 2010-decembrie 2012, 5171,45 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22-04-2013, 175 lei fond de reparații și 15 lei fond de rulment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea civilă astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.2 PT28 în contradictoriu cu pârâtul M. N. cu domiciliul în Buzau, cart. Dorobanti 2, .. 10, J. B...
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6905,01 lei cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei parțial februarie 2010-decembrie 2012, 5171,45 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22-04-2013, 175 lei fond de reparații și 15 lei fond de rulment.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. G. G. I.
red/tehnored - NG/ 4 ex -24.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5743/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2013.... → |
---|