Plângere contravenţională. Sentința nr. 5864/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5864/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 26776/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 5864/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulate de petentul C. V. domiciliat in Braila, .. 323, . . impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._/13.11.2011 in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si intimatul. ca procedura este legal indeplinita, petentul nu a depus la dosar relatiile solicitate de instanta, dupa care:
Instanta avand in vedere ca petentul nu a depus in termen de 5 zile prin serviciul registratura lista cu numele si adresa martorului incuviintat pentru a fi citat si nici nu l-a prezentat personal in vederea audierii, il va decade pe acesta din administrarea probatoriului testimonial, apreciind ca petentul doreste tergiversarea solutionarii cauzei.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, in baza art. 150 C.p.c. declara dezbaterile inchise si retine cauza spre solutionare avand in vedere solicitarea intimatului de solutionare a cauzei in baza art. 242 C.p.c.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ /21.11.2011 petentul C. V. a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._/13.11.2011 în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B., solicitând anularea în parte a acestuia cu privire la prima contravenție și exonerarea de la sancțiunile aplicate.
In motivare ,petentul a arătat în esență că nu se face vinovat de săvârșirea contraventiei retinute in sarcina sa întrucât, nu a fost dedusă marja de eroare de 4%, nu a fost dovedit că agentul de poliție era instruit să folosească respectivul tip de radar, ordinul de serviciu, dovada că aparatul radar este destinat efectuării măsurătorilor în mișcare, nu a fost prezentată planșa foto a abaterii..
În drept au fost invocate dispozițiile art 242 alin 2 C.p.civ
Conform dispozitiilor art.36 din OG nr.2/2001 plângerea contraventionala este scutită de taxa judiciara de timbru.
In ceea ce privește intimatul, prin întâmpinarea depusă in termen legal a solicitat respingerea plângerii contraventionale si mentinerea procesului verbal atacat ca fiind legal si temeinic intocmit, abaterea a fost înregistrată și filmată, aparatul radar fost instalat pe autoturismul cu numărul_ , verificat metrologic, folosit de operatorul radar C. M..
În drept au fost invocate art 115- 118 C.p.civ
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă
In cauză instanta a administrat la solicitarea părtilor proba cu inscrisuri, in cadrul căreia au fost atasate, in copie: procesul verbal in discutie, chitanțacazier contravențional petent, planșa fotografică a abaterii, atestat operator nr_/10-15.09.2008, buletin de verificare metrologică nr_, cazier contravențional petent .
De asemenea instanța a decăzut petentul din administrarea probei testimoniale ce îi fusese încuviințată, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând intregul material probator administrat in cauză instanta retine următoarea situatie de fapt si de drept:
La data de 13.11.2011 a fost intocmit de către un agent constatator al intimatului procesul verbal de contraventie . nr._ prin care petentul a fost sanctionat cu 9 puncte amenda in cuantum de 603 lei, si cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 zile, pentru încălcarea prevederilor art 121 al.1 din ROUG 195/2002 și cu sancțiunea avertisment pentru încălcarea art 147/1 din ROUG 195/2002, intrucât la data respectivă orele 11,39 in timp ce conducea autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe DN 2 E 85 în mun B., ., a fost înregistrat și fotografiat de aparatul radar seria_ montat pe auto_, cu viteza de 150 km/oră, depășind cu 100 km viteza legală și nu avea asupra sa asigurarea obligatorie .
Petentul a semnat procesul verbal de contraventie iar la rubrica alte mențiuni a fost înscris „ am avut o urgență iar asigurarea am uitat-o acasă”
Instanța ,dat fiind limitele investirii sale prin plângerea dedusă judecății potrivit principiului disponibilității părții reglementat de art 129 C.p.civ, urmează a examina legalitatea și temeinicia actului numai cu privire la prima contravenție reținută în sarcina reclamantului.
Instanța in urma verificarii cerute de art.34 din OG 2/2001, constata ca plângerea a fost depusa in termenul legal de 15 zile de la comunicare, asa cum prevad dispozitiile art.31 din actul normativ anterior precizat.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art .34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal de contraventie si sa hotărască asupra sancțiunii.
Analizand actul in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii.
Agentul constatator a inserat in procesul verbal toate imprejurarile in urma carora a fost aplicata sanctiunea contraventionala, toate aspectele ce pot duce la o corecta individualizare a contraventiei fiind vizibil și lizibil înscrise împrejurările comiterii contravenției .
Instanța va înlătura și susținerea petentului potrivit căreia conform paragraf 3.1.1 lit c din NML 021-05/2005 în regim de deplasare măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic eroarea maximă tolerată este de 4 km/h situație în care petentul s-ar afla în situația de a nu fi depășit viteza cu 100 km/h, întrucât pe de o parte din buletinul de verificare metrologică depus la fila 12 dosar rezultă că cinemometrul utilizat poate măsura în regim staționar, iar pe de altă parte art 5 din Ordinul 187/2009 ce a modificat NML 021-05/2005, prevede: „5. La punctul 3 subpunctul 3.1, paragraful 3.1.1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"3.1.1. E. maxime tolerate pentru măsurarea vitezei:
a) pentru măsurarea vitezei, simulată în condiții de laborator, eroarea maximă tolerată este de:
- ±1 km/h pentru viteze până la 100 km/h;
- ±1% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h;
b) pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de:
- ±3 km/h pentru viteze până la 100 km/h;
- ±3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h;
c) pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de:
- în regim staționar, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este cea prevăzută la lit. b);
- în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei proprii de deplasare a autovehiculului de patrulare, eroarea maximă tolerată este cea prevăzută la lit. b);”
Mai mult, referitor la marja de eroare invocată de petent, instanța apreciază că nu se impune a fi dedusă întrucât măsurătorile efectuate cu cinemometre după verificarea metrologică a acestora sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă și nu se scade nici o eroare. Operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurată de cinemometru.
Cu privire la temeinicia actului, instanța va mai reține că potrivit art. 102 alin 3) lit e din OUG 195/2002 „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”, iar conform dispozitiilor art. 49 din acelasi act normativ „ limita maxima de viteza in localitati este de 50 km/h” .
De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 „ conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum si pe cea impusa prin mijloace de semnalizare „ .
Potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, „ Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier „ iar conform art. 179 alin. 2 lit. a si b din H.G. nr. 1391/2006 „ Polițistul rutier, care acționează în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atribuții: a) să oprească vehiculele pentru control și să verifice documentele pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă asupra lor; b) să constate și să aplice sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența sa „ .
In speta de fata, avand in vedere prevederile sus-mentionate, instanta retine ca agentul constatator care a intocmit procesul-verbal contestat avea calitatea de politist rutier, avand asadar competenta de a intocmi procesul-verbal contestat si de a aplica sanctiunea contraventionala a amenzii, precum și măsura complementară.
Instanța va mai reține din coroborarea motivării în fapt a întâmpinării cu atestatul depus la fila 11 dosar că operatorul radar C. M. ( posesor al atestatului nr ._/10-15.09.2008) a constatat abaterea săvârșită de petent, a întocmit actul contestat, este angajatul intimatei fiind instruit să utilizeze respectivul tip de radar, astfel că susținerile contrare ale petentului vor fi înlăturate.
Pe fondul cauzei, instanta va mai retine ca, pentru a putea fi sanctionata o fapta contraventionala, se impun a fi indeplinite doua tipuri de cerinte: intrinseci, constand in incalcarea cu vinovatie a unei norme de drept, fapta care va atrage dupa sine o sanctiune prevazuta de lege, dar si extrinseci constand in constatarea corespunzatoare a faptei respective de catre o persoana abilitata in acest sens- agentul constator. In plus, agentului constatator ii incumba obligatia de a respecta o . forme expres prevazute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice indoiala existenta faptei, vinovatia contravenientului si legalitatea actului realizat in acest sens .
In speta, cinemometrul in cauza se afla, la data respectiva, in termenul de valabilitate, potrivit buletinului de verificare metrologică_/26.08.2011 depus la dosar fila 12, ca era utilizat de un operator radar atestat si ca era montat pe autoturismul cu numarul de inmatriculare_ . Coroborand datele inscrise in procesul-verbal si planșa fotografică a abaterii depusă de catre intimat la fila 10 dosar și care respectă cerințele obligatorii ale art 3 din NML 021-05 din 23.11.2005, va rezulta ca petentul a depășit viteza legală în localitate, conform celor reținute în actul în discuție, susținerile petentului potrivit cărora ar fi fost înregistrată viteza între două indicatoare de limitare a vitezei vor fi înlăturate ca nedovedite.
Procesul-verbal de contraventie face dovada asupra situatiei de fapt retinute si asupra incadrarii in drept a faptei in conditiile in care este legal si temeinic intocmit, iar cele constatate de catre agentul rutier sunt sustinute cu mijloace de proba .
In cauza de fata, intimatul a facut dovada existentei faptei contraventionale retinute prin procesul-verbal în discuție precum si a legaturii de cauzalitate intre fapta contraventională si urmarea imediata.
Intrucât pe parcursul judecatii contestatorul nu a facut in nici un fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinuta in procesul verbal de contraventie( deși, potrivit dispozitiilor art. 129 al.1 Teza finală C.p.c., lui îi incumba sarcina acestei probe ) instanta constată că forta probanta a acestuia nu a fost inlaturată.
Avându-se in vedere pericolul social al faptei savârsite ( art.5 al.5 din OG nr. 2/2001 ) precum si dispozitiile art.21 al.3 din OG nr. 2/2001, cazierul contravențional al contravenientului depus la filele 3-9 dosar, instanta apreciază ca sanctiunile aplicate petentului au fost bine individualizate și nu se impune înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment și anularea sancțiunii complementare, fapta de a conduce un vehicul în localitate cu o viteză de 150 KM/oră nu are un grad de pericol redus, petentul în mod repetat a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei, înlăturând susținerile contrare ale petentului. .Instanța apreciază că față și de atitudinea procesuală a petentului care nu a dovedit că regretă comportamentul său contravențional.
Mai mult starea de urgență invocată de petent în cuprinsul procesului verbal pe de o parte nu a fost dovedită iar pe de altă parte petentul nu era la data comiterii faptei persoană calificată în rezolvarea diferitelor urgențe, nu se afla în misiune cu mașina dotată corespunzător, fiind numai conducător auto supus reglementărilor legale incidente circulației rutiere fără a pune în pericol viața și integritatea altor participanți la trafic.
F. de aceste considerente, în temeiul art 34 al 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiată plangerea contraventionala si a mentine ca fiind temeinic si legal intocmit procesul-verbal pendinte judecății intocmit de intimatul I. de Politie Judetean Buzau precum si masurile dispuse in baza acestuia .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plangerea formulata de petentul C. V. domiciliat in Braila, .. 323, . . impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._/13.11.2011 in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau.
Definitivă
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.04.2013.
P. GREFIER;
Red.P.F.
Tehnored. P.F./ 4 ex.
29.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2446/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2280/2013.... → |
---|