Plângere contravenţională. Sentința nr. 6299/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6299/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 24096/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR 6299
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 15.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. M.-R.
GREFIER – Z. C.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul S. N., cu domiciliul in Buzau cartier Dorobanti I ..3, ., în contradictoriu cu intimatul I. de P. Judetean Buzau, cu sediul in Buzau, ..-10 jud Buzau.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au raspuns petentul si martorul T. D., lipsa fiind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Dupa identificare si sub prestare de juramant, se audiaza martorul T. D., declaratia acestuia fiind atasata la dosar.
Petentul nu mai are cereri de formulat si probe de administrat in cauza.
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând-o ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile si acorda cuvantul pe fond.
Petentul solicita admiterea plangerii asa cum a fost formulata, in sensul anularii procesului verbal de contraventie si a masurilor dispuse prin acesta.
Instanta reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe, la 23.08.2013, sub nr_, petentul Ș. N., a formulat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., plangere contraventionala, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr_ din 10.08.2012.
In motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 10.08.2012, orele 14,49, a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 280 lei, pentru nerespectarea prevederilor art 135 lit.h din OUG 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice iar ca masura tehnico administrativa s-a dispus retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, motivat de faptul ca nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal și aflat pe sensul de deplasare al autovehiculului.
A aratat petentul ca la data respectiva, orele 14,49, conducea autoturismul cu nr de inmatriculare_, pe . Dorobanti catre Maracineni, circula in coloana, traficul fiind aglomerat, in special in zona intersectiei cu . pasager pe locul dreapta fata pe sotia sa, S. M..
A mai aratat petentul ca in momentul in care se afla deja cu autoturismul pe marcajul pietonal din partea stanga de pe celalalt sens de mers, se apropiau doi pietoni care mergeau incet, insa, pe trecerea sa nu i-a impiedicat in nici un fel sa-si continue deplasarea pe marcajul pietonal.
A aratat ca retinerea permisului de conducere s-a facut in mod abuziv.
Din analiza cererii reiese ca aceasta a fost intemeiata pe dispozitiile OG 2/2001.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea plangerii .
In motivare a aratat ca la data de 10.08.2012 ora 14,40, petentul, in timp ce circula cu autoturismul cu nr de inmatriculare_, pe . Buzau, din directia centru catre localitatea Maracineni, iar la . sens giratoriu din zona complexului comercial Carrefour, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflati in traversare pe sensul de deplasare al petentului, pe trecerea pentru pietoni semnalizata prin indicatoare rutiere si marcaj pietonal.
Abaterea a fost constatata in mod direct de catre agentul de politie rutiera,
În drept, a invocat dispozițiile art.115 și 118 din C.pr.civ.fiind totodata surprinsa si cu aparatura de supraveghere a traficului rutier montata pe autospeciala politiei cu nr de inregistrare MAI_.
Instanța a administrat, la propunerea ambelor părți, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 10.08.2012 petentul Ș. N. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data respectivă, a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal și aflat pe sensul de deplasare al autovehiculului.
Cu privire la legalitatea procesul verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.
În primul rând, instanța, din oficiu verificând forma procesului verbal de contravenție, reține că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OUG 2/2001 și art. 2 din OUG 195/2002. De asemenea, instanța constată că procesul vebal constestat cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001.
Potrivit art 16 din Og 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Potrivit art 17 din Og 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Nu era necesar ca aprecierea gravității contravenției agentul constatator să menționeze alte împrejurări în descrierea faptei în afară de cele înscrise în procesul verbal, urmare socialmente periculoasă a faptei deducându-se din materialitatea faptei, deci nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul condițiilor de fond, se constată că fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție și a fost corect încadrată juridic.
Astfel, prin procesul verbal contestat s-a reținut în sarcina petentului faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare pe marcajul pietonal, pe sensul de mers al autovehiculului condus de petent, iar conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4 la 5 puncte amendă și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
De asemenea, art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/ 2006 prevede obligația conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, consideram ca una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. În situatia in care agentul nu a constatat personal fapta contraventionala prezumtia de temeinicie nu poate functiona, intrucat nu isi gaseste ratiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt inzestrate cu aceasta caracteristica este increderea in faptul ca organul emitent, autoritatea(agentul, in aceasta situatie) consemneaza exact faptele pe care le constata, fara alte adaugiri sau denaturari ale realitatii. Este evident ca aceasta ratiune nu se regaseste in situatia in care fapta nu este constatata personal. In sprijinul acestei afirmații se poate aduce si argumentul ca si Codul Civil trateaza diferit mentiunile constatate personal din actele autentice față de celelalte mențiuni. Așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor părților, situația de fapt în cauza de față a fost constatată personal de către agentul constatator.
În cauza de față instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că, din probele administrate nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea consemnată în actul contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului. Astfel, însuși petentul a recunoscut că a condus autovehicul la data respectivă pe . vizând faptul că pietonii nu au fost stanjeniti in niciun fel.
Procedând la vizionarea înregistrării de pe suportul CD depus la dosarul cauzei, instanța constată că, în data de 10.08.2012, la ora 14.49, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, își continuă deplasarea cu trecerea peste marcajul pietonal, petentul ignorând faptul că mai multi pietoni se angajase deja în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni, pe sensul său de deplasare, din partea stanga spre dreaptă direcției sale de mers și parcursese o porțiune însemnată.
Se observă astfel, fără niciun dubiu, că susținerile petentului în apărare, din cuprinsul plângerii contravenționale, în sensul ca nu erau persoane angajate in traversare pe care sa le stanjeneasca sunt nereale.Petentul avea obligația să-i acorde prioritate pentru că în momentul în care mașina petentului a ajuns la trecerea de pietoni,pietonii erau deja angajati în traversare.
Astfel, obligatia impusa de lege conducatorilor auto este de a acorda prioritate pietonilor angajati in traversare la trecerea de pietoni, nefiind conditionata de o stanjenire in vreun fel a acestora, art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/ 2006 prevede obligația conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, in cauza fiind indeplinite aceste conditii.
Pe baza ansamblului probator administrat, instanța reține că cele consemnate în procesul verbal de contravenție s-au confirmat, petentul săvârșind contravenția reținută în sarcina sa, prin aceea că nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a drumului, prin loc special amenajat, aflat pe sensul său de deplasare, astfel încât sancționarea sa este temeinică.
Față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001, conform cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o individualizare corectă a sancțiunii aplicate, respectiv amenda în cuantum minim.
Potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, însă instanța consideră că fapta petentului prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, astfel de fapte putând avea consecințe mult mai grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor corporale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petentul S. N., cu domiciliul in Buzau cartier Dorobanti I ..3, ., în contradictoriu cu intimatul I. de P. Judetean Buzau, cu sediul in Buzau, ..-10 jud Buzau, împotriva procesului verbal de contravenție . nr_ din 10.08.2012, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.04.2013
PreședinteGrefier
M. M.-R. Z. C.
Tehnored MMR
4 ex/13.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3327/2013.... → |
---|