Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 2080/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 06 noiembrie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: B. M. A.

GREFIER: F. L.

Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul M. C. cu domiciliul în municipiul B., ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin cu sediul în sector 6, București, .. 401A, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/22.03.2011

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul M. C. lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la dosar a fost depusă, prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinarea planșa foto, după care:

Instanța procedează la identificarea petentului

M. C. se legitimează cu C.I . nr._ și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar pentru petentă, precum și proba cu planșa foto pentru intimată, apreciindu-le pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și, acordă cuvântul pe fond.

Petentul având cuvântul solicită admiterea plângerii să se dispună anularea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta întrucât nu se face vinovate de sancțiunea reținută în sarcina sa.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale de față.

Prin cererea înregistrată sub nr._, petentul M. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin în contradictoriu cu intimata a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri în care să dispună anularea procesului verbal de contravenție . 11 nr._/22.03.2011

În motivarea plângerii petentul arată că nu a săvârșit abaterea reținută de intimată.

A arătat că, la momentul la care a fost amendat autoturismul său avea rovinietă valabilă, fapt dovedit prin existența în conținutul bonului fiscal din nr. fiscal_/27.04.2010 în care este identificat numărul de identificare a vehiculului, care este unic pentru fiecare mașină în parte.

Prin urmare, având în vedere buna sa credință( și-a achitat rovinieta dar a fost victima unei greșeli care nu-i aparține), faptul că nu s-a săvârșit o faptă care să prezinte pericol social și constatând că vehiculul avea rovinieta valabilă la data la care a fost amendată pentru că circulat fără rovinietă valabilă, fapta descrisă în procesul verbal contestat nu întrunește elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat.

Pentru aceste motive solicită anularea procesului verbal, plângerea nefiind motivată în drept.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a trimis reprezentant în instanță însă, a înaintat fotografia captată cu camera video tip ANPR

În probațiune, au fost depuse la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție, cartea de identitate a vehiculului, bonul fiscal nr. fiscal_; planșa fotografică.

Analizând plângerea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, judecătoria reține următoarele:

La data de 22.03.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de constatare a contravenție . 11 nr._/22.03.2011 prin care s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1, sancționată de art. 8 alin. 2 din OG nr.15/2002, constând în aceea că la data de 27.10.2010, ora 07.40 petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă; de asemenea a fost obligată să achite tariful de despăgubire în sumă de 117,99 lei, conform art. 8 alin. 3 din același act normativ.

Pentru acest motiv, s-a dispus amendarea contestatorului, cu suma de 250 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEMCR.

In ceeace priveste formularea in termen a plangerii contraventionale, potrivit RIL 10/2013 a ICCJ, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”.

Așadar,prevederile legale sunt foarte clare – aviz de primire sau proces-verbal de afișare, semnat de un martor în subsidiar.Ori,în speță,intimata nu a făcut dovada comunicării actului constatator în condiții legale,deși,această sarcină îi incumba, astfel incat instanta apreciaza ca aceasta a fost formulata in termen.

Examinând procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de O.G. nr. 2/2001, nefiind afectate de vicii de formă care să determine nulitatea sa.

În ceea ce privește temeinicia din probatoriul administrat în cauză, judecătoria reține că, petenta a depus documentul fiscal de achiziționare a rovinietei pentru autovehiculul înmatriculat pe numele său, verificare efectuată după . și număr de identificare.

Astfel, în cuprinsul bonului fiscal nr._ și a rovinietei seria_/27.04.2010 rezultă neîndoielnic că, pentru vehiculul cu numărul de identificare UU6MF4841YDO10232, rovinieta era achitată la data controlului având perioada de valabilitate de la 27.04.2010 la 28.04.2011 mașina fiind înmatriculată sub nr. BZ-o3 TOJ

În ceea ce priveste mentiunea privind numarul de inmatriculare pentru care se achizitioneaza rovinieta, instanta constata ca aceasta operatiune este realizata de operatorul-casier, acest lucru nefiind executat doar la o simpla declaratie a propeietarului/utilizatorului, cum ca vehiculul apartine unei anumite categorii. Acest fapt se realizeaza doar pe baza prezentarii certficatului de inmatriculare. Prin urmare, atata timp cat nu se poate retine vreo culpa in sarcina petentei, instanta constata ca lipseste una din conditiile esentiale pentru angajarea răspunderii contravenționale a acesteia, și anume vinovatia. Prin urmare, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției nu este temeinic întocmit.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/22.03.2011 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.

Așadar, rovinieta seria_ este valabilă pentru vehiculul cu număr de înmatriculare_ fiind achitată la data controlului - 27.04.2010, perioada sa de valabilitate fiind de un an

Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât instanța constată că nu se poate susține că rovinieta nu era valabilă doar pentru simplu motiv că pe bonul fiscal a fost trecut nr. greșit al autoturismului, tot din culpa angajaților intimatei, de vreme ce există elemente respectiv nr. de identificare al autovehiculului – unic pentru fiecare autovehicul în parte în raport de care se poate stabili autoturismul pentru care s-a achitat rovinieta.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea procesului-verbal de contravenție contestate de petent.

În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căreia a fost obligat petentul, la care se face referire în procesul verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin. (3) rap. la Anexa nr. 4 din O.G. nr. 15/2002, in vigoare la data savarsirii contraventiei, instanța reține că, potrivit regulilor generale, stabilite de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, despăgubirea poate fi stabilită în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia.

Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronuntarii cauzei. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.

Prin prisma prevederilor legale anterior mentionate, instanta va face aplicarea legii mai favorabile, sens in care instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28euro.

În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contravențională formulata de M. C. cu domiciliul în municipiul B., ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenție . 11 nr._/22.03.2011 și toate măsurile luate prin acesta.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.11.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

C. A. L. F.

Red. B.M

Tehnored. F.L

Exempl 4/20.11.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BUZĂU