Plângere contravenţională. Sentința nr. 7069/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7069/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 25781/200/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 7069
SEDINTA PUBLICA DIN 26.04.2013
P.: F. L.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind solutionarea actiunii civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petentul C. G. AL GARZII FINANCIARE, cu sediul in Bucuresti, Piata A. I., nr. 6, . 3, impotriva procesului verbal de contraventie . 11 nr._ incheiat la 26.09.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA – CESTRIN cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit petentul C. G. AL GARZII FINANCIARE si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA – CESTRIN.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cauza a fost restituita Judecatoriei Buzau de catre Judecatoria Sector 3 Bucuresti spre competenta solutionare, dupa care;
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2012 la data de 04.11.2011 petentul C. G. AL GARZII FINANCIARE in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . 11 nr._ incheiat la 26.09.2011.
În fapt, petentul a arătat că procesul verbal este netemeinic și nelegal deoarece nu au fost respectate prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la semnatura agentului constatator.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 14 si 17 din OG 2/2001.
Plângerea împotriva procesului-verbal deconstatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție, copia procesului verbal de contravenție contestat, adresa nr._/8.07.2011 emisa de M.F.P. - A.N.A.F.
Desi legal citata, intimata nu a formulat intampinare in conditiile art. 114 –115 Cod pr. civ. prin care sa invoce exceptii sau cereri in aparare, dar a inaintat certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii.
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 26.11.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 11 nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 28.03.2011, ora 08,10 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 118,21 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
Pe fond, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar potrivit art. 1, alin. 21, din același act normativ tariful de utilizare se aplică doar pentru rețeaua de drumuri naționale din România.
Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului, în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului la data de 28.03.2011, ora 8,10, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._ , aspect ce rezultă din planșa foto atașată la dosar și din faptul că petentul nu a făcut dovada achiziționării unei roviniete pentru perioada respectivă.
În concluzie, față de condițiile concrete ale cauzei, expuse mai sus, instanța apreciază ca excesivă aplicarea unei sancțiunii cu amenda, în raport de pericolul social al faptei savarsite, cu atat mai mult cu cat se constata ca acesta se afla la prima abatere de acest gen.
În consecință, instanța va admite plângerea petentului, în parte și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu „avertisment”, potrivit art. 21 alin. 3, raportat la art. 7 din O.G. 2/2001.
Prin această modalitate de sancționare a contravenientului, instanța apreciază că se pot realiza și scopurile educativ și preventiv ale sancțiunilor contravenționale, urmând să i se atragă atenția petentului, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, asupra pericolului social al faptei săvârșite și să i se recomande să respecte dispozițiile legale.
Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie, invocata de petent.
Admite in parte actiunea formulata de petentul C. G. AL GARZII FINANCIARE, cu sediul in Bucuresti, Piata A. I., nr. 6, . 3, impotriva procesului verbal de contraventie . 11 nr._ incheiat la 26.09.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA – CESTRIN cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune transformarea amenzii contraventionale aplicata petentului prin procesul verbal de contraventie . 11 nr._ incheiat la 26.09.2011 de intimata, in sanctiunea "avertisment".
Anuleaza obligarea petentului de a achita tariful de despagubire in suma de 28 Euro, adica 118,21 lei.
Atrage atentia petentului asupra pericolului social al faptei savarsite si îi recomanda ca in viitor sa respecte dispozitiile legale in materie.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.04.2013.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./13.06.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1090/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... → |
---|