Plângere contravenţională. Sentința nr. 7638/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7638/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 10660/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.7638
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 08 mai 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, promovată de petenta . cu sediul în B., .. 145, jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
La apelul nominal făcut in ședința publică nu a răspuns nicio parte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, cu norme de aplicare, procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură, intimata a depus copie a certificatului calificatemis de CERTSIGN SA privind semnătura electronica a agentului constatator și planșa fotografică cu constatarea contravenției, nu s-a depus întâmpinare.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale, după care:
În temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conf. art. 242 cod proc. civ, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2012, sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012, înlăturarea amnezii și a tarifului de despăgubire.
În motivare, petenta a arătat că fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal contestat nu corespunde realității întrucât aceasta deținea pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare_ rovinieta valabilă.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant pentru a formula apărări, însă a depus la dosar planșa foto.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul-verbal de contravenție contestat și dovada comunicării acestuia, rovinieta seria_, bon fiscal, planșă foto .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 22.02.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 31.08.2011, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat petentei, sancțiunea amenzii în cuantum de 1250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 euro.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Din rovinieta seria_, cât și din bonul fiscal aflat la dosar instanța constată că pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ rovinieta era achitată la data controlului, având valabilitate pentru perioada 11.03._12. În același timp, din planșa depusă la dosar de către intimată nu reiese numărul de înmatriculare al autovehiculului petentei.
Pe fondul cauzei, la data incheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior incheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În cauza de față, examinând actele dosarului, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petentul a mai fost sancționat prin mai multe procese verbale, astfel cum rezultă din examinarea portalului instanței, prin procesul verbal . 12 nr._/21.01.2012 pentru o faptă săvârșită la data de 06.08.2011 contestată în dosarul nr. 8871&200/2012
Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul în B., .. 145, jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Dispune anularea procesului-verbal contestat și a tuturor măsurilor aplicate în baza acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.05.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
C. A. L. F.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 4/21.05.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 575/2013.... | Evacuare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|