Plângere contravenţională. Sentința nr. 7660/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7660/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 11734/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7660
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – N. G.
GREFIER – G. I.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul O. C., cu domiciliul in oraș P.,, ., județul Prahova ,în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/21.03.2012La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul O. C., lipsă fiind intimata C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România Sa Centrul De Studii Tehnice Rutiere Și Informatică Cestrin.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Petentul depune în ședință publică, copii de roviniete achitate.
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Petentul precizează că nu mai are cereri de formulat și nici probe de solicitat în cauză și solicită cuvântul pe fond.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petentul ,având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție contestat iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment și înlăturarea obligației de plată a tarifului de despăgubire.
INSTANȚA
.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 09.04.2012 petentul O. C. a solicitat în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012.
În motivarea plângerii, petentul a învederat că la aceeasi data a mai fost sanctionat pentru aceeasi fapta, cu 134 lei, de catre Politia Municipiului Buzau, motiv pentru care se simte nedreptatit intrucat nu este corect sa fie sanctionat de mai multe ori pentru aceeasi fapta.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, în fotocopii, proces verbal de constatare a contravenției contestat, proces verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.09.2011, chitanta privind plata amenzii contraventionale pentu al doilea proces-verbal de contraventie
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu a fost reprezentată in instanța dar a depus la dosarul cauzei planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control.
Analizând actele dosarului, raportat la dispozițiile legale incidnte, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/21.03.2012 petentul O. C. a fost sancționat cu amenda in cuantum 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despăgubire de 121,74 lei întrucât la data de 28.09.2011 la orele 16:13, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă.
Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligație contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii sunt de la 250 lei la 500 lei, iar tariful de despăgubire este de 28 euro.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
Sustinerea petentului potrivit careia a fost sanctionat pentru aceeasi fapta prin doua procese-verbale de contraventie este in mod vadit neintmeiata intrucat contraventia prevazuta de art.1147/1 din HG 1391/2006, retiuta prin procesul-verbal ., nr._/28.09.2011 nu sanctioneaza neplata tarifului de urilizare a drumurilor nationale, ci inexistenta asupra contravenientului a documentelor.
Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la datele săvârșirii presupusei contravenții), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip B, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentrutoate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.03.2012, corespunde realității, în sensul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ deținut de petent a circulat, într-adevăr, la data de 28.09.2011, orele 16:13, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, aspect necontestat, de altfel, de acesta.
În temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere împrejurările comiterii faptei, petentul folosind doar o parte mică din drumul național mai exact podul de la Mărăcineni, acesta achiziționează, de obicei, rovinietă ori de câte ori utilizează drumuri naționale, situația reținută în procesul-verbal de contravenție contesta fiind doar o excepție.
Ulterior încheierii procesului-verbal . 12 nr._/21.03.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
D. consecință, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
În raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentul O. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale 250 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012 și va anula tariful de despăgubire în cuantum de 121,74 lei aplicat prin același proces verbal
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul O. C., cu domiciliul in oraș P.,, ., județul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012.
Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 121,74 lei aplicat prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2013.
Președinte, Grefier,
RED.TEHNORED. – NG/07.06.2013/4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6646/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9619/2013.... → |
---|