Pretenţii. Sentința nr. 3707/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3707/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 22051/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3707

Ședința publică de la 05 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. P.

Grefier C. O.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ASOCIATIA DE P. PT 6 NR.3 cu sediul în BUZAU, cart.Brosteni, ., J. B. în contradictoriu cu pârâta I. M. cu domiciliu în BUZAU, cart.Brosteni, ., J. B., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta ASOCIATIA DE P. PT 6 NR.2 și pârâta I. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, prin serviciul registratură reclamanta a depus precizări și înscrisurile solicitate, după care:

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

I N S T AN Ț A

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 19.07.2012, sub nr._ reclamanta ASOCIATIA DE P. PT 6 NR. 3 a solicitat obligarea pârâtei I. M. la plata sumei de 2127,33 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iulie 2011 – iunie 2012, a sumei de 99,66 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei august 2011 – aprilie 2012, fără cheltuieli de judecată.

In motivare se arata ca pârâtul a încetat să-și mai îndeplinească obligațiile legale de plată a cheltuielilor de întreținere pe o perioadă îndelungată astfel încât la data de 25.07.2011 când a fost predată gestiunea de fostul administrator d-na I. M. înregistra o restanță de 1743 lei la care se adaugă sumele lunare până în prezent, fapt ce aduce serioase prejudicii asociației de proprietari, ce o compun, în sensul imposibilității efectuării în totalitate a plăților pe care aceștia sunt obligați să le înainteze furnizorilor.

În repetate rânduri pârâtul a fost somat de administratorul și președintele asociației să-și îndeplinească obligațiile de plată, însă pârâtul a continuat să ignore cu bună știință acoperirea chiar și parțială a obligațiilor de plată.

În drept a invocat dispozițiile Legii 230/2007 și HG 1588.

Pârâta nu a depus întâmpinare, și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și face vreo apărate.

Prin serviciu registratură la data de 13.02.2013 reclamanta a depus precizări la cererea de chemare în judecată, arătând că pârâtul a achitat la data de 28.01.2013, suma de 1000 lei, și pe cale de consecință își retrage pretențiile pentru suma rămasă neachitată.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar: fișă debite, f 5 certificat de înregistrare fiscală, f 6, Încheierea din data de 21.02.2012, f 7, proces verbal din 10.08.2009, f 8-10, liste de plată la întreținere pentru perioada august 2011 - iulie 2012, f 11-22.

Analizând actele si lucrările dosarului instanta reține următoarele:

Pârâta este proprietara apartamentului nr. 3 din blocul A 9, situat în localitatea B., Cartier Brooșteni, și, deși a beneficiat de toate serviciile prestate de furnizori, nu si-a achitat cota ce i se cuvine din valoarea acestora, sau a achitat-o cu întârziere, acumulând astfel restanțe la întreținere, motiv pentru care s-au calculat si penalități pe zi de întârziere. Potrivit art.46 din Legea 230/2007 - toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac potrivit art. 48 din același act normativ, proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. De asemenea în conformitate cu art. 49 din Legea 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Sumele retinute in sarcina paratei reies din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta.

Reclamanta a recunoscut că la data de 28.01.2013, pârâtul a achitat suma de 1000 lei.

F. de considerentele mai sus expuse instanta apreciază cererea întemeiată, urmând ca în baza art. 48, 49 din Legea 230/2008 să o admită.

In consecința, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 1227,02 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iulie 2011 parțial – iunie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, formulata de reclamanta ASOCIATIA DE P. PT 6 NR. 3, cu sediul in B., cartier Broșteni, . B., împotriva pârâtei I. M., cu domiciliul in B., cartier Broșteni, .. 3, județul B..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1227,02 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iulie 2011 parțial – iunie 2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05 martie 2013.

Președinte,Grefier,

Red. PE

Tehnored.PE

4ex/15.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3707/2013. Judecătoria BUZĂU