Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6893/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6893/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 23388/200/2012
DOSAR NR ._ / 2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.6893
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 24.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – A. C.
GREFIER – A. G.
MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTATDE PROCUROR
R. C., DIN C. PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect reexaminare sancțiune amendă, formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în B., .-10, jud. B., în contradictoriu cu VLAJĂ D., cu domiciliul în com. Măgura, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN și intimatul VLAJĂ D..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
La interpelarea instantei de judecata, reprezentantul Ministerului Public arata ca nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvantul pe fond, solicita admiterea cererii, inlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal de contraventie depus la dosarul cauzei, cu 33 ore de munca in folosul comunitatii, in domeniile stabilite de reprezentantii legali ai Primăriei comunei Măgura, jud. B..
Instanța de judecată, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 08.08.2012 sub nr._, petentul I. de Politie Judetean Buzau a solicitat instantei inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate intimatului VLAJĂ D., prin procesul verbal de contraventie . nr._/20.07.2011, si obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, intrucat nu dispune de venituri si bunuri urmaribile pentru executarea silita.
In drept, au fost invocate dispozotiile art.9 si art.39 din O.G. nr.2/2001.
Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar potrivit art.36 O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
In sustinerea plangerii, petentul a depus la dosarul cauzei, proces verbal . nr._/20.07.2011 (fila 4), somatia nr. 3227/14.06.2011 (fila 10 ).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/20.07.2011, contravenientul VLAJĂ D. a fost sanctionat de petent, cu amenda contraventionala în cuantum de 134 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991.
Potrivit art.9 din O.G. nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, in vederea inlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, in vederea achitării integrale a amenzii. In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la inlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități in folosul comunității.
Instanta retine, pe baza inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, faptul ca intimatul-contravenient nu are bunuri urmaribile mobile si imobile, respectiv venituri care sa faca obiectul executarii.
Referitor la starea de sanatate a intimatului-contravenient, instanta retine ca, in lipsa unor probe care sa dovedeasca contrariul, apreciaza ca intimatul-contravenient este apt de munca.
Pe de alta parte, instanta constata ca, desi dispozitiile Legii nr.61/1991 nu prevad sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii alternativ cu sanctiunea amenzii, totusi, ICCJ prin Decizia nr.7/20.09.2010 (RIL) a stabilit ca dispozitiile art.9 alin. 3-5 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001, prin raportare la dispozitiile art.9 alin.1 si 2 din aceeasi ordonanta si la dispozitiile art.1 din Ordonanta Guvernului nr.55/2002, se interpreteaza in sensul admisibilitatii cererilor de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii indiferent daca contraventiile savarsite sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabileste si sanctioneaza contraventiile nu prevede, alternativ cu sanctiunea amenzii, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
F. de aceste considerente, instanta va admite cererea si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 134 lei aplicată contravenientului VLAJĂ D., prin procesul-verbal . nr._/20.07.2011 încheiat de petent, cu sancțiunea prestării unui număr de 33 ore activități în folosul comunității la Primaria comunei Măgura . de activitate. La stabilirea numarului de ore ce urmeaza a fi prestate de catre intimatul-contravenient in folosul comunitatii, instanta a avut in vedere venitul minim pe economie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. în contradictoriu cu intimatul VLAJĂ D..
Dispune înlocuirea sancțiunii cu amendă contravențională aplicată intimatului-contravenient prin procesul-verbal de contravenție . nr._/20.07.2011, în cuantum de 134 lei, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unui număr de 33 ore de activități în folosul comunității la Primăria comunei Măgura, județul B., într-unul din domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Măgura, județul B. ,județul B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2013.
Președinte, Grefier,
A. C. A. G.
Red. A.C./Tehnored. A.G./4 ex./09.05.2013
← Succesiune. Sentința nr. 8350/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5025/2013.... → |
---|