Uzucapiune. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 25265/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 15.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. A.

Grefier: I. D.

Pe rol fiind solutionarea actiunii civile formulate de reclamantul V. N. - com. U., . în contradictoriu cu pârâta . - ., având ca obiect uzucapiune.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 01.10.2013, 08.10.2013 și pentru această dată.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 6.09.2012, sub nr._, reclamantul V. N. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate că este proprietarul terenului de 315 mp diferența în plus față de actul de proprietate, teren situat în com.U., ., ., prin uzucapiune.

În motivare, a arătat că este unicul moștenitor al def.V. I., decedat la data de 15.06.1996.

De la defunct a moștenit o suprafață totală de 4,17 ha teren, situat pe raza com.U., . categorii de folosință, conform titlului de proprietate nr._/24/16.02.1995.

În ceea ce privește terenul de 1494 mp situat în tarlaua 13 . a fost stăpânit și folosit de reclamant de peste 50 de ani, în mod public, netulburat și sub nume de proprietar, . 1809 mp, conform măsurătorilor, mai mult cu 315 mp față de suprafața menționată în actul de proprietate.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a formulat Întâmpinare, în care a precizat că este de acord cu solicitarea reclamantului.

Instanța a administrat probele cu înscrisuri, expertiză specialitatea topografie, lucrarea fiind întocmită de expert Trentea William M., martori, fiind audiati numiții V. I. și V. P. V..

La termenul din 24.09.2013 reclamantul, prin apărător a precizat că își majorează câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, față de suprafața găsită în plus la măsurătorile efectuate de către expertul desemnat în cauză, respectiv de la 315 mp la 321 mp.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 16.02.1995 s-a emis de către Comisia județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor titlul de proprietate nr._/24, pe numele tatălui reclamantului- V. R.I., depus la fila 7 din dosar, pentru suprafața de 4 ha 1700 mp, situată pe raza satului Clondiru, ..

În acest titlu de proprietate, la categoria intravilan arabil, tarlaua 13, . menționat suprafața de 1494 mp.

Conform certificatului de moștenitor nr.60/26.07.2011- depus la fila 9, reclamantului îi revine întreaga masă succesorală, rămasă de pe urma tatălui său V. R. I., în care este inclusă și suprafața menționată anterior.

Din declarația martorului V. I., vecin cu reclamantul, instanța reține că între aceștia nu au fost probleme în ceea ce privește linia de hotar ce le desparte terenurile. Reclamantul folosește terenul de peste 20 de ani, iar anterior, terenul a aparținut părinților acestuia, care l-au stăpânit peste 30 de ani.

A mai precizat că reclamantul este considerat proprietarul terenului, acesta fiind împrejmuit și nicio persoană nu a pretins vreun drept de proprietate asupra sa.

Declarația martorului V. I. se coroborează cu declarația martorului V. P.V., vecin cu reclamantul, ce susține aceleași aspecte, respectiv că nu au fost neînțelegeri privind linia de hotar dintre terenurile lor, ce se învecinează, terenul reclamantului fiind împrejmuit, reclamantul folosește terenul de peste 20 de ani, iar anterior, terenul a aparținut părinților acestuia, reclamantul este considerat proprietarul terenului, acesta fiind împrejmuit și nicio persoană nu a pretins vreun drept de proprietate asupra sa.

Având în vedere cele menționate anterior, raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. Trentea William M., dispozițiile art.111 C. și art.1859-1860, 1890 C.civ., instanța va admite cererea precizată.

Va constata că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 321 mp, categoria intravilan arabil, situată pe teritoriul satului Băltăreți, ., astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză, specialitatea topografie, întocmit de expert Trentea William M..

Prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea irevocabilă, la organul fiscal teritorial competent și la OCPI B..

Va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Admite cererea precizată, formulată de reclamantul V. N. - com. U., . în contradictoriu cu pârâta . - ., având ca obiect uzucapiune.

Constată că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 321 mp, categoria intravilan arabil, situată pe teritoriul satului Băltăreți, ., astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză, specialitatea topografie, întocmit de expert Trentea William M..

Prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea irevocabilă, la organul fiscal teritorial competent și la OCPI B..

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2013.

P. GREFIER

Tehnored.ALA/6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria BUZĂU