Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-07-2014 în dosarul nr. 6435/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2014
Ședința publică de la 21 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de contestatorul P. C., domiciliat in comuna Blajani, . in contradictoriu cu intimatii B.E.J. A. A.,cu sediul in municipiul Buzau, . E, ., judetul Buzau si C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401 A, sector 6, având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pentru contestator procurator P. J., au lipsit intimatii.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratura al instantei s-a depus dosarul executional nr. 43/2014 al B. A. Ailincai, dupa care:
Instanta procedeaza la identificarea procuratorului contestatorului P. J., datele de identitate ale acestuia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr.677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Aceasta depune la dosar procura speciala autentificata sub nr. 1113/28.05.2014 de BIN S. C. L..
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 94 si 713 C.p.c.
Instanta in baza art. 238 C.p.c pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii procesului.
Procuratorul contestatorului apreciaza ca la acest termen de judecata se poate solutiona aceasta cauza.
Instanta fata de probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura de dosare existente pe rolul acestui complet de judecata. apreciaza ca dacă aceasta cauza nu se va solutiona la termenul de fata, durata cercetarii procesului este de maxim sase luni de zile.
La interpelarea instantei procuratorul contestatorului invedereaza instantei ca nu a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie incheiat de intimata CESTRIN, insa a achitat amenda aplicata prin acesta.
Aceasta solicita in dovedirea actiunii incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta in baza art. 255 si 258 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind legala, utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi in sedinta publica termen pentru solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 392 C.p.c. acorda cuvantul in fond partilor.
Avand cuvantul in fond procuratorul contestatorului solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, invederand ca taxa aferenta circulatiei autoturismelor pe drumurile nationale se achita odata pe an,mai mult a achitat amenda aplicata prin procesul verbal de contraventie, apreciind insa faptul ca acele cheltuieli de executare solicitate de executorul judecatoresc este foarte mare.
De asemenea solicita si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:
Prin contestatia la executare inregistrata sub nr._ /24.03.2014 pe rolul acestei instante, contestatorul POTIRNICHE C. a solicitat in contradictoriu cu intimatii BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC A. AILINCAI si C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. anularea tuturor actelor de executare intocmite și a întregii executări silite însăși in dosarul executional nr. 43/2014, precum si restituirea taxei judiciare de timbru achitate, cu cheltuieli de judecată
In motivare a aratat în esență ca procesul-verbal in baza caruia s-a pornit executarea nu i-a fost comunicat, primind doar somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită de către executorul judecătoresc
Mai mult a aratat ca prin art. II al Legii nr. 144/2012 tariful de despagubire a fost anulat, efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare
A mai apreciat ca onorariul executorului judecatoresc este nejustificat de mare prin raportare la cuantumul sumei datorate, iar sumele stabilite în sarcina sa nu au temei legal, s-ar efectua o plată nedatorată
In dovedire a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.
In drept a invocat dispozitiile art. 242 C.p.civ
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 37 de lei (filele 39).
Intimatii nu au formulat intampinare potrivit art 205 și urm C.p.civ
La solicitarea instanței a fost înaintat și depus la filele 45-66 dosarul execuțional nr 43/2014 al B. A. A.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 24.01.2014 (fila 47) creditoarea intimata C.N.A.D.N.R. S.A. a solicitat executarea silita a debitorului contestator in baza titlului executoriu procesul-verbal de contraventie . nr._/30.03.2011 (fila 49) pentru recuperarea sumei de 28 euro, reprezentand tarif de despagubire.
Prin incheierea din data de 24.01.2014 B. A. Ailincai a dispus inregistrarea cererii formulate si deschiderea dosarului de executare silita nr. 43/2014 (fila 50), iar prin încheierea din 10.03.2014 a stabilit la 466,40 lei cuantumul cheltuielilor de executare silită.
Prin incheierea pronuntata la data de 21.02.2014 (fila 54) in dosarul nr._ al Judecatoriei Buzau, instanta a incuviintat executarea silita a debitorului contestator.
La data de 10.03.2014 a fost emisa somatia depusa la fila 56 din dosar, aceasta fiind comunicata debitorului la data de 20.03.2014 potrivit dovezii de la fila 59 din dosar.
Impotriva executarii silite debitorul a formulat prezenta contestatie la executare, in termenul legal de 15 zile prevazut de art. 714 alin. 1 pct. 3 C.p.c.
In sprijinul contestatiei formulate contestatorul a invocat faptul necomunicarii procesului-verbal precum și abrogarea art 8 alin 3 din OG 15/2002 referitoare la plata de utilizatori a tarifului de despăgubire.
Instanta observa ca potrivit dispozitiilor art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 impotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Totodata potrivit art. 37 alin. 1 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Astfel, procesul-verbal dobandeste caracter de titlu executoriu in cazul in care nu a fost atacat in termenul de 15 zile de la inmanarea sau comunicarea acestuia.
Instanta trebuie sa cerceteze in consecinta daca procesul-verbal a fost in mod legal comunicat debitorului contestator, intrucat in lipsa unei comunicari a acestuia, termenul de 15 zile prevazut de lege nu incepe sa curga.
Debitorul a sustinut ca nu a primit procesul-verbal.
Contrar sustinerilor intimatei, contestatoarea nu poate fi tinuta sa faca dovada unui fapt negativ, acela al neprimirii procesului-verbal, incumband creditoarei obligatia de a dovedi ca procedura de comunicare a fost realizata in conformitate cu prescriptiile legale.
Potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001 (OG nr. 15/2002 neconținând dispoziții derogatorii în aceasta privința) comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Intimata a depus la dosarul de executare, in dovedirea indeplinirii obligatiei de a comunica actul sanctionatoriu, un proces-verbal incheiat la data de 13.04.2011 (fila 48) din care rezulta ca procedura de comunicare s-a realizat prin afisare.
Instanta constata, in lumina Deciziei nr. 10/2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, ca procedura de comunicare prin afisare este subsidiara celei prin posta, cu aviz de primire.
Potrivit art. 330/7 din codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul oficial al României.
În cauză instanța constată că procesul verbal a fost comunicat prin afișare, deși potrivit dispozițiilor Deciziei în Interesul Legii, comunicarea procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Procesul verbal de contravenție nefiind comunicat în mod legal, se consideră că nu a fost comunicat
Astfel, intimata avea obligatia comunicarii procesului-verbal in aceasta din urma modalitate, iar in cazul in care comunicarea astfel nu era posibila, sa procedeze la afisarea procesului-verbal la domiciliul contravenientului.
Susamintita decizie produce efecte obligatorii din momentul publicarii sale in Monitorul Oficial. Astfel, de la acest moment, instantele de judecata au obligatia ca in litigiile pendinte si in cele viitoare, indiferent daca raporturile juridice deduse judecatii au luat nastere anterior, sa interpreteze legea in modul indicat in cuprinsul deciziei.
In consecinta, instanta apreciaza ca procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului debitor, astfel incat actul sanctionatoriu nu a dobadit caracter executoriu.
Mai mult, în ceea ce privește tariful de despăgubire de 28 euro invocate de contestator, instanța va avea în vedere că, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012
În cauză instanța constată că față de cele ce preced, contravaloarea tarifului de despăgubire nu mai pot fi executat silit
Retinand astfel lipsa unui titlu executoriu, apreciind ca analiza celorlalte motive invocate de contestator a devenit redundanta, instanta va admite capetele de cerere din constestatia formulata si va anula executarea silită însăși și actele de executare silită efectuate in dosarul nr. 43/2014 al B. A. Ailincai.
Instanța în baza art 45 alin 1 lit f din OUG 80/2013 va dispune restituirea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 37 lei achitată de acesta cu chitanța . nr_ (20) din 20.05.2014 eliberată de Municipiul B., jud B.-Direcția Economică.
Față de lipsa oricăror dovezi privind cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de contestator, altele decât taxa judiciară de timbru ce i se restituie, în temeiul art 452 și art 453 alin 1 C.p.civ va respinge capătul de cerere privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată .
Văzând și dispozițiile art 717 alin 1 C.p.civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulata de contestatorul P. C., domiciliat in comuna Blajani, . in contradictoriu cu intimatii B.E.J. A. A.,cu sediul in municipiul Buzau, . E, ., judetul Buzau si C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401 A, sector 6, având ca obiect contestație la executare
Anuleaza executare silită însăși și actele de executare silită efectuate in dosarul nr. 43/2014 al B. A. Ailincai.
Respinge capătul de cerere privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată
În baza art 45 alin 1 lit f din OUG 80/2013 dispune restituirea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 37 lei achitată de acesta cu chitanța . nr_ (20) din 20.05.2014 eliberată de Municipiul B., jud B.-Direcția Economică
Cu drept de apel, la Tribunalul Buzau, in termen de 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.07.2014.
P. GREFIER;
Red.P.F.N.
Tehnored. P.F.N./ 5 ex.
22.07.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 12/2014.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 25/2014.... → |
|---|








